Folosul citirii Scripturilor ni-l arată Sfântul Ioan Damaschinul:
”Întocmai ca un copac sădit la izvoarele apelor, tot astfel şi sufletul udat cu dumnezeiasca Scriptură se îngraşă şi dă rod copt, credinţa ortodoxă. Se împodobeşte cu frunze întotdeauna verzi, adică cu fapte plăcute lui Dumnezeu. Prin Sfintele Scripturi suntem îndreptaţi spre virtute în contemplaţie netulburată.
În ele găsim îndemn spre orice fel de virtute şi îndepărtare de la toată răutatea. Dacă suntem iubitori de învăţătură, vom fi şi cu multă învăţătură, căci prin silinţă, prin osteneală şi prin harul lui Dumnezeu, se duc la bun sfârşit toate.
Cel care cere, primeşte. Cel care caută, găseşte şi celui care bate, i se va deschide.
Să batem deci la Paradisul preafrumos al Scripturilor; la Paradisul cel cu bun miros; cel prea dulce; cel preafrumos; Cel ce răsună la urechile noastre cu tot felul de cântări ale păsărilor spirituale purtătoare de Dumnezeu; Cel care se atinge de inima noastră care o mângâie când este întristată; O potoleşte când este mâniată şi o umple de o bucurie veşnică care ne înalţă mintea pe spatele strălucitor ca aurul şi prea luminat al porumbiţei dumnezeieşti şi o suie cu aripile prea strălucitoare către Fiul Unul născut şi moştenitorul, săditorul viei celei spirituale şi prin El o duce la Tatăl Luminilor.
Să nu batem superficial, ci mai de grabă cu osârdie şi cu stăruinţă. Să nu trândăvim de a bate, căci în chipul acesta ni se va deschide. Dacă citim o dată, de două ori şi nu înţelegem ceea ce citim, să nu trândăvim, ci să stăruim, să medităm, să întrebăm. Căci spune Scriptura: întreabă pe tatăl tău, şi-ţi va vesti şi pe bătrânii tăi, şi-ţi vor spune.
Cunoştinţa nu este a tuturora. Să scoatem din izvorul paradisului apă veşnic curgătoare şi preacurată, care saltă spre viaţă. Să ne veselim să ne desfătăm fără saţ, căci are un har nesfârşit”.
Din acest citat reţinem o expresie: cunoştinţa nu este a tuturora. Sfântul Ioan Damaschinul ne îndeamnă să citim Scripturile, să batem la Paradisul cel preafrumos al Scripturilor. Scriptura ne mângâie sufletul, ni-l înveseleşte, ea fiind, aşa cum ne spune Mântuitorul, hrană. Dar cunoştinţa nu este a tuturora.
Noi păcătoşi fiind, încă nepurificaţi de răutăţi, nu suntem în măsură să pătrundem Scripturile, aşa cum, de exemplu, le pătrundea Sfântul Antonie cel Mare, vorbind cu Moise, datorită sfinţeniei sale sufleteşti.
Nu numai Sfântul Ioan Damaschinul ne spune că nu este a tuturor cunoştinţa. Noi păcătoşii trebuie să ne călăuzim după scrierile Sfinţilor Părinţi, să-i întrebăm pe ei. Să-i întrebăm, de asemenea, pe duhovnicii noştri, atunci când ne încurcăm citind Scripturile.
Sfântul Petru, în acest sens, are în a doua Epistolă o povaţă valabilă până la sfârşitul veacurilor: ”Aceasta ştiind mai dinainte, că nici o prorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia, pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit purtaţi fiind de Duhul Sfânt”.
Dacă Scripturile li s-au descoperit oamenilor sfinţi ai lui Dumnezeu, dacă oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu, purtaţi fiind de Duhul Sfânt, au grăit, atunci tot oamenii sfinţi sunt în stare să le tâlcuiască, să le înţeleagă, să le desluşească credincioşilor înţelesul profund al Scripturilor.
Tot omul, tot creştinul, are la îndemână paradisul preafrumos al Scripturilor. Trebuie să bată la poarta lui, să intre în Paradisul acesta, să se nutrească cu cuvântul Scripturii. Dar atunci când îşi dă seama că nu înţelege, cunoştinţa nefiind a tuturora, trebuie să întrebe. Trebuie să se lase călăuzit de oamenii sfinţi ai lui Dumnezeu.
Şi ce se întâmplă totuşi dacă nu întreabă? Vedem foarte bine ce se întâmplă, în lumea în care trăim: omul păcătos tâlcuieşte Scriptura după mintea lui, o înţelege eronat, şi în felul acesta s-au născut şi se nasc sectele religioase; o foarte mare puzderie de secte religioase.
Arh Andrei Andreicut – Morala Imparatiei
