De îndată ce mi-am adus aminte de frumuseţea iubirii celei fără de prihană, deodată lumina ei s-a şi aflat în inima mea şi m-a răpit cu dulceaţa ei, am pierdut sim-ţirile lucrurilor din afară ajungând cu totul afară din această viaţă, şi am uitat chiar şi lucrurile pe care le am în mână. Dar iarăşi, nu ştiu cum, ea s-a depărtat de mine şi m-a lăsat să-mi plâng neputinţa.
O, preadorită iubire , fericit cel ce te-a îmbrăţişat pe tine, pentru că niciodată nu va mai pofti să îmbrăţişeze în chip pătimaş o frumuseţe pământească.
Fericit cel înlănţuit de tine cu o dragoste dumnezeiască, căci acela va tăgădui lumea întreagă şi, apropiindu-se de orice om, nicidecum nu se va întina.
Fericit cel ce a sărutat frumuseţile tale şi s-a desfătat de ele cu un dor infinit, căci acela se va sfinţi sufleteşte de apa şi sângele care preacurat ies din tine [In 19, 34].
Fericit cel ce te-a îmbrăţişat cu dorinţă, pentru că acela se va schimba duhovniceşte cu schimbarea cea bună şi se va veseli sufleteşte, căci tu eşti bucuria cea negrăită.
Fericit cel ce te-a dobândit, căci acela va socoti drept ni-mic toate comorile lumii, pentru că tu eşti cu adevărat bogăţia cea nedeşertată.
Fericit însă, şi de trei ori fericit, şi cel pe care tu l-ai luat la tine, căci lipsit fiind de slava văzută, va fi mai slăvit decât toţi cei slăviţi şi mai cinstit şi mai respectat decât toţi cei cinstiţi.
Lăudat este cel ce te urmăreşte, şi mai lăudat cel ce te-a găsit şi încă şi mai fericit cel ce a fost iubit de tine, cel ce a fost primit de tine, cel ce a fost învăţat de tine, cel ce s-a sălăşluit întru tine, cel ce a fost hrănit prin tine cu hrana care este Hristos Cel nemuritor, Hristos Dumnezeul nostru.
O, dumnezeiască iubire, unde îl ţii pe Hristos? Unde îl ascunzi pe El? De ce L-ai luat pe Mântuitorul lumii şi te-ai depărtat de la noi?
Deschide-ne şi nouă, nevrednicilor, uşa ta cea mică ca şi noi să-L vedem pe Hristos Cel ce a pătimit pentru noi, şi să credem că prin milostivirea Lui nu vom mai muri o dată ce L-am văzut.
Deschide-te nouă tu, cea care te-ai făcut Lui uşă la arătarea Sa în trup, cea care ai silit îndurările cele bogate şi nesilite ale Stăpânului nostru să poarte păcatele şi bolile tuturor [In 1, 29; Mt 8, 17] şi nu ne respinge pe noi zicând: „Nu vă cunosc pe voi” [Mt 25, 12].
Fii cu noi, ca să ne cunoşti, căci suntem necunoscuţi pentru tine. Sălăşluieşte-te întru noi ca, pentru tine venind Domnul, să ne cerceteze şi pe noi, cei smeriţi, întâmpinat fiind mai înainte de tine — fiindcă noi suntem cu totul nevrednici —, ca să rămână vorbind puţin cu tine, şi aşa să ne primească şi pe noi, cei păcătoşi, să cădem la preacuratele Sale picioare, iar tu să grăieşti cu El lucruri bune despre noi şi să mijloceşti să ne ierte nouă datoria greşelilor, ca să ne învrednicim prin tine a sluji din nou Lui, Stăpânului, şi să fim purtaţi de grijă şi hră-niţi de El; căci a nu avea nici o datorie dar a pieri de foame şi sărăcie duce cu puţin la o egală pedeapsă şi osândă.
Să fim iertaţi de tine, sfântă iubire, şi prin tine să ajungem la desfătarea bunătăţilor Stăpânului nostru, a căror dulceaţă nimeni nu o va gusta decât prin tine. Fiindcă cine nu te-a iubit cum se cade şi n-a fost iubit de tine cum trebuie aleargă poate, dar n-a apucat încă [7 Co 9, 24], iar tot cel ce aleargă se îndoieşte încă înainte de a sfârşi alergarea.
Dar cel ce te-a apucat pe tine sau a fost apucat de tine [Flp 3, 12] este negreşit sigur, pentru că tu eşti sfârşitul Legii [Rm 10, 4], tu eşti cea care mă ocoleşti, care mă înflăcărezi şi de la o inimă chinuită mă aprinzi de dor nesfârşit după Dumnezeu, după fraţii şi părinţii mei.
Fiindcă tu eşti învăţătoarea profeţilor, tovarăşa de drum a apostolilor, puterea mucenicilor, insuflarea părinţilor şi dascălilor Bisericii, desăvârşirea tuturor sfinţilor şi rânduirea mea acum la slujirea de faţă.
Sfantul Simeon Noul Teolog – Cateheze
