I

Izvorul Tamaduirii- Maica Domnului

Iubiți frați și surori întru Domnul,
dacă Prea Curata Fecioară Maria nu este Născătoare de Dumnezeu atunci nu există nici înviere a Domnului, pentru că astfel nu L-a născut
pe Dumnezeu întrupat ci pe un om oarecare.

Însă credința noastră, credința ortodoxă, o mărturisește pe Maica lui Dumnezeu ca pe Născătoarea de Dumnezeu și ca pe Pururea Fecioară, ca pe Maica și Mireasa Fiului ei.
Și prin praznicul de astăzi, al Izvorului tămăduirii, auxiliat praznicului celui mare al învierii Sale din morți, Biserica lui Dumnezeu mărturisește
încă odată realitatea unirii ipostatice, adică a unirii dumnezeirii cu umanitatea în persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat și a realității tuturor actelor
mântuitoare ale lui Hristos, Dumnezeul nostru.

Adică mântuirea noastră nu e un mit ci o realitate divino-umană, pentru că s-a petrecut în persoana lui Hristos Dumnezeu, a Fiului lui
Dumnezeu întrupat din Fecioara Maria, potrivit profețiilor mesianice.
Și praznicul de astăzi, ca și cel al Botezului Domnului, vine după un praznic foarte mare, și vedem realitatea și consecințele iconomiei mântuirii
lui Hristos concretizate în sfințirea apei.

După praznicul Nașterii Domnului avem praznicul Botezul Domnului și sfințirea mare a apei de la 6 ianuarie.
Acum, după praznicul Învierii Domnului și în Săptămâna Luminată, în Vinerea Săptămânii Luminate, a săptămânii pline de lumina și de bucuria
Sa, avem sfințirea mică a apei, Maica lui Dumnezeu fiind cinstită astăzi ca cea din care ne izvorăsc „curgerile harului” ei cel „mai presus de cuvânt”
[Penticostar, ed. BOR 1999, p. 48].
Însă praznicul Izvorului tămăduirii nu o singularizează pe Maica lui Dumnezeu și nici nu vorbește despre ea separat de Fiul ei ci, dimpotrivă,
ea ne umple cu harul ei tocmai pentru că e Născătoare de Dumnezeu, pentru că harul ei este harul Fiului ei.
Numai că harul ei este harul pe care îl primim prin intermediul persoanei ei îndumnezeite prin efort personal și de aceea harul ei poartă amprenta vieții ei asumate pentru Dumnezeu.

Dacă poemul Luceafărul poartă amprenta lui Mihail Eminescu iar Coloana fără sfârșit poartă amprenta lui Constantin Brâncuși cu atât mai mult
mijlocirile și minunile Maicii lui Dumnezeu, din iubire pentru noi, poartă amprenta ei, a curăției, a frumuseții, a maternității ei pline de sensibilitate și
simplitate dumnezeiască.
Avem în limba română culegeri cu minuni ale Maicii Domnului dar și culegeri de minuni ale altor Sfinți.
Și observăm cum Maica lui Dumnezeu și Sfinții și Sfinții Îngeri a lucrat și lucrează într-un anume fel la mântuirea oamenilor.
Iar acest fel personal prin care Maica lui Dumnezeu și Sfinții lucrează în viața oamenilor ne vorbește despre unicitatea fiecărei persoane umane și despre modul particular în care fiecare dintre noi acționăm și ne sfințim viața.
De aceea unirea noastră cu harul lui Dumnezeu și manifestarea acestei intimități cu El în fapte, gesturi, cuvinte, scrieri are întotdeauna prospețimea noutății personale, pentru că fiecare acționăm în felul nostru deși ne bucurăm de aceeași intimitate cu El, prin har, pe care o au toți cei botezați întru El.

Și astăzi, cu toții, vom bea din apa sfințită de către noi, aici, în Biserică.
Și deși toți vom bea din ea, fiecare o vom resimți într-un mod personal și va lucra în noi urmări harice, sfințitoare, în măsura în care noi tindem spre Dumnezeu și spre anumite lucruri întrun anume mod personal.
Însă praznicul de astăzi ne spune altceva și mai profund: că actele Fiului lui Dumnezeu întrupat sunt unice dar cu noutate sfințitoare veșnică.
El S-a întrupat dintr-o singură Fecioară, care e Născătoare de Dumnezeu (pentru că Maica lui Dumnezeu L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu și nu o
persoană umană), S-a născut, a trăit, a vorbit oamenilor, a murit, a fost îngropat, a înviat din morți doar o singură dată.

Tot ce a făcut Hristos pentru noi a făcut doar odată și această singură dată are o putere mântuitoare continuă, neschimbată, nediminuată,
prin care transfigurează pe tot omul care vine în lume [In. 1, 9].
Și viața noastră pământească e tot una singură, pentru că nu există reîntrupări succesive, și de aceea viața noastră este extrem de valoroasă.
Murind și înviind cu Hristos Dumnezeu prin Botez, fiecare clipă a vieții noastre are încărcătura duhovnicească și măreția mântuirii.

Fiecare clipă a vieții noastre e clipă a mântuirii.

De aici și continua încordare pentru curățire, sfințire, adică pentru a lupta cu patimile din noi.
Și rugăciunea de sfințire a apei mici ne vorbește despre rostul ei ascetic în viața noastră:
„Și, prin gustarea și stropirea cu apa aceasta, trimite-ne nouă binecuvântarea Ta, care spală întinăciunea patimilor. Așa ne rugăm, cercetează
neputința noastră, Bunule, și tămăduiește cu mila Ta bolile noastre cele sufletești și trupești” [Molitfelnic, ed. BOR 2002, p. 196].

Pentru că, la fel ca la 6 ianuarie, prin apa sfințită primim harul lui Dumnezeu, se reafirmă faptul că materia poate fi umplută de har și că ființa
umană, implicit, nu numai că se poate umple de har ci că a fi plin de har înseamnă a fi om deplin.
Născătoarea de Dumnezeu e cea plină de har, de harul Fiului ei și de toată virtutea și frumusețea ascetică și mistică.
Iar noi suntem chemați spre aceeași frumusețe dumnezeiască, adică spre a deveni făclii pline de lumina Sa, locașuri ale Stăpânului, fecioare
înțelepte, sare a înțelepciunii dumnezeiești, fii ai lui Dumnezeu după har, pentru că astfel arătăm că am înviat cu Hristos și ne-am umplut de slava Sa.

Nu mulți au fost la Mormântul Domnului ca să vadă și să se spele pe față și mâini cu lumina aceasta minunată, care coboară anual în Mormântul
Său, în Sâmbăta Mare, ca semn al realității Învierii Sale din morți.
De aceea, pentru toți, avem apa aceasta sfințită astăzi, care tămăduiește sufletul și trupul tot ca semn al realității Învierii Lui și al statutului
Fecioarei Maria de Născătoare de Dumnezeu.
Și cu aceeași evlavie, închinându-ne Celui înviat din morți și Prea Sfintei Maicii Sale, să luăm și să gustăm acestă apă dumnezeiască, pentru ca să
ne umplem de lumina Sa în mintea, în inima și în trupul nostru, căci e plină de harul Lui. Amin!

Pr Dr Dorin Octavian Picorus – Praedicationes vol 3

85 Shares