O singură cale să ne fie comună: poruncile lui Hristos, care ne duc la cer şi la Dumnezeu.
Căci deşi Cuvântul Scripturii ne înfăţişează căi diferite, dar negreşit se zice că această cale se scindează în mai multe nu după firea aceluia, ci după puterea şi scopul fiecăruia.
Fiindcă începând de la lucruri şi fapte multe şi diferite, aşa cum fiecare pleacă din locuri şi cetăţi multe şi diferite, ne grăbim să ajungem la un singur sălaş: împărăţia cerurilor. Iar prin faptele şi căile bărbaţilor după Dumnezeu trebuie să înţelegem că sunt virtuţile duhovniceşti, întru care cei ce au început să umble trebuie să alerge spre un singur scop, şi anume ca, pornind din ţinuturi şi locuri diferite, să ajungă, precum s-a zis, împreună la o singură cetate: împărăţia cerurilor, şi să se învrednicească să împărătească împreună cu Hristos, devenind supuşi ai unui singur împărat: Dumnezeu şi Tatăl. înţelege, aşadar, prin unica cetate — şi nu mai multe — sfânta şi nedespărţita treime a virtuţilor [credinţa, nădejdea şi iubirea, 1 Co 13, 13] sau, mai degrabă, pe cea dintâi dintre ele, chiar dacă se numeşte şi ultima, ca una ce este sfârşitul tuturor celor bune şi este mai mare decât toate: iubirea, din care şi întru care se întemeiază toată credinţa [Ef3, 17; Col 1, 23] şi se zideşte nădejdea, şi fără de care nu s-a alcătuit şi nu se va alcătui în general nimic din cele ce sunt.
Multe sunt numele ei, multe faptele ei, mai multe încă semnele, şi încă şi mai multe însuşirile ei dumnezeieşti, dar firea ei este una şi de asemenea întru toate privinţele de negrăit pentru toţi, îngeri şi oameni, şi chiar pentru orice altă creaţie necunoscută poate nouă.
Neînţeleasă în raţiunea ei, neapropiată în slavă, nepătrunsă în sfaturile ei, veşnică pentru că este fără-de-început, nevăzută pentru că e gândită dar nu este înţeleasă.
Multe sunt frumuseţile acestui Sion sfânt şi nefăcut de mână, pe care cine a început să le vadă nu se mai veseleşte de priveliştile sensibile, nu se mai alipeşte de slava lumii acesteia.
Sfantul Simeon Noul Teolog – Cateheze
