In această zi, după postul acesta scurt, de o săptămână, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel, îi cinstim
deopotrivă pe Sfinții români…Sfinți români care sunt mai mult necunoscuți…decât cunoscuți.
Însă Biserica, la timpul potrivit, când va vrea Dumnezeu, va canoniza din ce în ce mai mulți Sfinți Părinți,
Sfinte Maici ale noastre…care, de-a lungul timpului, au sfințit aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu…căci au
existat Sfinți ai lui Dumnezeu în toate timpurile și în toate locurile.
Și este o potrivire dumnezeiască astăzi…ca să îi prăznuim, deopotrivă, pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel și pe Sfinții români…astăzi, când Evanghelia vorbește despre chemarea la apostolat a primilor Apostoli ai Domnului.
Și ar trebui să vorbim foarte mult astăzi…
Căci îl avem pe Sfântul Petru împreună cu Sfântul Pavel…cei doi mari Apostoli ai Domnului…înfrățiți.
Pentru că ei sunt un simbol al prieteniei, al dragostei…dar și al jertfei…pentru dragostea lui Dumnezeu…
Iar, pe de altă parte, le avem spre pomenire pe aceste făclii dumnezeiești, care sunt Sfinții noștri români…și care
ne cer să fim trezvitori…dar și foarte conștienți de atitudinile, de gesturile și de cuvintele noastre.
De aceea cred că e o duminică a echilibrului, a statorniciei în credință dar și a multei smerenii.
Pentru că avem o întâlnire cu Mărturisitorii cei mai mari ai lui Dumnezeu, cu Sfinții Apostoli Petru și Pavel…dar și cu Mărturisitorii, cu făclierii României, cu cei care au luminat, înaintea noastră, acest pământ românesc, care astăzi este ori prea ușor gândit…ori prea mult, prea pătimaș…
Căci dacă gândești prea ușor/ lejer apartenența la neamul românesc…îți vine să pleci în Spania…
Iar dacă gândești prea mult și pătimaș, fără smerenie relația ta cu neamul românesc, începi să devii extremist…un
naționalist care e revanșard…și care vrea să-i omoare pe cei din jurul lui…care sunt de alt neam…
Însă cei din jurul nostru…și cei care trăiesc dimpreună cu noi…fac același păcat: iubindu-și țara…nu știu unde să termine iubirea și respectul pentru țara lor și atentează astfel la iubirea altora pentru țara lor.
Căci astăzi ne confruntăm cu neiubirea de țară, cu avântul de a pleca într-o altă țară…pentru a crește economia altora iar aici, acasă, nu avem nici chef de muncă și nici idei prea multe…ca să restructurăm țara noastră…iar, pe de altă parte, sunt cei care rămân aici…creștini ortodocși români…și nu știm să avem echilibru, ajungând ori extremiștinaționaliști ori extremiști ortodocși…și prin aceasta neputând să avem echilibrul de a nu deranja pe alții cu iubirea noastră…dar (singurul bine de aici) nu devenim nici relaxați într-atât de mult…încât să ne vindem credința foarte ușor…
Noi credem însă faptul că astăzi trebuie să fim oameni ai echilibrului, ai străvederii duhovnicești, ai bunului simț, ai multei smerenii dar și ai unei profunde vieți duhovnicești, în cadrul căreia să știm ce să alegem.
Pentru ca astfel să nu mai fim vânturați…de orice speculație lansată în eter…de orice nouă surpriză mediatică.
Și iată că suntem în situația…debusolantă pentru noi…de a vedea oameni care rămân la o știre sau la o faptă zile în șir, bătând apa în piuă…și nu mai lucrează…nu mai fac nimic altceva.
Și e paradoxal!…
Căci, pe de o parte, observ creștini ortodocși care, în declarațiile lor, sunt refractari față de online sau de televiziune…canale media care au și bunele și relele lor…iar, pe de altă parte, aceiași, deși sunt „refractari” față de media…cu toate acestea își centrează viața pe două-trei știri…adică pe produse mediatice…și nu pe teologie, pe viața Bisericii, pe aspecte duhovnicești trăite de ei.
Și îți dau să crezi, făcând acest lucru, că numai două-trei păcate sau numai două-trei neorânduieli din lume și Biserică îi interesează. Că acestea sunt, de fapt, substanța vieții lor personale.
Paradoxal, nu?!
Pentru că noi ar trebui, în fiecare moment, să avem o viață duhovnicească, o viață liturgică, o viață de cercetare…de cunoaștere teologică foarte bogată, foarte largă…și să nu ne oprim doar la câteva lucruri care stresează…care ni se pun în prim-plan…
Acesta a fost mesajul nostru pentru această zi…
Ne bucurăm că am putut să vă împărtășim câteva lucruri, din inima noastră, în această zi…și vă îndemnăm pe toți la mult calm, la multă înțelepciune…și la concentrarea pe lucruri cu adevărat serioase!
Adică: citirea Scripturii, frecventarea Bisericii, spovedirea păcatelor, împărtășirea cu Domnul, întrajutorare, smerenie, umilință…
Adică concentrarea asupra a tot ce vă umple de pace și de seninătate…
Căci nu frivolitatea ne ajută…
Ciocnirile ideatice, când vrei să fii senin, nu își găsesc rostul.
Și cred că dacă ne adâncim în pocăință și în atenție la faptele noastre și la viața noastră…devenim alergici la tot ceea ce înseamnă neorânduială interioară dar și la tot ceea ce înseamnă stricarea păcii.
Cred că trebuie să fim oamenii păcii și ai comuniunii…mai presus de…dreptate.
Căci după dreptate…fiecare om e vrednic de moarte.
Nimeni nu stă în picioare la capitolul dreptate…de a primi ceea ce e drept să primească din partea lui Dumnezeu
și a oamenilor potrivit faptelor lui.
Însă dacă gândim după logica milei lui Dumnezeu…vedem că Dumnezeu ne îngăduie…pe toți…și pe Drepți și pe păcătoși…
Că mult ne îngăduie și mult ne rabdă…pentru a ne veni în fire…și a face ceea ce e bine.
De aceea credem că pacea și cei care proliferează pacea…care infuzează pacea…în societatea, în lumea unde ei trăiesc…sunt mai de preț decât cei care, pentru dreptate, iscă tot felul de răsmerițe, schisme sau certuri care nu-și găsesc rostul.
Dumnezeu să ne binecuvinteze și să ne umple de pace, pentru rugăciunile Sfinților și Dumnezeieștilor Săi Apostoli și pentru rugăciunile tuturor Sfinților români și ale tuturor Sfinților Săi.
Amin!
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 2
