Să ne silim a fi noi înşine!4 min read

După Sfinţii Părinţi, unul dintre cele mai importante lucruri, pe care cei mai mulţi dintre noi nu-l cunoaştem, în ceea ce priveşte războiul nevăzut cu vrăjmaşul nostru, diavolul, este faptul că, atîta vreme cît sîntem ţinuţi de patimi, nu noi sîntem cei ce gîndim şi cuvîntăm în mintea noastră şi simţim în sufletul nostru, ci vrăjmaşul diavol este cel care ne insuflă acele gînduri şi simţiri pătimaşe.

De aceea nici nu sporim duhovniceşte, căci diavolul – care gîndeşte în locul nostru, fiindcă noi îl lăsăm să o facă, din cauza neştiinţei noastre – nu ne va da decît gînduri şi simţiri deşarte şi pierzătoare de suflet (lăsîndu-ne totuşi impresia că acelea sînt propriile noastre gînduri).

De aceea, se întîmplă să nu avem conştiinţa limpede a ceea ce am făcut în trecut, sau să nu asimilăm prea mult din cele citite; pentru că, în cea mai mare parte a timpului, nu am fost noi înşine, aceasta întîmplîndu-se – repetăm – atîta vreme cît stăm liniştiţi în patimile noastre. Şi, dimpotrivă, aşa se face că, atunci cînd conştiinţa ne mustră, ne pare rău de faptele rele săvîşite, ceea ce arată că atunci ne regăsim pe noi înşine.

În vechime, despre lucrul acesta au vorbit Sfîntul Diadoh al Foticheii şi Sfîntul Macarie cel Mare; mai apoi, Sfîntul Ioan Scărarul, iar mai aproape de zilele noastre, Sfîntul Ignatie Briancianinov şi Sfîntul Teofan Zăvorîtul. Iată ce zice Sfîntul Teofan Zăvorîtul în legătură cu cele spuse mai sus: „Grăbiţi-vă să vă deosebiţi de vrăjmaş şi să vă faceţi potrivnici lui.

În lupta duhovnicească nu e la fel ca în aceea trupească.

În cea trupească, vrăjmaşul vine în faţa ta şi îl vezi; dar în lupta duhovnicească atît vrăjmaşul, cît şi noi sîntem în acelaşi suflet şi în aceeaşi inimă, şi tot necazul ne vine în cea mai mare parte din faptul că nu ştim să-l deosebim pe vrăjmaş de noi înşine şi să ne despărţim de el. Noi credem că mişcarea pătimaşă care ne tulbură ne reprezintă pe noi, firea noastră, că e o cerinţă firească, ce trebuie satisfăcută – în vreme ce ea nu ne reprezintă pe noi, firea noastră, ci pe vrăjmaşul nostru cel venit de aiurea.

Această rătăcire este izvorul tuturor căderilor noastre în păcat şi al tuturor faptelor noastre greşite. Dacă am reuşi să deosebim patima de noi înşine, ca pe ceva duşmănos nouă, nu ne-am îndupleca s-o satisfacem, ci am fi însufleţiţi de ură şi împotrivire faţă de ea.”

Aşadar iată de aici nevoia nesmintită de a lua aminte la noi înşine, de a deosebi gîndurile noastre de gîndurile diavoleşti. Şi putem face aceasta, dacă fiecare gînd ce ne trece prin minte îl punem de prima dată în legătură cu Mîntuitorul, cu voia Sa în ceea ce ne priveşte, prin rugăciunea cea de toată vremea făcută către El („Doamne Iisuse… ”) şi prin celelalte rugăciuni şi citiri ale cărţilor sfinte, spre a ne curăţi astfel mintea şi a o ocupa mereu cu gînduri duhovniceşti; ca nu cumva, în lipsa lor, cele drăceşti, care ne sînt mereu insuflate de către diavol, să o îndepărteze de adevăr şi să o facă să creadă că este ea însăşi, iar nu vrăjmaşul ei, diavolul.

Suprapunerea gîndurilor diavoleşti peste acelea ale minţii noastre este cu atît mai greu de văzut (mai ales de cei ce n-au habar de lucrul acesta), cu cît (după cum spunea Cuviosul Părinte Leonid de la Optina), atunci cînd gîndeşte în locul nostru, vrăjmaşul nu zice: „Fă cutare lucru, sau cutare! – ci: Mi-ar plăcea să fac cutare lucru”, ca şi cum am vorbi noi înşine.

Pentru a depărta pe vrăjmaşul din mintea noastră, ne-ar fi de foarte mare ajutor dacă am ieşi din starea de trîndăvie a minţii, dacă am vorbi mereu cu noi înşine şi cu Dumnezeu, folosindu-ne neîncetat de osîndirea de sine. Şi chiar dacă, la început, facem acest lucru mecanic, cu timpul ajungem să-l împlinim cu toată simţirea şi voinţa noastră, întărind astfel în noi fapta bună a smereniei, virtute pe care diavolul n-o mai poate imita, fiind singura în stare să ne păzească de a cădea în vreuna din cursele sale.

Iată ce spune în acest sens Sfîntul Ignatie Briancianinov: „Defăimarea de sine are, la începutul îndeletnicirii cu ea, caracterul unui mecanism inconştient, adică este rostită numai de limbă, fără cine ştie ce împreună-simţire a inimii, chiar împotriva simţămîntului acesteia; după aceea, puţin cîte puţin, inima începe să se obişnuiască a simţi potrivire cu cuvintele defăimării de sine; în cele din urmă, defăimarea de sine ajunge să fie rostită din tot sufletul, cu un îmbelşugat simţămînt de plîns, să micşoreze înaintea noastră şi să ascundă de noi neajunsurile şi greşelile aproapelui, să ne împace cu toţi oamenii şi cu toate împrejurările, să adune în lucrarea pocăinţei gîndurile împrăştiate prin toată lumea, să aducă o rugăciune trezvitoare, plină de străpungere, să însufleţească şi să înarmeze răbdarea cu o nebiruită putere.”

Şi, puţin mai departe, zice astfel: „Minunat lucru! Începînd să ne defăimăm pe noi înşine în chip mecanic, silit, sfîrşim prin a ajunge la o defăimare de sine atît de convingătoare şi care lucrează asupra noastră într-un chip atît de puternic, încît cu ajutorul ei răbdăm nu doar necazurile obişnuite, ci şi nenorocirile cele mai mari. Ispitele nu mai au aceeaşi putere asupra celui care sporeşte, ci, după măsura sporirii, se fac mai uşoare, chiar de ar fi mai grele în sine. După măsura sporirii, sufletul se întăreşte şi primeşte puterea de a suferi cu răbdare ceea ce i se întîmplă. Puterea aceasta o dă, ca o mîncare deosebit de hrănitoare, smerenia adîncită în suflet, şi ea este tocmai răbdarea.”

Aşadar, să cugetăm cu adîncă luare aminte asupra celor spuse mai sus de către Sfinţii Părinţi şi să ne străduim ca, prin mijloacele arătate, să fim noi înşine mereu, iar nu vrăjmaşul nostru.

Făcînd astfel, despătimindu-ne tot mai mult şi însuşindu-ne faptele bune potrivnice patimilor dinainte, cu timpul vom ajunge să fim şi noi asemenea sfinţilor, în care vrăjmaşul diavol nu mai avea nici o intrare şi care puteau zice despre ei înşişi:

„Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte întru mine!”

Cartea săptămânii

Cele șapte cuvinte către tineri - Părintele Gheorghe Calciu

 

"Tu, prietenul meu, esti unicul purtator al indumnezeirii tale in Iisus Hristos si ridici cu tine intreg neamul acesta romanesc spre culmile propriei sale invieri."

libris.ro

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments