De ce au căzut creştinii în vrăjitorii9 min read

Şi, într-adevăr, întreaga pricină pentru care creştinii au căzut astăzi în toate relele lucrări ale diavolului şi mai ales în diferitele vrăjitorii se datorează faptului că nu cercetează cu grijă acele prime făgăduinţe şi învoieli pe care le-au dat lui Hristos cînd au fost botezaţi şi că le-au uitat şi cu desăvîrşire le-au şters din amintirea şi inima lor.

Pentru ei au urmat acele înfricoşătoare cuvinte pe care le-a spus Domnul: anume că, ori de cîte ori necuratul demon iese din om, merge în locuri secetoase, căutînd odihnă şi nu găseşte; apoi se întoarce iarăşi la omul din care a ieşit şi, deoarece găseşte inima lui neocupată, curăţită şi pregătită, ia împreună cu el încă alţi şapte demoni mai vicleni şi intră acolo înăuntru şi locuieşte şi devin cele de după aceea ale omului aceluia mai rele decît cele dintîi;

 Şi, cînd duhul necurat a ieşit din om, umblă prin locuri fără apă, căutînd odihnă şi nu găseşte. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieşit; şi ve­nind o găseşte golită, măturată şi împodobită. Atunci se duce şi ia cu sine alte şapte duhuri mai rele decît el şi, intrînd sălăşluiesc aici şi se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decît cele dintîi” (Matei 12, 43-45) […].

Că cei care fac sau cer vrăjitorii se leapădă şi tăgăduiesc pe Hristos şi se însoţesc cu diavolul

[…] Toţi, toţi aceştia, pînă la unul, şi cei care lucrează, şi cei care suferă, şi cei care oferă vrăjitoriile şi talismanele, şi cei care le primesc, toţi devin locaşuri ale lucrării necuratului duh; cei care se leapădă de Hristos şi de credinţa lui Hristos se alătură lui satana şi slujirii lui şi trufiei sale.

De unde, prin urmare, toţi sînt tăgăduitori ai făgăduinţelor pe care le-au dat la Sfîntul Botez, că se vor lepăda de satana şi de orice slujire a lui, că se vor alătura lui Hristos şi credinţei şi cuvintelor Lui. O, ce nenorocire vrednică de plîns! O, ce mare pierzare a creştinilor![…]

Că demonii nu pot să vindece, ci omoară

[…] Aşadar, să nu te înşeli, creştinule, ci află că nici lupul nu se face vreodată oaie, după proverb, nici diavolul nu se face vreodată doctor; şi că mai uşor poate să îngheţe focul şi să se încălzească zăpada, decît să vindece într-adevăr diavolul; fiindcă acesta, chiar dacă ar vrea să te vindece, nu poate, deoarece este cu totul neputincios, iar dacă presupunem că poate să te vindece, totuşi nu vrea, deoarece sănătatea omului este un bun, iar diavolul urăşte totdeauna cele bune şi de aceea este numit duşmanul binelui (misokalos). […]

Că demonii, chiar dacă vindecă trupul cu îngăduinţa lui Dumnezeu, îl însănătoşesc ca să omoare sufletul. Pilde ale celor care s-au îmbolnăvit şi nu au chemat vrăjitori

Astfel încît fii convins şi crede, frate, că numai Dumnezeu este adevăratul doctor al sufletelor şi al trupurilor, iar vrăjitorii şi demonii nu vindecă cu adevărat, ci în închipuire.

Iar, dacă chiar presupunem că însănătoşesc trupul; cu îngăduinţa lui Dumnezeu, totuşi află că îl însănătoşesc cu scopul de a omorî sufletul. Cum? Despărţindu-te de credinţa lui Hristos şi tîrîndu-te spre faptul de a-i crede şi de a-i adora pe ei. De aceea, ce folos ai să primeşti, frate, chiar presupunînd că trupul îţi este însănătoşit, trăind astăzi şi murind mîine, dacă, în schimb, îţi este omorît sufletul nemuritor?

Ce cîştig ai să dobîndeşti dacă aici vei gusta puţină sănătate, iar dincolo vei fi pedepsit veşnic?

Ducă-se asemenea sănătate!

Ducă-se o astfel de viaţă! Mai bună este moartea de mii de ori decît aşa o viaţă şi sănătate, precum spune Sfîntul Ioan Gură de Aur: „… căci nu vindecă cu adevărat, de n-ar mai fi! Iar eu chiar de ar fi să spun, umflînd lucrurile, că, şi dacă tămăduiesc cu adevărat, este mai bine să mori decît să alergi la duşmanii lui Dumnezeu şi să fii tămăduit în acest chip.

Căci ce folos să fii vindecat la trup, dacă sufletul este pierdut ?

Ce cîştig are cineva să dobîndească mîngîieri aici, urmînd să fie aruncat în focul nepieritor dincolo?” (Ioan Gură de Aur, Cuvîntul V, Împotriva iudeilor).

Şi iarăşi spune: „chiar dacă un demon va vindeca, mai mult a vătămat decît a fost de folos; căci a fost de folos trupului, care, totuşi, puţin mai tîrziu mort, urmează să putrezească, însă a vătămat sufletul nemuritor” (Ioan Gură de Aur, Cuvînt către iudaizanţi).

Deoarece diavolul, fraţilor, este un pescar foarte viclean şi pierde o mică momeală ca să prindă un peşte mare, adică se mulţumeşte să vă dea puţină sănătate, numai să vă lipsească de Rai; să vă lungească puţin viaţa, ca să vă pedepsească veşnic.

Nu vezi (îţi spune Sfîntul Ioan Gură de Aur) că slăbănogul era de treizeci şi opt de ani în pat şi, privit cu ură, îşi răbda cu vitejie boala, aşteptînd ajutorul lui Dumnezeu fără să ceară să-l farmece sau să-i dea talismane ? „Şi nu a alergat astfel la prezicători, nu a mers la descîntători; nu şi-a legat amulete, ci a aşteptat aju­torul de la Dumnezeu” (Sfîntul Ioan Gură de Aur).

Şi tu, creştine, fiindcă ai zăcut bolnav puţine zile, de aceea eşti atît de nerăbdător şi alergi la vrăjitori şi vrăjitoare? Nu vezi că Lazăr a zăcut înaintea porţii bogatului, tot timpul vieţii lui, atît de greu rănit, încît, din cauza unei atît de mari neputinţe, nu putea să alunge nici cîinii, care-i lingeau rănile, şi cu toate acestea a preferat să moară într-o asemenea suferinţă decît să ceară amulete şi farmece?

Dar nu a cerut descîntător, nu şi-a legat amulete… nu a chemat la el vrăjitori” (spune în acelaşi loc – Împotriva iudeilor, Cuvîntul V – Sfîntul Ioan Gură de Aur); şi tu, care, pentru puţină febră, alergi la urîtele băbuţe ameţite de băutură, ce iertare vei primi?

Nu vezi pe acel viteaz Iov, care, după ce a pierdut şi copiii, şi bunurile, a fost rănit atît de tare, încît peste tot mişunau viermii din toate mădularele lui şi pîine nu putea să mănînce din cauza duhorii ?

Şi, deşi putea să scape de toate aceste înfiorătoare lucruri prin hulă şi să moară, aşa cum îi spunea femeia lui: „spune orice cuvînt împotriva Domnului şi mori” (Iov 2, 9), totuşi a răbdat cu bărbăţie şi nici un cuvînt mărunt de hulă nu a scos din gura lui; iar tu de ce ai o atît de mare nerăbdare şi pentru o foarte mică rană dispreţuieşti şi pe Dumnezeu, şi pe Hristos, şi credinţa, şi pe Sfinţi, şi alergi la duşmanii lui Dumnezeu, la vrăjitori şi demoni, ca să fii tămăduit ?

Şi ce scuză poţi să primeşti pentru aceasta, precum îţi spune Sfîntul Ioan Gură de Aur: „Aşadar ce scuză vom avea noi, dacă cei care su­ferim şi răbdăm asemenea lucruri, sau din cauza febrei, ori din cauza rănilor, alergăm la sinagogi şi la vrăjitori şi fermecători, îi chemăm şi la casele noastre” (Ioan Gură de Aur, Împotriva iudeilor, Cuvîntul V).

Că vrăjitorii şi vracii, deşi rostesc numele lui Dumnezeu, trebuie îndepărtaţi

Dar spui că acea bătrînă creştină şi acel vraci creştin, ori de cîte ori fac farmece şi dau amulete, nu spun şi nici nu scriu alte nume în afară de numele lui Dumnezeu, al lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu şi al Sfinţilor şi, deci, ce rău fac ei?

La acestea îţi răspunde Sfîntul Ioan Gură de Aur şi îţi spune că din această cauză mai mult trebuie să o urăşti pe acea urîcioasă babă sau pe acel urîcios vraci, deoarece folosesc spre jignire şi necinstire numele lui Dumnezeu şi, creştini fiind, fac precum elinii, fiindcă şi demonii, deşi rostesc numele lui Dumnezeu, totuşi tot demoni sînt: „unii, socotind că se îndreptăţesc, spun că este creştină femeia care descîntă acestea şi că nu rosteşte nimic altceva decît numele lui Dumnezeu.

Aşadar din această pricină eu mai mult o urăsc şi mai mult mă dezgustă, fiindcă s-a folosit de numele lui Dumnezeu spre ocară; fiindcă, spunînd că este creştină, scoate la iveală cele ale elinilor: căci şi demonii rosteau numele lui Dumnezeu, însă erau demoni; şi astfel vorbeau împotriva lui Hristos: «te ştim cine eşti, Sfîntul lui Dumnezeu» şi totuşi le-a astupat gura şi i-a alungat” (Sfîntul Ioan Gură de Aur, Despre statui, 21).

Cei bolnavi trebuie să alerge la Hristos şi la Sfinţi, şi nu la vrăjitori. Că mare nerecunoştinţă arată creştinii cînd părăsesc pe Hristos, Sfinţii şi Biserica şi merg la vrăjitori

[…] Dreptate are Iisus să strige prin Isaia că El v-a renăscut prin Sfîntul Botez şi v-a făcut copiii Lui, iar voi, pentru puţină boală, aţi dispreţuit pe Tatăl vostru şi aţi mers la vrăjitori şi demoni, duşmanii Lui: 

Ascultă, cerule, şi ia aminte, pămîntule, că Domnul a zis: fii am născut şi i-am înălţat, iar aceştia M-au dispreţuit” (Isaia 1, 2) şi cum boul şi măgarul cunosc pe binefăcătorul şi stăpînul lor, iar voi nu cunoaşteţi pe binefăcătorul vostru:

 Boul a cunoscut pe stăpîn şi măgarul ieslea domnului său, însă Israel nu M-a cunoscut şi poporul Meu nu M-a priceput” (Isaia 1, 3).

De aceea, ca să nu Se mîhnească Iisus Hristos din cauza voastră şi să spună asemenea lucruri şi să nu vă arătaţi şi voi nerecunoscători faţă de un asemenea desăvîrşit binefăcător, lăsaţi, vă rog, fraţii mei, lăsaţi-vă de faptul de a merge la vrăjitori şi vrăjitoare şi ţigănci, şi, cînd se întîmplă să fiţi bolnavi, alergaţi la Hristos cu căldura credinţei şi cereţi însănătoşirea, Deoarece El este totdeauna Tatăl vostru Cel mai iubitor şi, dacă v-a dat boala, v-a dat-o ca să încerce răbdarea voastră, ca să vă încununeze mai mult şi să vadă dacă îl iubiţi cu adevărat:

 Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte ?” (Evrei 12, 7). El, deşi vă pedepseşte şi vă pălmuieşte uneori părinteşte pentru păcatele voastre, totuşi vă tămăduieşte şi vă mîngîie ca pe copiii Lui, cînd v-aţi întors la El prin pocăinţă şi aţi cerut din toată inima ajutorul Lui.

 Fericit este omul pe care l-a mustrat Domnul; iar dojana Atotţiitorului să nu o dispreţuieşti: căci El face să te doară şi iarăşi te face bine; El te-a lovit şi mîinile Lui te-au tămăduit” (Iov 5, 17-18).

Alergaţi încă în bolile voastre, după vindecarea de la Dumnezeu şi la Stăpîna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, mîngîierea celor bolnavi şi a celor întristaţi, şi la toţi Sfinţii alergaţi şi, rugîndu-i cu credinţă, veţi dobîndi dorita vindecare de boala voastră.

Dacă totuşi chiar nu primiţi dorita însănătoşire, ci Dumnezeu v-a părăsit ca să vă pedepsească, deoarece aşa este de folos pentru sufletul vostru, trebuie să staţi curajoşi şi tari în credinţă şi de o mie de ori preferaţi să muriţi decît să chemaţi vrăjitori şi vrăjitoare şi în acest mod să tăgăduiţi credinţa lui Hristos şi să trădaţi evlavia.

Dar, chiar dacă alţii, din întîmplare, vă îndeamnă la aceasta, rude sau prieteni, păziţi-vă, pentru dragostea lui Dumnezeu, să nu vă supuneţi lor şi să fiţi siguri că, pentru răbdarea şi mărinimia voastră:

1) Dumnezeu are să vă încununeze cu cununa muceniciei;

2) conştiinţa voastră are să se bucure şi să se mulţumească incomparabil mai mult decît dacă primiţi însănătoşirea voastră;

3) oamenii au să vă aducă mari laude şi

4) aveţi, pentru tot timpul de după aceea, să primiţi şi vindecarea bolii voastre, precum ne încredinţează condeiul de aur al Sfîntului Ioan Gură de Aur. […]

Chiar dacă vrăjitorii ar putea într-adevăr să dea sănătate, tot trebuie să-i îndepărtăm

Şi, ca să spun pe scurt, şi dacă ai fi sigur, frate, că vrăjitorii şi demonii pot să te facă sănătos de boala ta, şi dacă ştii că pot, prin presupunere, să-ţi dăruiască cincizeci de ani de viaţă şi că au putere să scoale un mort (aceste lucruri amândouă sunt cu neputinţă la aceştia); din nou ia aminte, ia aminte, ia aminte să nu alergi la ei ca să te ajute.

De ce?

Deoarece tăgăduieşti pe Dumnezeu, trădezi pe Hristos, încalci evlavia şi credinţa ta şi, prin opoziţie, adori diavolul, te închini slujitorilor lui, demonii, şi devii rob acestora pentru tot timpul de după aceea; deoarece, deşi te vindeci de boală, vei suferi veşnic de o amară mustrare a conştiinţei, fiindcă din cauza unei mici neputinţe ai încălcat făgăduinţele pe care le-ai dat lui Hristos şi ai lepădat credinţa ta.

De aceea sănătatea aceasta a ta va fi mai amară chiar decât cea mai grea boală, precum spune Sfântul Ioan Gură de Aur (Cuvântul V, Împotriva iudeilor).

Vrei să afli aceasta?

Ascultă ce spune Dumnezeu în Deuteronomul:

 De se va ridica în mijlocul tău proroc sau văzător de vise şi va face înaintea ta semn şi minune, şi se va împlini semnul sau minunea aceea, de care ţi-a grăit el, şi-ţi va zice atunci: Să mergem după alţi dumnezei pe care tu nu-i ştii şi să le slujim acelora, să nu asculţi cuvintele prorocului aceluia sau ale acelui văzător de vise, că prin aceasta vă ispiteşte Domnul Dumnezeul vostru, ca să afle de iubiţi pe Domnul Dumnezeul vostru din toată inima voastră şi din totul sufletul vostru” (Deuteronomul 12, 1-3).

Aşadar, dacă profetul acela a spus: eu pot să scol mortul, numai supuneţi-vă mie şi închinaţi-vă idolilor sau demonilor; şi cu adevărat poate prin lucrarea lui să scoale mortul, cum a promis, iarăşi să nu-l ascultaţi să vă închinaţi diavolului şi demonilor, deoarece Dumnezeu a îngăduit ca profetul acela să facă o asemenea minune, ca să vadă dacă voi îl iubiţi din toată inima voastră şi nu adoraţi pe altcineva în afară de El.

Aşa tâlcuieşte cugetarea aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur în acelaşi cuvânt împotriva iu­deilor. Auzi, frate, înfricoşătorul cuvânt pe care îl spune Însuşi Dumnezeu?

Aşadar, lasă pretextul acesta, pe care ţi-l înfăţişează diavolul, şi anume faptul de a merge la vrăjitori pentru vindecarea bolii tale şi fugi de ei ca de foc!

Că numai Dumnezeu descoperă cele tăinuite. Că Îngerii şi oamenii cunosc cele tăinuite de la Dumnezeu. Că demonii nu cunosc cele tăinuite.

SFÎNTULUI NICODIM AGHIORITUL – DESPRE VRĂJITORIE

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments