Dreptul Iov a înţeles că Singur Dumnezeu îl iubeşte, dorind „ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină“.
Acest lucru l-a înţeles pe deplin, căci, după ce a pierdut toate cele pământeşti, nerămânându-i decât credinţa, Iov a căzut în genunchi şi a zis: „Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în sânul pământului. Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat“ (Iov 1, 12).
Răsunătoare sunt cuvintele acestea pentru toţi aceia care au credinţă adevărată şi Îl iubesc pe Dumnezeu cu sufletul. Iov este pus în faţa noastră „ca să ne cercetăm şi să ne îngrijim, căci şi noi de multe ori trebuie să trecem prin câte un examen de credinţă.
Căci până când eşti sănătos şi toate îţi merg bine, nu e lucru mare să fii credincios.
Examenul de credinţă începe în clipa când se face noapte în viaţa ta.
Când vin încercările şi loviturile, Domnul îţi pune la încercare credinţa ta.
Plângi şi te rogi şi drept răspuns loviturile sporesc şi mai mult. Cerul parcă nu aude şi nu vede strigarea ta.
Dar credinţa cea tare, în clipe ca acestea, îşi arată puterea. Respinsă mereu, ea strigă mai tare pe Domnul. Alungată mereu, ea se aruncă mai cu putere la picioarele Domnului.
Credinţa cea tare strigă: fă ce vrei cu mine, Doamne, însă eu nu mă las de Tine.
Aceasta este credinţa biruitoare, adevărată, care nu se lasă de Domnul, indiferent ce i s-ar întâmpla.
Ispitele, suferinţele şi necazurile sunt o încercare a credinţei pe care cel care se nevoieşte şi-o poate păstra numai prin dragoste şi credinţă în Dumnezeu, căci „credinţa adevărată şi tare se adevereşte tocmai în focul ispitelor şi al necazurilor; ea, credinţa, biruie toate ispitele, trece cu bine peste toate încercările, pentru ca la urmă să se bucure de roadele biruinţei.
Aurul care a trecut prin foc iese la urmă şi mai curat, şi mai strălucitor.
Credinciosul care rabdă suferinţa, la urmă iese biruitor.
Necredinciosul se înalţă până la un loc şi apoi se răstoarnă cu huiet mare.
Pr. Iosif Trifa -„Examenul lui Iov“.
