„pământ ești și întru pământ te vei întoarce”5 min read

„pământ ești și întru pământ te vei întoarce” [Fac. 3, 19,LXX], neamul omenesc a învățat că înmormântarea în pământ e adevărata înmormântare a omului. Iar Biserica ne învăță până azi același lucru: că adevărata înmormântare a omului se face în pământ și că trupul celui adormit nu trebuie ars sau aruncat la gunoi.

…în Scriptură, moartea este considerată și o adăugare la popor. Căci atunci când Sfântul Avraam a murit, cartea Facerea
vorbește despre moartea lui în următorii termeni:
„și, sfârșindu-se, a murit Avraam în[tru] bătrânețe Bună, bătrân și plin de zile, și s-a adăugat la poporul său[Fac. 25, 8, LXX].
De unde înțelegem că s-a adăugat și cu trupul și cu sufletul.

Căci prin trup a intrat în pământ, din care a fost luat trupul, iar prin suflet s-a dus alături de sufletele poporului
său.

– Însă unde se aflau sufletele oamenilor până la venirea Domnului?
– Se aflau în Iad! Căci „pogorându-Se la Iad,

Domnul nu a înviat pe toți câți erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele Sfinților din veac, ținute cu sila de Iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri”.
Pentru că și Sfinții Vechiului Testament au fost în Iad, până când Domnul, la învierea Sa din morți, i-a scos de acolo și
i-a sălășluit întru Împărăția Sa.

De unde rezultă că, atunci când în cărțile de cult găsim că Iadul „s-a golit” odată cu învierea lui Hristos din morți, trebuie să înțelegem această zicere în sensul că s-a golit de Sfinți.
Căci cei Sfinți au fost scoși din Iad de către Domnul și ei au intrat, împreună cu El, în Împărăția Lui cea veșnică.

Sfântul Chromatius de Aquileia (a adormit în 406 sau 407 d. Hr. și e pomenit pe 2 decembrie) considera că prin cununa de spini a Domnului suntem reprezentați noi, cei care am crezut în Domnul și care nu Îl mai înțepăm și nu Îl mai rănim pe El prin faptele noastre, pentru că acum facem cele bineplăcute Lui. Acum Îl facem pe El să Se odihnească în sufletele și în trupurile noastre.

Iar când vorbește de Crucea Sa, el spune că ea este carul triumfal de luptă al Domnului. Pentru că „Crucea lui Hristos este victoria noastră, deoarece Crucea lui Hristos ne-a câștigat nouă triumful biruința victoriei”. Biruința împotriva păcatului, a morții și a demonilor.

Și dacă, „oarecând, Adam a gustat din dulcele pom și a aflat amara moarte pentru tot neamul omenesc, dimpotrivă, Domnul a primit amărăciunea fierii, ca să ne recheme pe noi din amara moarte la dulcea viață [a Bisericii Sale]. [Căci]…a primit amărăciunea fierii ca să stingă în noi amăreala păcatului; a luat asupra Sa acreala oțetului, dar a vărsat peste noi prețiosul cinstitul Său sânge. Ca atare, le-a suferit pe cele rele, dar le-a împărțit pe cele bune; a primit moarte, dar a dăruit viață”.

Sfântul Chromatius ne confirmă detaliul iconografic al Icoanei Răstignirii Domnului, acela în care, la baza Crucii Sale, e craniul Sfântului Adam.

Pentru că, ne spune el, „nu fără motiv a fost răstignit [Domnul] în acest loc, unde trupul lui Adam era îngropat. Așadar, acolo Se răstignește Hristos unde este înmormântat Adam, ca Viața să lucreze acolo unde moartea lucrase ea cea dintâi, ca să se ridice Viața din moarte”.

Cu alte cuvinte, Domnul intră în Ierusalim în cunoștință de cauză. El știa că Se duce spre moarte, spre moartea pe Cruce, despre care le-a vorbit de mai multe ori Ucenicilor Săi.

Pentru că El a intrat în Ierusalim ca să moară pentru noi, pentru ca, prin moartea Lui, să ne umple de viața Sa cea veșnică.

„Icoana Răstignirii nu ne prezintă un Hristos învins, un Hristos sleit de puteri, ci un Hristos biruitor, un Hristos plin de slavă, Care a învins moartea, Iadul și patimile în El Însuși.

Fiindcă moartea nu L-a putut ține legat în Iad, ci El a ieșit din Iad ca un biruitor, dimpreună cu Sfinții Lui. El a stricat Iadul!

El S-a făcut primul înviat al întregii umanități! Pentru că a înviat cu de la Sine putere, ca un Dumnezeu adevărat și om adevărat.
Și moartea și Iadul nu L-au putut ține în brațele lor, pentru că El era Mielul răscumpărării noastre, Cel fără de păcat. Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii”.

Căci atunci când Sfântul Ioannis Botezătorul La văzut pe Domnul, el a spus despre El: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii!” [In. 1, 29, BYZ]. Fiindcă El este adevărata jertfă pentru păcatele noastre și Cel din care izvorăsc pururea iertarea și viața noastră.

– De ce există păcate în lume? De ce oamenii păcătuiesc?
– Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om liber. Și oamenii pot alege să facă lucruri care îi omoară.

Căci „Dumnezeu a riscat apariția răului [atunci când i-a făcut pe Îngeri și pe oameni liberi n.n.]; dar acesta nu
este un semn de necesitate, automatism sau slăbiciune [din partea Sa n.n.], ci un semn de extraordinară iubire și putere [a lui Dumnezeu față de creaturile Sale n.n.].

Acordarea acestui mare dar, libertatea, a fost firească, pentru că fără libertate nar fi putut exista nici iubirea din partea omului, ca răspuns la Iubirea iubirea supremă a lui Dumnezeu”.

Pentru că iubirea e o alegere, e dăruire, e lipire de cel iubit. Și adevăratul credincios este omul care Îl iubește pe Dumnezeu și se încrede în El întru toate și de la El așteaptă tot ajutorul și toată luminarea.

Referindu-se la Iad, Părintele Remete afirmă faptul că Iadul nu este „un eșec” al lui Dumnezeu sau al iubirii Lui, pentru că Iadul „ține de realitatea libertății creaturii. El nu este un eșec real[,] pentru că nu este o scăpare sau o depășire a lui Dumnezeu[,]  ci o asumare. Întrucât e o asumare, nu e un eșec.

Dăinuirea celor care persistă în refuzul lui Dumnezeu este sută la sută un dar al lui Dumnezeu…[iar] Iadul nu este un eșec[,] ci o biruință a binelui”.
Pentru că Dumnezeu nu dorește să îi nimicească cu totul pe cei care I se împotrivesc Lui și nici nu-i va nimici vreodată pe demoni și pe cei păcătoși, ci El îi va iubi veșnic la fel, chiar dacă ei, tot veșnic, nu Îl vor accepta.
Și prin aceasta, Iadul se arată a fi un eșec al iubirii oamenilor și al demonilor față de Dumnezeu și de semenii lor, și nu al lui Dumnezeu față de creația Sa.

Pentru că El ne iubește pe toți la fel, chiar dacă suntem Sfinți sau păcătoși, dar noi, creația Lui, neiubindu-L, extindem Iadul.

Și spun aceste lucruri, pentru ca acum, în Săptămâna Sfintelor Patimi, să înțelegem și mai bine raportarea noastră față de Dumnezeu și a Lui față de noi. Căci El a venit spre Cruce pentru noi, dar oamenii păcătoși care L-au chinuit și răstignit au crezut că „L-au biruit”, că prin Cruce „L-au eliminat” din viața lumii.

Însă El, prin Cruce, ne dă tuturor iertare și mântuire și sfințenie, căci a înviat ca un biruitor, îndumnezeind umanitatea Sa, și S-a făcut început al drumului nostru către Împărăția Sa.

Pr Dr Dorin Octavian Piciorus –fragmente din Praedicationes vol 13

Cartea săptămânii

Cele șapte cuvinte către tineri - Părintele Gheorghe Calciu

 

"Tu, prietenul meu, esti unicul purtator al indumnezeirii tale in Iisus Hristos si ridici cu tine intreg neamul acesta romanesc spre culmile propriei sale invieri."

libris.ro

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments