Pescuirea minunata-Predica6 min read

Iubiții mei,

Căutăm cu toții noutatea, lucrul pe care nu îl știm, pentru că suntem avizi să cunoaștem tot mai mult. Iar cine ne promite cunoaștere nouă e pe placul nostru, pentru că îl considerăm drept un om erudit și bine informat.

Pentru că numai cineva care are cunoștințe profunde și vaste caută în același timp, cu nesaț, noutățile editoriale, noutățile științifice, dorește să știe cum trăiesc oamenii, ce au mai descoperit, spre ce ne îndreptăm.

Și noutatea e o nevoie ontologică!…

Însă noutatea nu e numai o realitate a prezentului, ci și a trecutului.

Trecutul lumii, pentru un ortodox, e tot la fel de important ca și prezentul. Pentru că întreaga slujire a Bisericii prezintă o noutate plină de trecut, o noutate actualizată.

Noi trăim trecutul ca prezent la fiecare slujbă, pentru că fiecare slujbă ne vorbește tainic și îndumnezeitor despre prezența reală a lui Dumnezeu în viața istoriei. Despre ce a făcut El pentru noi. Despre ce cere El de la noi. Despre cum ne ajută El să ne împlinim în viața cu El, în viața de sfințenie.

Iar pentru mine a cunoaște trecutul Bisericii e totuna cu a mă împlini. Cu a mă simți întreg. Întrucât cunoașterea teologică și istorică a vieții Bisericii e punctul central al cunoașterii mele existențiale.

Toate cunoștințele mele, pe care le am și pe care le dobândesc zilnic, sunt în jurul cunoașterii și al experienței mele mistice.

Că citesc o carte de cercetare științifică, un roman, o poezie, o știre, că văd un film sau că ascult o melodie, totul e înțeles din centrul vieții mele cu Dumnezeu spre în afară.

Modul în care traduc ceea ce înțeleg sau modul în care creditez o anume afirmație ține de modul în care mă raportez la Dumnezeu.

Dumnezeu este pentru mine cunoașterea primă și ultimă. Tocmai de aceea în viața mea contează cunoașterea revelațiilor Sale, adică e importantă cunoașterea conținutului

extatic și duhovnicesc pe care El l-a descoperit Sfinților Bisericii Sale.

Iar Scriptura și cărțile Sfinților și viețile lor sunt cuvintele vii ale lui Dumnezeu pentru Biserica Lui, sunt noutatea copleșitoare a lui Dumnezeu pentru noi.

De aceea, a căuta noutatea lui Dumnezeu – adevărata noutate de care suntem avizi – înseamnă a pătrunde tot mai adânc în biblioteca dumnezeiască a Bisericii. În arhiva ei de cărți și de evenimente soteriologice. A pătrunde cu întreaga noastră ființă în modul ei de înțelegere.

Și care e modul de înțelegere al revelației dumnezeiești? Curăția!

Trebuie să ne curățim întreaga ființă de înțelegeri și de simțiri păcătoase, de patimi, de patimile de tot felul, pentru ca să putem înțelege tot mai mult, pe măsura noastră, ce scrie în cărți.

Ce ne luminează Dumnezeu. Ce ne descoperă El.

Pentru că, pe măsura curăției noastre interioare e și măsura cunoașterii noastre teologice și existențiale.

Nu e de ajuns să vrem să cunoaștem! Ci cunoaștem pe măsură ce ne curățim de patimi, pe măsură ce renunțăm la centrarea pe noi pentru a fi absorbiți cu totul de voia și de iubirea lui Dumnezeu. Și cel care se leapădăde sine în mod real, cel care crește în curăție și în sfințenie se cunoaște prin aceea că înțelege, iubește și se împlinește prin cuvintele lui Dumnezeu și prin slava Lui.

Pentru că el își găsește mereu plăcerea și împlinirea în cuvintele lui Dumnezeu și cuvintele Lui au rezonanțe abisale în persoana lui. Ele nu sunt doar cuvinte…ci fapte dumnezeieștio întindere a mânii Lui celei preaputernice, care îl ridică la viața veșnică.

Întrucât cuvintele Lui sunt ocean necuprins și ochiul tău le vede, le înțelege și se bucură în ele pe cât de curat este.

Toată introducerea mea de până acum la Evanghelia de azi [Lc. 5, 1-11] e o contextualizare a cuvintelor Domnului: „VEpana,gage eivj to. ba,qoj [Du-l întru adânc!]” [Lc. 5, 4, GNT].

Același text găsim și în GOC. El fiind cel însemnat pe Icoana de deasupra, conform VUL: „duc in altum”.

Domnul i s-a adresat lui Simon la Lc. 5,4, lui Simon Petru, și folosind un imperativ la persoana a doua singular, s-a referit la vasul de pescuit. Cu sensul: „Du vasul/ ambarcațiunea în mijlocul apei!”.

Însă înțelesul mistic al cuvintelor Domnului e acesta: numai dacă te scufunzi în adâncul cuvintelor Domnului poți prinde mulțime mare de pești [plh/qoj ivcqu,wn polu,]” [Lc. 5, 6, GNT]. Numai dacă te scufunzi, prin curăție dumnezeiască, în cuvintele Domnului te poți umple de înțelegeri dumnezeiești multiple.

Pentru că peștii prinși sunt o imagine factuală a ceea ce se petrece cu noi când ne îmbogățim în viața duhovnicească: ne umplem de multe înțelegeri dumnezeiești, de multe luminări dumnezeiești, de vederi dumnezeiești, de descoperiri din partea lui Dumnezeu.

Căci El ni Se descoperă pe Sine în iubirea noastră pentru El. Dumnezeu ne ajută să pășim cu curaj pe calea curăției și a cunoașterii Lui, dacă vede că aceasta este împlinirea noastră.

De aceea, trecutul cuvintelor Lui, cuvintele Lui spuse în întreaga istorie a umanității, e noutatea care ne umple de viață veșnică. În această noutate noi ne bucurăm în fiecare zi. Datorită ei credem în mântuirea oamenilor, pentru că noutatea noastră este ontologică, nu e doar cunoaștere intelectuală ci o cunoaștere holistică, prin toată ființa noastră.

În mintea, în inima, în simțurile și în întreaga noastră ființă e cunoașterea lui Dumnezeu. Pentru că tot ceea ce cunoaștem despre El este de la El și cuvintele Lui sunt pline de slava Lui care ne inundă. Căci noi citim cuvintele Lui, pe care le credem, și, crezând în ele, ne umplem de viața Lui și de curăția Lui și de dorirea Lui și de frumusețea Lui.

De aceea, orice rugăciune și slujbă a noastră e o bucurie în slava lui Dumnezeu, întrucât cunoașterea Lui este totodată viața Lui. Și nimeni nu ne mai dăruie, la un loc, cunoașterea și viața lui așa cum o face Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu nu doar ne făgăduiește viața veșnică, ci El ne-o și dăruie, încă de acum, în măsura în care credem în El și împlinim poruncile Lui.

Evanghelia de azi e mărturisirea, pe scurt, a modului în care s-au convertit Sfinții Apostoli Petru, Iacov și Ioan [v. 10], în care au fost chemați la apostolat [Ibidem] și I-au urmat Lui [v. 11].

Și vedem că Domnul i-a convins în mijlocul preocupărilor lor cotidiene.

Ei erau pescari…pescuiseră toată noaptea și nu prinseseră nimic [v. 5]. Însă Simon, viitorul Petru, ascultând cuvântul Domnului,

a aruncat mrejele în lacul Ghennisaret . Și când au văzut

mulțimea de pești (v. 6)…pe care, noaptea trecută, parcă o înghițise pământul, Simon a înțeles că e păcătos înaintea

Domnului (v. 8).

Cu siguranță că și Iacov și Ioan au simțit la fel. Tocmai de aceea I-au urmat Lui.

Pentru că au înțeles că vietățile mării I se supun. Și cui I se supune marea, Aceluia I se supun toate, pentru că este Făcătorul a toate.

Mai pe scurt: Domnul i-a convertit la locul de muncă. Cu dovezi pe măsura lor. Le-a vorbit prin fapte și prin cuvinte. Le-a vorbit cu putere dumnezeiască.

De aceea, nu e de ajuns doar să vestim cuvintele lui Dumnezeu, ci trebuie, totodată, să împlinim poruncile Lui. Să fim plini de poruncile Lui și de slava Lui. Adică să fim oameni plini de noutatea lui Dumnezeu, plini de sfințenie, plini de frumusețe veșnică.

Pentru că trebuie și noi să facem ca Apostolii: „au lăsat toate urmându-I Lui.

Au lăsat trecutul lor în urmă. Au lăsat patimile lor în urmă. Pentru că s-au decis să Îl urmeze pe Cel care este Viața cea veșnică.

Așadar, iubiții mei, la sfârșitul lui septembrie suntem chemați de Domnul să pescuim în apele adânci ale cunoașterii și ale iubirii Lui!

Suntem chemați să nu mai stăm la mal, să nu mai amânăm în continuu curățirea noastră de patimi, ci să ne aruncăm în marea împlinirii voii lui Dumnezeu, cu credință, cu nădejde și cu dragoste în mila Lui.

Pentru că suntem chemați să pescuim virtuți dumnezeiești, suntem chemați să pescuim fapte sfinte, suntem chemați să ne pescuim asemănarea noastră cu Dumnezeu, care îi face și pe alții să dorească viața veșnică cu El.

Însă vom fi vestitori ai Lui cu adevărat nu doar dacă ne autoproclamăm credincioși, ci dacă El ne cunoaște pe noi și ne luminează continuu să îi ajutăm și pe alții.

Să ne facem mreje cu mulți pești! Adică să fim oamenii multor virtuți.

Să cuprindem în noi poruncile lui Dumnezeu pentru ca să îi cuprindem, tot mai mult, și pe oameni. Pentru că oamenii devin tot mai taine, frumuseți tot mai mari, pe măsură ce noi ne umplem de tainele cele multe ale lui Dumnezeu.

Dumnezeu să ne întărească în tot lucrul bun și în toată milostivirea!

Amin.

Pr.Dr. Dorin Octavian Piciorus- Pradicationes vol 9

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments