Iubiții mei,
două nume are în prim-plan praznicul de astăzi. Și acestea două sunt numele părinților Maicii Domnului: Ioachim și Anna .
Pe când numele Născătoarei de Dumnezeu, care este numele central al praznicului, a fost adus din cer…
A fost adus de către Sfântul Arhanghel Gavriil și a fost vestit Annei, mamei sale, și el este cunoscut de către toți: Maria.
Pentru că astăzi prăznuim „nașterea Preasfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria.
Pentru că tot prin același Arhanghel umanitatea a cunoscut și numele Mântuitorului ei: Iisus .
De unde înțelegem că numele Mamei și al Fiului ei au fost dorite de Dumnezeu și El a ales aceste două nume, care sunt preasfinte pentru orice ortodox.
Însă nașterea Maicii Domnului din părinții ei nu a fost minunată doar pentru că a fost vestită prin Arhanghel, ci și pentru că ea s-a petrecut pe când Ioachim și Anna aveau 50 de ani de căsătorie…iar Anna era stearpă.
Iar Arhanghelul Gavriil a venit și a vestit această veste prea-bucuroasă lui Ioachim și Annei după 40 de zile de post și de
rugăciune și după cereri cu lacrimi ca ei să aibă un copil.
Și încrederea că pot avea un copil la bătrânețe arată credința lor imensă în Dumnezeu.
Pentru că numai cine cunoaște puterea lui Dumnezeu, adică câte poate face El în viața noastră, așteaptă de la El asemenea
lucruri înspăimântător de frumoase și de sfinte.
Când Arhanghelul Gavriil i se arată Annei, el îi vorbește tot atât de teoforic pe cât îi va vorbi și Mariei la buna-vestire. Pentru că
el era trimisul lui Dumnezeu și vorbea în numele Lui.
Și el îi spune Annei: „Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta și suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu și vei zămisli și vei naște pe fiica
cea preabinecuvântată, pentru care se vor binecuvânta
toate semințiile pământului.
Printr-însa se va da mântuire la toată lumea și se
va chema numele ei Maria”.
Cuvinte îngerești, cuvinte de la Dumnezeu, din care Anna a înțeles că Maria, fiica ei, pe care o va naște, e dorită de Dumnezeu și că ea face parte din rânduiala lui Dumnezeu
cu lumea. Pentru că se va da mântuire prin ea.
Și răspunsul Annei, venit imediat și fiind plin de credință, s-a transformat în mulțumire, în făgăduință și în dar adus lui Dumnezeu:
„Viu este Domnul Dumnezeu, că, de voi naște prunc, îl voi da pe el în slujba Lui, ca să slujească și să laude numele Lui cel sfânt
ziua și noaptea, în toate zilele vieții sale”.
Cuvinte sfinte din care înțelegem cum să ne comportăm, cu adevărat, față de copiii noștri.
Dacă îi vedem ca daruri venite din partea Lui, atunci trebuie să îi întoarcem spre slujirea Lui și să nu îi considerăm ai noștri.
Pentru că sentimentul acesta de posesie, evident unul păcătos, știrbește din valoarea darului
lui Dumnezeu venit în viața noastră.
Însă, când Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne învețe ce vrea să facă cu copiii noștri, cum să îi creștem pentru El, cum să facem ca ei să fie ai Lui, atunci facem din darurile Lui față de noi darurile noastre față de El.
Nu e de ajuns să susținem că copilul nostru e un dar de la Dumnezeu…ci trebuie să vedem ci și ce fel de dar e.
Unde se potrivește în lucrarea Domnului. Cu ce scop a venit el pe pământ și în viața noastră.
Adică să Îi cerem continuu lui Dumnezeu să ne descopere traiectoria fiilor și a fiicelor noastre și să nu ne opunem Lui.
Să vedem binele real al copiilor noștri și nu presupusul lor bine. Pentru că binele real e binele care îi mântuiește și nu îi face doar persoane sociale, doar brațe de muncă, doar „onorabili”.
…După ce i-a adus veste de la Dumnezeu Annei, Gavriil i s-a arătat în mod extatic și lui Ioachim. Așa cum făcuse și cu Anna…
Și i-a spus lui: „Ioachime, Ioachime, a auzit Dumnezeu rugăciunea ta și a voit să-ți dea ție darul Său! Că[ci], iată, femeia ta, Anna, va zămisli și va naște ție o fiică, a cărei
odrăslire pe pământ la toată lumea va fi bucurie!
Și acesta să-ți fie ție semnul adevăratei mele bunevestiri: să mergi la Ierusalim la biserica Domnului și acolo vei afla, la porțile cele de aur, pe soția ta, Anna, căreia aceeași bucurie i s-a vestit”.
Și în ambele vestiri îngerești vedem universalitatea mântuirii, faptul că prin Maria se va lucra mântuirea și bucuria întregii lumi, dar și cât de sobră și de plină de încredințare e
adevărata vedenie de la Dumnezeu.
Arhanghelul nu se laudă pe sine, nu dă detalii peste detalii, ci Îl pune pe Dumnezeu în centru și vestește toate în mod concentrat, sobru, fără emfază, vorbindu-le la amândoi în mod lămurit dar nu simplist.
Pentru că în vestirea lui există și vorbire profetică și
încredințare și nu e un mesaj simplist de anunțare a nașterii cuiva.
La fel va face și când îi va vesti Maicii Domnului: Dumnezeiescul Gavriil va vorbi lămurit dar profund. O va încredința, dar îi va
vorbi profetic. Pentru că în toate revelațiile dumnezeiești se face același lucru: se lămurește ceva personal în viața unui Sfânt al lui Dumnezeu, dar, în același timp, se aduce un
plus de înțelegere la revelațiile anterioare.
Și când le citești ca pe un întreg continuu, atunci înțelegi că revelațiile dumnezeiești, deși trăite în diverse secole și de diverși Sfinți, ele au un mesaj comun, abisal, care vorbește despre întruparea Fiului lui Dumnezeu și despre Biserica
Lui.
Fiecare revelație dumnezeiască e personală, e altceva, e trăită de un anume Sfânt… dar toate ne adâncesc același lucru: voia lui Dumnezeu cu lumea.
Ce a făcut, ce face, ce va face Dumnezeu cu lumea în istorie dar și în întreaga veșnicie.
Tocmai de aceea, profeția sau revelația dumnezeiască nu au doar sens temporal. Nu vorbesc doar despre timpul nostru. Ci despre
toată rânduiala lui Dumnezeu cu lumea Sa, de acum și din veșnicie.
Din acest motiv, nu sunt acceptabile comentariile teologice care epuizează profețiile în istorie. Care consideră că revelațiile
dumnezeiești au sens doar până la a doua venire a Domnului întru slavă.
Pentru că toate cuvintele Scripturii și ale Tradiției,
oricât ar părea de paradoxal, nu se referă în primul rând la istorie, ci la viața noastră veșnică cu Dumnezeu.
La viața noastră în slava lui Dumnezeu, care e adevărata viață a
Bisericii.
Pentru că noi nu trăim cu Dumnezeu doar pentru ca să fim state creștine sau pentru ca să fim exemple sociale, ci pentru ca
să fim acum și în veci împreună cu El. Din acest motiv, a fi cu Dumnezeu, aici și în veci, și a înțelege totul în perspectiva relației veșnice cu Dumnezeu, înseamnă a trăi veșnicia
lui Dumnezeu în mijlocul istoriei. Și dacă trăim veșnicia lui Dumnezeu în istorie, ca unii care suntem și ai istoriei și ai veșniciei în același timp, nici istoria și nici veșnicia nu ni
se mai par realități pe care le putem epuiza la
nivelul cunoașterii, pentru că ambele sunt pline de prezența slavei lui Dumnezeu.
…Sfântul Ioachim a întâlnit-o pe Sfânta sa soție la templu, după cum îi spusese Arhanghelul, s-au închinat lui Dumnezeu și
s-au întors la casa lor.
Sfânta Ana a zămislit-o pe Maica lui Dumnezeu în ziua de 9 decembrie și a născut-o pe 8 septembrie.
Iar nașterea ei, „bucurie a vestit la toată lumea.
Pentru că mai întâi de toate, Dumnezeu
Și-a făcut Sieși locașul pe Maria cea preacurată, apoi S-a întrupat din ea,
„întru împlinirea dumnezeieștii a mântuirii
Noastre”.
Căci Maria s-a făcut, prin voia Prea Sfintei Treimi, locaș al Mirelui ceresc, pentru că „Tatăl a iubit-o, Fiul S-a sălășluit [întru ea], [iar] Duhul Sfânt a dorit-o .
Sfântul Ioan Damaschin, în Dogmatica sa, la IV, 14, discută problema genealogiei Maicii Domnului, nediscutată în Scriptură.
Și aici el ne spune că genealogia lui Ioachim, tatăl Născătoarei de Dumnezeu, e aceasta: David ,Natan , Levi,Pantira , Barpantira, ultimul fiind tatăl lui Ioachim, care este tatăl Născătoarei de Dumnezeu.
Tocmai de aceea, după tată, Născătoarea de Dumnezeu se trage din seminție împărătească.
După mamă, însă, Născătoarea de Dumnezeu se trage din seminție arhierească: „era fiica lui Natan, preotul din neamul lui Aaron”.
Iar despre numele Născătoarei de Dumnezeu, Maria, Sfântul Ioan Damaschin spune că el înseamnă Doamnă/ Stăpână.
Așadar, iubiții mei, acum știți de ce o numim Stăpână pe Doamna noastră, de Dumnezeu Născătoarea!
Pentru că ea este Doamnă și Stăpână și prin nume și prin sfințenia vieții sale.
Căci și-a confirmat numele prin viața ei.
Și toți suntem chemați la acest lucru: la a ne confirma numele prin viața noastră.
Pentru că degeaba avem nume de Sfinți dacă noi suntem departe de viețile lor.
Degeaba ne place să ne umplem casa cu cărți sfinte și cu Sfinte Icoane și cu lucruri trecute pe la Moaștele Sfinților, dacă noi
înșine nu suntem Sfinți.
Să fim Sfinți și să ne bucurăm de Dumnezeul nostru cel Sfânt!
…Să ne bucurăm întru Domnul în fiecare zi.
Adică să trăim curat, să trăim frumos, să trăim umplându-ne de slava lui Dumnezeu pe fiecare zi, de tot binele și de toată înțelepciunea.
La mulți ani, multă sănătate și sfințenie! pe această cale, iar dumneavoastră, celor care vă serbați ziua patronimică: multă
bucurie în tot ceea ce faceți!
Amin.
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 9
