Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul,
Potrivit sinaxarului zilei de astăzi (Penticostar, Ed.IBMBOR, ed. 1999, p. 100-101) din grupul Sfintelor Femei, care au venit cu miruri ca să ungă trupul Domnului în ziua Învierii, duminica, fac parte: Sfânta Maria Magdalena [adoarme la Efes şi e înmormântată de Sfântul Ioan Evanghelistul], Sfânta Salomeea [fiica Sfântului Iosif, logodnicul Prea Curatei], Sfânta Ioana [femeia lui Huza, ispravnicul şi iconomul împăratului Irod], Sfintele Marta şi Maria [surorile Sfântului Lazăr cel a patra zi înviat din morţi], Sfânta Maria lui Cleopa şi Sfânta Suzana.
Dar, continuă sinxarul: „au mai fost încă şi mai multe altele, care, după cum istoriseşte Dumnezeiescul Luca, slujeau lui Hristos şi Ucenicilor Lui, din avutul lor” (Cf. Idem, p. 101).
Sfintele Mironosiţe sunt deci reperabile în Sfânta Tradiţie a Bisericii şi ele reprezintă monumente de dragoste, de devotament faţă de Domnul şi Mântuitorul nostru.
Expresiile batjocoritoare la adresa Sfintelor Femei Mironosiţe nu sunt venite, este evident, din partea Bisericii.
Dacă eşti o mironosiţă nu eşti o prefăcută, o perversă acoperită de vălul fals al unei religiozităţi îndoielnice ci eşti o purtătoare de miruri, de miresme.
Bunicii şi părinţii noştri şi noi, cei care mergem la cei adormiţi ai noştri la cimitir şi aprindem o lumânare, îngrijim de morminte, punem flori, venim şi ne rugăm şi plângem pentru ei suntem nişte mironosiţe, nişte purtători de rugăciune şi de milostenii pentru iertarea celor adormiţi din familia noastră.
Recunoştinţa faţă de cei adormiţi nu e un lucru de râs, de ruşine. A-ţi manifesta dragostea prin faptă şi cuvânt pentru cei adormiţi e lucrul cel mai demn şi mai generos cu putinţă.
Cine nu are recunoştinţă faţă de înaintaşi e un om care va fi uitat atunci când va muri.
Duminica de astăzi, închinată Sfintelor Femei Mironosiţe, este o laudă şi o apreciere adusă tuturor femeilor.
Sfintele Femei Mironosiţe sunt primele vestitoare ale Învierii. Ele duc mesajul Învierii Apostolilor şi sunt primele care Îl văd pe Domnul.
Şi prin aceasta, tuşează sinaxarul, femeia care fusese blestemată la început pentru păcatul ei, ca să simtă dureri când naşte şi să fie plecată către bărbatul ei, e îndemnată acum de Domnul să se bucure.
Mesajul acestei duminici e mesajul pascal al bucuriei.
Bucuria primează. Şi bucuria nu exclude pe femeie, pe copil, pe bărbat, pe bătrân, nu exclude pe nimeni. Bucuria este a tuturor.
De ce este femeia preţuită în Biserică? Sau de ce nu suportă lumea seculară preţuirea femeii pe care o mărturiseşte Biserica?
Pentru că în Biserică femeia nu e o sclavă, ci o parteneră evlavioasă şi supusă bărbatului, pe care bărbatul o iubeşte şi o cinsteşte pentru virtuţile ei.
Ea este pruncă, fecioară, mamă sau văduvă care e plină de dor pentru Sfintele Slujbe, pentru râvna Casei Domnului.
Ea nu e subapreciată ca în ideologia pornografică şi nici supraevaluată ca în ideologia feministă.
Ea e parteneră în credinţă şi viaţă, sprijin şi întărire pentru bărbat sau slujitoare a Domnului zi şi noapte ca mirificile noastre maici din mănăstiri.
Femeia în Biserică nu e nici obiect şi nici idol. Ea are locul ei, bine stabilit, pe care fiecare îl învaţă şi îl preţuieşte în smerenie şi dragoste.
Și într-o comunitate ortodoxă autentică, echilibrată, nu se pune niciodată problema emancipării, a revoluţiei sexuale sau a ierarhizării drepturilor şi a obligaţiilor familiale.
Femeia creştină este femeia iubită în mod sfânt, curat, de bărbatul ei, care naşte prunci cu dragoste şi îi creşte în frică de Dumnezeu, care nu stă spectator la durerile şi ispitele lui ci este împreună luptătoare şi rugătoare pe calea mântuirii.
Familia ortodoxă autentică e o mănăstire în lume, e o torţă de foc, de dăruire, de muncă, de nădejde, de dragoste pentru cei care o văd şi se minunează de ea.
Numai acolo unde dragostea şi smerenia sunt un lux inexistent se pune problema falsă a conducerii.
Cei care se iubesc şi sunt creştini nu au cap decât pe Domnul iar iubirea e întotdeauna o soluţie şi nu o dilemă.
Când iubirea se gândeşte şi se răzgândeşte de trei ori într-o zi vizavi de un anumit lucru e semn că în iubire a intrat, ca un vierme în măr, orgolii meschine şi s-a denaturat.
Familiile se despart dintr-o dragoste viciată, denaturată.
Am cunoscut multe cazuri de oameni care s-au despărţit iubindu-se sau care s-au despărţit pentru că nu mai ştiau cum să vorbească de dragoste, despre dragostea lor.
Au ajuns la divorţ, s-au recăsătorit şi se gândeau şi cugetau la iubirea lor primă şi la bărbatul lor prim fără să o recunoască prea des.
Pentru că iubirea are nevoie de ascultare reciprocă, de smerenie reciprocă, de cuviinţă pentru ca să se dezvolte şi nu de desfrâu şi de umilire meschină reciprocă.
Dacă ne iubim familia şi vrem ca împreună cu ea şi cu întreaga lume să moştenim Împărăţia lui Dumnezeu atunci duminica de astăzi e o certitudine, o certificare a faptului că iubirea e binecuvântată şi ea este bucurie.
Dacă iubeşti frumos, sfânt, atunci te bucuri. Şi dacă te bucuri frumos nu eşti nicidecum în afara Împărăţiei ci înăuntrul ei.
Dorim tuturor în această zi să se bucure şi să binecuvinteze pe Dumnezeu că sunt iubiţi şi că iubesc, pentru că cunosc iubirea sau să se roage ca harul iubirii să coboare în inima lor.
Cred că rugăciunea pentru iubire este întotdeauna ascultată. Pentru că Domnul nu vrea nimic altceva decât ca noi, fiii Săi în har, să ne iubim unii pe alţii cu atâta putere şi sfinţenie, așa după cum şi El ne-a iubit pe noi.
Amin!