Copacelul a crescut!3 min read

În vremurile de demult un parinte, care se distingea prin sfintenia vietii si prin
cunoasterea sufletului omenesc, i-a dat urmatoarea porunca ucenicului sau:

”Sa scoti din radacina acest copac”! Si i-a aratat un copacel tânar, un curmal, care apucase însa sa
prinda radacini foarte puternice si adânci.

Facând ascultare de duhovnicul sau, ucenicul încerca sa duca la îndeplinire aceasta
porunca, însa, cu toate eforturile depuse, nu reusi sa faca nimic.

”Parinte”, îi spuse, ”ceea ce mi-ati cerut sa fac de-paseste cu mult puterile mele”!

Atunci parintele îi arata un alt copacel, cu mult mai mic si mai firav, pe care ucenicul reusi sa îl smulga din pamânt de la
prima încercare, fara a depune prea mare efort. Vedem asadar, ca nimic nu a reusit
ucenicul fata de copacul care apucase sa prinda radacini puternice si, ca fara nici o
greutate, a smuls copacelul abia rasarit.

Facând o legatura între povestirea aceasta si educatia copiilor, am putea spune ca,
de multe ori, parintii ramân aproape neputinciosi în a schimba comportamentul copiilor mai
mari de vârsta, daca nu au început sa se ocupe de educatia lor înca din frageda pruncie.
Spune si un proverb: ”Ceea ce înveti de mic, nu uiti pâna la batranete”! Iar înteleptul Sirah
învata: ”Ai feciori? Invata-i pe ei si înconvoaie din pruncie grumazul lor” (Cartea întelepciunii
lui Iisus, fiul lui Sirah ”Ecclesiasticul” 7,24).

Putini sunt acei parinti care ar putea fi laudati pentru acordarea unei educatii corecte
copiilor lor. Uneori se întâmpla chiar, ca anumiti parinti, care sunt ei însisi foarte buni si
evlaviosi, sa aiba copii cu un caracter rau, absolut diferit de al lor.

Una dintre cauzele de baza ale acestui fenomen, trebuie cautata în însasi educatia
pe care acestia o ofera. Se întâmpla asadar, ca acestia sa nu se îngrijeasca îndeajuns de
educatia religios-morala a copiilor lor, sau sa fie atât de orbiti, de o exagerata iubire
parinteasca, încât sa nu vrea sa vada si sa recunoasca în acestia nimic rau sau
condamnabil. Refuza sa ia aminte, la observatiile bine intentionate ale celor din jur, nu iau în
seama sfaturile lor si contesta cu putere adevarul celor constatate. Si abia când problemele
copiilor lor devin insuportabile, încep sa se gândeasca la modul de îndreptare al fiicei sau al
fiului lor. Abia atunci fac apel la educatie. De multe ori însa, se întâmpla sa fie deja prea
târziu.

De aceea consider necesar sa va explic, de ce educatia copiilor trebuie începuta înca
de la cea mai frageda vârsta.

Va este tuturor cunoscut, cât de repede se dezvolta o samânta aflata sub pamânt.
Factorii care contribuie la dezvoltarea ei încep imediat sa îsi faca simtita influenta. Caldura
si umiditatea trezesc tânarul vlastar în pamânt, care începe încet-încet sa urce catre
suprafata.

Acelasi lucru se întâmpla si cu copilasul care, asemenea semintei, vine în aceasta
lume si creste neîncetat. Este cunoscut faptul ca firea umana se dezvolta cel mai repede,
din toate punctele de vedere, mai ales la vârsta copilariei. Tot acum are nevoie si de cea
mai mare îngrijire si atentie.

Dezvoltarea trupeasca are loc repede si continuu, în vreme ce si mai repede
înainteaza cea sufleteasca. Copilul începe sa vorbeasca, sa înteleaga primele lucruri, sa
gândeasca, sa judece: Vointa sa se întareste si învata încet-încet sa actioneze de la sine.
Mintea sa se îmbogateste cu întelegerea obiectelor care îl înconjoara, în vreme ce,
împreuna cu acestea, începe sa înteleaga si câte ceva despre existenta lui Dumnezeu.
Incepe sa îsi puna problema destinatiei sale în aceasta lume si învata sa faca diferenta între
bine si rau. Inlauntrul sau se trezeste constiinta. Incepe sa constientizeze iubirea si
antipatia, apar sentimentele de rusine si de onoare.Pentru ca toate aceste puteri, care îl
ridica pe om catre asemanarea cu Dumnezeu, sa se dezvolte asa cum trebuie, parintii sunt
datori sa urmareascacu mare atentie dezvoltarea morala a copilului Ior. Educatia are o
dubla menire: pe de o parte sa anuleze pornirile rele, iar pe de alta sa le sadeasca pe cele
bune. De aceea este necesar, ca ea sa înceapa înca de la cea mai mica vârsta a copilariei.

Multi dintre parinti nu acorda însa importanta cuvenita acestei realitati. Nu considera
necesara începerea educatiei chiar de la cea mai frageda vârsta. Unii dintre ei, mai ales cei
tineri, privesc copilul lor ca pe o jucarie sau ca pe o papusa. Il hranesc, îl adorm, îl mângâie,
se joaca cu el, îl cocolosesc, îl pazesc în fel si chip sa nu raceasca sau sa se
îmbolnaveasca de altceva,etc. In rest îl lasa sa alerge, sa se joace, sa faca tot ce vrea,
numai sa nu îi deranjeze cu plânsul si cu strigatele sale. Si pentru multa vreme nu îsi dau
seama ca adoratul lor ”îngeras”, a devenit odata cu trecerea timpului din ce în ce mai
încapatânat, mai plângacios, mai alintat, mai neascultator, mai pofticios, tot timpul
nemultumit si rautacios. Abia in ultimul ceas li se deschid ochii. Atunci se hotarasc sa se
intereseze, în sfârsit, si de educatia copilului lor alintat. Insa, iubiti parinti, acum este deja
foarte târziu! Copacelul a crescut!

nichiduta.ro

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments