Iubiții mei,
Ce înseamnă tămăduire? Pentru că, dacă credem că înseamnă doar vindecarea de o boală a trupului, atunci nu așteptăm nimic pentru sufletul nostru. Și asta e grav!
E semn de multă necredință. Pentru că vindecarea noastră începe din suflet, de acolo de unde a început și îmbolnăvirea întregii noastre ființe.
Căci tămăduirea, în primul rând, e o vindecare a sufletului, e o întinerire a conștiinței noastre, e o eliberare a noastră de patimi.
Tămăduirea adevărată este atingerea lui Dumnezeu de noi, tocmai pentru că ne-am întors cu toată ființa noastră, prin pocăință și dragoste, către El.
Și de aceea avem pentru azi Apostolul de la F. Ap. 3, 1-8, pentru ca să învățăm faptul că vindecarea e darul Lui, față de care trebuie să fim recunoscători.
Căci Sfântul Petros, văzând pe „bărbat[ ul] [care era] olog din pântecele maicii lui, i-a zis: „Argint și aur nu este la mine, dar ce am, aceasta îți dau ție. În numele lui Iisus Hristos Nazoreosul, scoală-te și umblă . Și pentru că s-a făcut sănătos și a putut să umble pentru prima dată în viața lui, bărbatul „a intrat cu ei întru templu, umblând și sărind și lăudând pe Dumnezeu.
Fiindcă așa se manifestă un om vindecat, un om tămăduit de Dumnezeu: e plin de bucurie! Saltă de bucurie. E mereu cu Dumnezeu, se roagă mereu, este cu El și se bucură în slava lui Dumnezeu.
Iar noi, fiind azi în Vinerea Luminată, adică în praznicul Învierii Domnului, cel de multe zile, înțelegem foarte bine bucuria.
Pentru că ne hrănim tainic cu bucuria și cu veselia Lui cea veșnică.
Sau fiecare dintre noi ar trebui să cunoaștem în mod real bucuria duhovnicească, bucuria lui Dumnezeu, cea care se revarsă de la Dumnezeu în noi înșine. Căci ea este reala bucurie a omului pe pământ.
Însă de ce nu cunosc oamenii bucuria Lui? Pentru că nu o caută acolo unde trebuie.
Mulți cred că banii, familia, cariera, posesiunile lor sunt cele care le aduc adevărata bucurie pe pământ. Însă având toate acestea, în cele din urmă își dau seama că nu aceasta e bucuria lui Dumnezeu.
Pentru că bucuria lui Dumnezeu se află în viața curată, în ascultarea de Dumnezeu și în împlinirea voii Lui. Bucuria curată se află în viața sfântă, în viața cu Dumnezeu.
Și după cum vedem din minunea făcută de Sfântul Apostol Petros, pomenită azi, viața cu Dumnezeu e plină de putere dumnezeiască și de vindecare. Ea ne vindecă pe noi, dar,
prin ea, îi putem vindeca și pe alții. Și dacă nu mulți dintre noi pot vindeca cu cuvântul și cu lucrarea, fiecare dintre noi putem să ne vindecăm de patimi și să îi vindecăm și pe alții de patimi, prin îndemnul la viața curată, la viața în ascultare de Dumnezeu.
În Evanghelia zilei [In. 2, 12-22], Domnul intră în templu și își face „un bici din funii”.
De ce? Ca să ne arate că păcatele noastre sunt vrednice de pedeapsă.
Iar Sfântul Ioannis, Apostolul, nu ne spune că Domnul ar fi folosit biciul, ci doar că
Și-a făcut un bici din funii. Dar ne spune că, deși Și-a făcut un bici, El „i-a scos pe toți din templu, și oile și boii; și schimbătorilor-debani
le-a vărsat banii și le-a răsturnat mesele.
La propriu, nu le-a făcut mare lucru Domnul: i-a scos din templu și le-a vărsat tarabele cu bani. Ei au ieșit…dar, cel mai probabil, s-au întors la loc…iar banii n-au suferit niciun deranj, pentru că s-au întors din nou pe mese.
Însă gestul Său, la nivelul judecății Sale dumnezeiești, ne-a arătat că Biserica e incompatibilă cu afacerile, cu politica, cu avariția.
Biserica e pentru rugăciune, e pentru ascultarea voii lui Dumnezeu, e pentru sfințirea noastră și nu pentru ca să scoatem bani de pe urma ei.
Dar, – cel mai important –, ne-a arătat că El, Cel Preablând, este și Judecător drept.
El va judeca păcatele noastre, ale întregii lumi, și le va găsi incompatibile cu sfințenia Lui și a Bisericii Sale.
Pentru că Biserica Lui propovăduiește despătimirea, învață virtutea, laudă sfințenia, binecuvintează și se roagă pentru pacea și mântuirea tuturor și nu pentru îmbogățirea excesivă a unora în detrimentul altora.
Biserica se roagă pentru vindecarea oamenilor, pentru întoarcerea celor rătăciți la dreapta credință și pentru ca toți să creadă și să vină la unirea cu Biserica, pentru ca toți să fim o turmă a aceluiași Păstor, Capul Bisericii, Hristos Domnul.
Însă Biserica nu se roagă pentru proliferarea prostituției și a crimei organizate. Nu se roagă pentru răspândirea în masă a consumului de droguri și nici pentru înmulțirea avorturilor. Nu se roagă pentru ca oamenii să prefere libertinajul, concubinajul sau devianțele sexuale în locul căsătoriei și nici pentru ca oamenii să fie tot mai ușor de manipulat și mai exploatați la locul de muncă, unde, pe bani puțini, să muncească până le ies ochii din cap.
Pentru că Biserica e Casa lui Dumnezeu, e locul sălășluirii slavei Sale pe pământ, dar, în același timp, noi, fiecare creștin-ortodox în parte, suntem Biserica Dumnezeului Celui viu și orice atentat la adresa fiecăruia dintre noi e un atentat la Biserica Lui.
Însă, tot în Evanghelia de azi, după scoaterea vânzătorilor din templu – unde n-aveau ce să caute –, iudeii, cei continuu-ispititori, Iau cerut semn. Și I-au zis: „Ce semn ne arăți nouă, că faci acestea.
Acestea care?…
Însă întrebarea lor plină de răutate era greșit formulată, într-adins greșit formulată, pentru că era cu subînțeles. Ei aveau ce aveau cu autoritatea Lui, cu cine L-a trimis pe El să facă…acestea…pe care le făcea. Adică: cu Dumnezeu…
Căci, pe Profeții de mai înainte, care fuseseră trimiși tot de El, îi omorâseră. Pentru că problema iudeilor era tocmai aceasta: nu mai suportau autoritatea lui Dumnezeu. Nu mai suportau pe cei care veneau să vorbească în numele Lui.
Și așa vedem, în Evanghelii, câteva întrebări răutăcioase, negativiste, aiurea din partea iudeilor…tocmai pentru că n-aveau chef să Îl asculte și nici să Îl întrebe. Dar nu îi lăsa inima…
Iar la non-întrebarea lor, Domnul ne vorbește despre templul Lui, adică despre trupul Lui și, prin extensie, despre Biserica Lui [In. 2, 19-22].
De aceea, când El înviază din morți, Ucenicii Lui și-au adus aminte că cele trei zile de ridicare ale templului [In. 2, 20] însemnau învierea Lui cea de a treia zi [In. 2, 22]. Pentru că El a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și a făcut din trupul Său centrul de iradiere al Bisericii Sale și al întregii creații.
De aceea, toate din Biserica Lui, după învierea Lui cea de a treia zi, sunt pline de lumină, de lumina Lui cea necreată și veșnică, pentru că orice slujire a Bisericii e revărsare de har din Dumnezeul nostru treimic.
Adevăratul Soare al Bisericii e Dumnezeu și slava Lui cea veșnică este adevărata tămăduire a sufletelor și a trupurilor noastre.
Astfel, azi, când am sfințit apa cea mică, apa sfințită cu harul Preasfintei Treimi, ca un dar primit prin mijlocirea Maicii Domnului, pentru ca să fie spre vindecarea patimilor noastre, am făcut aceeași slujbă pe care ne-o cereți în casele dumneavoastră, în mod exagerat numai în luna martie, când ea se poate face oricând, în orice zi și în orice lună.
Adică am făcut Sfeștania/ Sfințirea apei.
Căci această sfințire mică a apei se poate face oricând în an, pe când cea mare, de la Botezul Domnului, doar atunci, pe 6 ianuarie.
Și cu apa aceasta care s-a sfințit astăzi, se sfințesc casele, curțile, câmpurile, lucrurile, oamenii, animalele, pentru că e apă plină de har. E apă care „spală întinăciunea patimilor… și tămăduiește…bolile noastre cele sufletești și trupești”. E apă nestricăcioasă, ca și cealaltă, de la Botezul Domnului, semn că harul necreat al lui Dumnezeu a coborât în ea și a rămas în ea. Și a coborât în apa aceasta nu pentru că noi am fi Sfinți, ci pentru că avem nevoie de sfințenia lui Dumnezeu cu toții.
De aceea, iubiții mei, să beți apa aceasta sfântă cu pace și cu bucurie dumnezeiască, bucurându-vă întru slăvita și preafrumoasa înviere a Domnului!
Căci prin apa aceasta pomenim „Izvorul cel de viață purtător” al Maicii Domnului cât și „minunile cele mai presus de fire, care s-au săvârșit de către Maica Domnului în acest sfânt locaș”. Despre care, Patriarhul nostru, într-o predică a sa, ne-a învățat că se află lângă Constantinopol.
Însă prin sfințirea apei, evenimentul sfințitor și mântuitor, datorat rugăciunilor Maicii Domnului, s-a universalizat în Biserică.
Cu toții bem din apa harului lui Dumnezeu și ne vindecăm de patimi și de boli pe măsura credinței, a vieții noastre și a voii lui Dumnezeu cu noi.
Pentru că apa cea sfântă nu ne sfințește automat și nici nu ne vindecă automat, numai pentru simplul fapt că o bem, ci ne vindecăpe măsură ce lăsăm harul lui Dumnezeu din ea să ne inunde interior și să ne transfigureze interior.
De aceea, Doamne, Dumnezeul nostru, Fiul Tatălui Celui Preaiubit, împreună cu Tatăl Tău Cel fără de început și cu Duhul Tău
Cel dumnezeiesc și atoatesfințitor, vindecăne pe noi de patimile noastre, de neputințele noastre, de neștiințele noastre, pentru rugăciunile
Preacuratei Maicii Tale și Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarea, Pururea Fecioara Maria, și pentru rugăciunile tuturor Îngerilor și ale Sfinților Tăi, că Tu ești pacea și bucuria noastră cea veșnică! Întărește Biserica Ta și lumea Ta întru pacea și bucuria Ta și nu ne judeca pe noi, Dumnezeul nostru, după păcatele noastre, ci după mila Ta cea mare și nesfârșită, ca să Te lăudăm pe Tine, Fiul Cel fără de început, și pe Părintele Tău Cel fără de
început și pe Duhul Tău Cel dumnezeiesc, Cel împreună fără de început, și Care din Tatăl purcede, acum și pururea și în vecii vecilor.
Amin!
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus -Praedicationes vol 9
