DESPRE DUHOVNICIE8 min read

Fără Botez şi fără împărtăşirea dumnezeieştilor Taine nici un creştin nu se poate învrednici de viaţa veşnică, şi aceste Taine nu ni se dau prin intermediul Sfinţilor Apostoli, nici al Sfinţilor noştri Părinţi care au fost după Sfinţii Apostoli, ci ni se dau prin intermediul celor ce sînt şi trăiesc acum şi petrec împreună cu noi, e vădit atunci că acelea pe care aceia le-au împărtăşit celor ce erau atunci în lume aceleaşi ni le dau şi aceştia nouă; şi aşa cum aceia botezau cu apă şi cu Duh Sfînt, aşa fac şi ei astăzi; aceia dădeau Trupul şi Sîngele lui Hristos, aceleaşi ni le dau şi ei nouă; şi nici cei, ce se botezau sau împărtăşeau atunci n-aveau nimic mai mult decît noi, nici noi care ne bo­tezăm şi ne împărtăşim acum n-avem nimic mai puţin decît ei.

Aceia învăţau credinţa în Hristos şi Sfînta Treime cea de-o fiinţă şi nedespărţită, adică în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, aceleaşi ne învaţă şi acum părinţii noştri.

Aşadar, din acestea a devenit evident pe scurt – căci nu scriu toate, ca să nu întind prea mult cuvîntul – că orice au făcut credincioşilor atunci Apostolii şi orice i-au învăţat, aceleaşi ni le fac acum şi nouă părinţii noştri duhovniceşti, adică arhiereii şi preoţii, în mod identic şi fără să lipsească ceva; ne învaţă şi povăţuiesc ca şi aceia.

Şi fiindcă nu se deosebesc cu nimic de Apostoli, sînt şi ei fii ai Apostolilor şi Apostoli.

Şi aceia care nu-i primesc, nici nu ascultă cuvintele lor vor auzi de la Domnul nostru Iisus Hristos zicîndu-le: Amin, zic vouă: mai uşor va fi locuitorilor Sodomei şi Gomorei decît vouă (Matei 10, 15), fiindcă a spus Apostolilor: Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă. Cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte. Iar cine Mă nesocoteşte pe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Matei 10, 40; Luca 10, 14, 16).

E vădit că aceleaşi lucruri le spune şi celor ce sînt acum şi celor ce vor fi după aceea asemenea acelora şi aceia care nu-i primesc nici nu-i ascultă, ci-i nesocotesc, nu-L primesc pe Însuşi Hristos, nici nu-L ascultă, ci-L nesocotesc şi prin această nesocotire nesocotesc pe Dumnezeu şi Tatăl Care L-a trimis.

Să ştii, deci, copilul meu iubit, că în aceste vremuri nimeni dintre mireni, nimeni dintre monahi, dintre preoţi sau arhierei nu mai cinsteşte, nu mai iubeşte, nu se mai teme sau primeşte pe cineva ca Apostol al lui Hristos şi ucenic al lui Hristos numai pentru iubirea lui Hristos sau porunca Lui sau bunurile veşnice pe care le va dărui El lor, ci toţi ne dispreţuim şi defăimăm unii pe alţii: monahii învinuiesc pe monahi, preoţii pe arhierei, mirenii pe toţi şi unii pe alţii şi nimeni nu se mai gîndeşte cum a fost vechea Biserică a lui Dumnezeu.

Şi aşa cum a hotărît Dumnezeu în ea mai întîi Apostoli, în al doilea rînd Prooroci, în al treilea rînd învăţători şi ceilalţi pe care-i enumera Apostolul Pavel; (1 Corinteni 12, 28), tot aşa în chip asemănător e Biserica lui Dumnezeu şi astăzi şi de aceea cei care o prezidează trebuie să-i primească pe unii ca Apostoli, pe alţii ca Prooroci şi pe alţii ca învăţători.

Dar noi am uitat cu desăvîrşire toate acestea şi ne trufim unul împotriva altuia şi pe cel care ieri m-a botezat şi m-a eliberat de moarte şi de stricăciunea sufletului şi m-a umplut de harul Duhului Sfînt şi m-a dezlegat de păcat şi m-a cuminecat cu preacuratul Trup şi mîntuitorul Sînge al Domnului nostru Iisus Hristos şi m-a făcut fiu al lui Dumnezeu – şi ce altceva mai mult le făceau odinioară creştinilor Apostolii? -, pe acesta mîine nu-l mai primesc nici nu-l mai salut, fiindcă socotesc acest lucru o ruşine pentru mine, nici nu vreau să ies în întîmpinarea lui cînd vine la mine şi să-l cinstesc şi să-l primesc cu toată deferenţa; ci spun slujitorului meu cu iritare: „Ce mai vrea? Dă-i răspuns că stăpînul are de lucru şi nu poate să-l primească”; şi nu mai spun altele încă şi mai rele decît acestea şi mai de necinste pe care aceştia le fac nu numai monahilor, dar şi preoţilor şi chiar celor ce-i mărturisesc şi-şi închină acestora sufletele lor.

Chiar şi pe cel pe care azi şi l-a ales să-l aibă părinte duhovnicesc şi învăţător prin mărturisire, nu după puţin timp, ci chiar în acelaşi timp cînd spune că e fiul său duhovnicesc, se şi trufeşte faţă de părintele său duhovnicesc şi în loc să fie fiul său duhovnicesc şi ucenicul său, devine el părinte duhovnicesc şi învăţător al lui şi-l contrazice şi-l nesocoteşte, dacă se întîmplă să-i spună ceva ce nu e după voia lui; şi cu trecerea timpului, unul ca acesta nici nu mai ştie că are părinte duhovnicesc sau învăţător.

Şi dacă duhovnicul nu se duce la el şi nu-i face voile lui, nici nu consimte la cele pe care le vrea sau, mai bine zis, dacă nu cade la învoială să piară împreună cu el, atunci îl lasă şi caută pe altul care să-l urmeze în voile lui trupeşti.

Şi aşa toate cele duhovniceşti – cum le vezi şi le ştii şi tu – sînt astăzi amestecate şi tulburate, şi a dispărut orice rînduială şi predanie a Apostolilor şi s-au desfiinţat toate poruncile lui Hristos.

Şi tot acest rău şi această surpare se face în generaţia de acum, fiindcă toţi îşi închipuie că au învăţat cele dumnezeieşti şi ştiu poruncile lui Dumnezeu şi pot discerne cele ce le sînt de folos; şi, pe lîngă aceasta, fiindcă socotesc că toţi preoţii sînt păcătoşi şi nevrednici, dar sînt convinşi că harul lui Dumnezeu lucrează şi prin cei nevrednici, şi cred că primesc darurile harului care se lucrează în noi prin Duhul Sfînt şi arvuna lucrurilor veşnice care ni se vor da, dar preotului prin care i se dau acestea îi întorc spatele şi-l urăsc ca pe un păcătos şi nevrednic de preoţie; la fel şi despre duhovnici îşi închipuie aceleaşi lucruri: că prin mărturisirea pe care le-o fac primesc iertarea păcatelor lor, dar pe duhovnicii lor îi socotesc că n-au nici o virtute sau îndrăznire la Dumnezeu şi-i consideră la fel ca şi pe ceilalţi oameni.

Şi mai cred că toate cele ce se găsesc într-o asemenea stare le primesc şi ei sau, mai bine zis, răpesc toate darurile duhovniceşti ale harului pe care Dumnezeu le-a dat Apostolilor, iar Apostolii le-au dat celor ce au crezut prin ei în Hristos, fără să dea cinstea şi credinţa cuvenită celor ce le dau aceste daruri ale harului, cinste pe care au dat-o mai întîi Apostolii Stăpînului Hristos, Apostolilor le-au dat-o ucenicii lor, iar acestora cei ce au fost supuşi lor.

Şi îndrăznesc să spună că Dumnezeu nu le cere să dea aceeaşi cinste şi acum arhiereilor, preoţilor, egumenilor şi părinţilor noştri duhovniceşti, ci, pentru că au fost botezaţi de prunci, cred prin aceasta că sînt dezvinovăţiţi pentru că n-au cinstit mai apoi pe cel care i-a botezat, nici n-au avut evlavie faţă de el ca un părinte al lor.

Şi-şi închipuie că, întrucît au învăţat literatura sacră de copii, aceasta e de-ajuns pentru evlavie şi că nu vor fi cercetaţi de Dumnezeu pentru că au dispreţuit pe învăţătorii evlaviei şi n-au vrut să se lase învăţaţi de ei; ci, întrucît li se pare că sînt evlavioşi şi vieţuiesc încă şi mai evlavios decît toţi ceilalţi, nădăjduiesc că se vor îndrepta numai prin aceasta.

De asemenea şi faptul că-şi spun numai păcatele, şi le mărturisesc şi că primesc iertare de la părinţii lor duhovniceşti, li se pare că e de ajuns pentru mîntuirea lor şi nu mai au nevoie să aibă credinţă în ei, nici să le aducă cinstea şi evlavia care li se cuvine duhovnicilor ca unii ce sînt apostoli ai lui Dumnezeu, şi mijlocitori şi rugători la El pentru ei.

Astfel, toată lumea e plină acum de o astfel de rătăcire şi de un asemenea rău, şi călcarea şi dispreţuirea unei singure porunci a răsturnat toată Biserica lui Dumnezeu; fiindcă Biserica a ajuns la o asemenea neorînduială şi tulburare, că aproape nu se mai vede deloc structura ei, nici nu se mai recunoaşte în noi drept o alcătuire a Trupului Stăpînului, ci e ca şi cum n-am avea drept Cap al nostru pe Hristos, nici n-am fi legaţi şi lipiţi unii de alţii de Duhul de viaţă făcător, nici nu mai acceptăm să ne lăsăm zidiţi fiecare în cinul lui de către întîiul Arhitect al Bi­sericii.

Drept pentru care sîntem risipiţi ca o materie neînsufleţită, atît de mult ne-am făcut robi voilor noastre şi sîntem stăpîniţi de poftele plăcerilor şi am fost amăgiţi şi risipiţi de ele; ura şi mîndria pe care le avem ne-au separat şi rupt unii de alţii şi am pierdut semnul distinctiv al credinţei noastre, adică iubirea despre care Domnul a zis: Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sînteţi ucenici ai Mei, de veţi avea iubire unii faţă de alţii (Ioan 13, 35); căci atunci cînd o pierdem, în zadar ne mai numim creştini.

De aceea, spune-mi – rogu-te! -, atunci cînd nu-i iubim pe părinţii noştri duhovniceşti care ne-au dat atît de mari lucruri bune, prin care Dumnezeu ne face fii ai Lui după har, moştenitori ai slavei Lui şi copărtaşi ai tuturor celor de care am vorbit; dacă, spun, nu-i iubim, nici nu-i cinstim şi slăvim cum se cuvine şi cum trebuie să fie cinstit un om al lui Dumnezeu trimis la noi de El, cine ne va încredinţa că avem iubire desăvîrşită faţă de semeni şi ceilalţi fraţi ai noştri?

Şi, afară de aceasta, dacă pe cei pe care-i avem mijlocitori şi rugători la Dumnezeu, care au primit putere de la Dumnezeu să ne dea iertarea păcatelor şi să ne facă prieteni cu El, dacă pe aceştia nu-i primim cu toată certitudinea şi credinţa ca pe nişte sfinţi, ci-i socotim ca nişte păcătoşi, cum mai nădăjduim că ni se va da iertarea desăvîrşită a păcatelor noastre?

Căci zice Domnul: Fie ţie după credinţa ta (Matei 9, 29).

Şi cu siguranţă după măsura credinţei tale şi precum crezi în ei, aşa vei primi şi iertarea păcatelor tale.

Şi dacă e adevărat cuvîntul Domnului care spune: Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte şi cine vă nesocoteşte pe voi pe Mine Mă nesocoteşte (Matei 10, 40; Luca 10, 16), mă mir atunci – cum spuneam mai sus – de cei care nu-şi pun în mintea lor că noi se cade nu numai să-i iubim pe toţi oamenii şi mai cu seamă pe fraţii noştri după duh, dar şi pe unul din bărbaţii duhovniceşti de acum se cade să-l primim ca pe un apostol al lui Hristos ca să primim prin el pe Hristos şi se cade să facem toate cuvintele lui ca şi cum ar ieşi din gura lui Hristos, cum oare atunci – zic – sau în ce alt chip vor putea credincioşii să-L vadă pe Hristos sau să-L dobîndească în ei înşişi?

Căci cei mai mulţi dintre noi nu-l cunoaştem pe preotul care ne-a botezat şi dacă l-am cunoaşte, l-am trece cu vederea şi l-am dispreţui, precum spuneam; iar unii dintre noi nu ştim nici măcar dacă am fost botezaţi, iar dacă nu o ştim, cum anume sau din ce cauză am putea avea credinţă?

Sau cum să socotim că sîntem botezaţi? Nu pot să înţeleg.

Părinte duhovnicesc n-am cunoscut şi dacă l-am cunoscut nu l-am cinstit deloc ca pe un părinte.

Învăţător care să ne înveţe evlavia n-am dobîndit şi chiar dacă am vrea să dobîndim, n-am face ceea ce el ne-ar învăţa.

Ce să mai spun nu ştiu. Fiindcă nu găsesc de unde anume sau de la care realizare a virtuţii să vă numesc creştini.

Om nenorocit şi ticălos! Pentru ce nu-l cinsteşti pe părintele tău duhovnicesc ca pe un apostol al lui Hristos?

Fiindcă – spune el – nu-l văd să păzească poruncile lui Dumnezeu de aceea nu-l cinstesc.” Asta e un pretext zadarnic. Fiindcă – spune-mi! – le păzeşti tu oare mai bine decît acela şi de aceea îl dispreţuieşti şi-l judeci?

Şi chiar dacă ai păzi toate poruncile, nici aşa nu s-ar fi cuvenit să-l judeci, nici să-i întorci spatele sau să-l defaimi şi învinuieşti pentru nepăsarea lui, ci s-ar fi cuvenit, mai degrabă, să-l cinsteşti pentru lucrurile bune pe care ţi le-a dat Dumnezeu prin el şi să-l faci părtaş la cele trupeşti şi să-l răsplăteşti pe cît poţi pentru cele bune pe care ţi le-a dăruit, ca nu numai să păzeşti cele ce ţi-au fost dăruite de Dumnezeu prin el, dar şi să le înmulţeşti prin asemenea fapte.

Acum însă, prin necredinţa, nerecunoştinţa şi nesocotirea pe care le arăţi faţă de părintele tău duhovnicesc şi învăţătorul tău, nu numai că ai pierdut ce ai primit, dar ai şters din tine însuţi şi însuşi faptul că eşti creştin şi ai păgubit pe Hristos. […]

CUVÎNTUL SFÎNTULUI SIMEON NOUL TEOLOG

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments