Cand citeşti Evanghelia, nu căuta desfătări, nu căuta extaze, nu căuta cugetări sclipitoare: caută să vezi adevărul cel sfant, singurul infailibil.
Nu te mulţumi doar cu citirea neroditoare a Evangheliei; străduieşte-te să împlineşti poruncile ei, citeşte-o cu fapta.
Evanghelia este cartea vieţii şi prin viaţă trebuie citită.
Nu socoti că din întamplare cea mai sfantă dintre cărţi. „Tetra-Evanghelia” începe cu Evanghelia după Matei şi sfarşeşte cu Evanghelia după Ioan. Matei ne învaţă mai mult cum să împlinim voia lui Dumnezeu şi poveţele lui sant deosebit de potrivite cu cel ce face primii paşi pe calea lui Dumnezeu; Ioan arată chipul unirii dintre Dumnezeu şi omul înnoit prin porunci, unire la care pot ajunge doar cei ce au sporit în calea lui Dumnezeu.
Deschizand Sfanta Evanghelie pentru a o citi, adu-ţi aminte că ea hotărăşte soarta ta veşnică. După ea vom fi judecaţi şi după felul în care neam potrivit pe pămant cu îndreptarul ei vom primi fie fericirea veşnică, fie chinurile veşnice (Ioan 12, 48).
Dumnezeu Şi-a descoperit voia unui nevrednic firicel de praf, omul! Cartea în care e înfăţişată această mare şi atotsfantă voie se află în mainile tale. Poţi să primeşti ori să lepezi voia Ziditorului şi Mantuitorului tău, după cum îţi place.
Viaţa ta veşnică şi moartea ta veşnică sant în mainile tale: judecă singur de cată prevedere şi înţelepciune ai nevoie.
Nu te juca cu soarta ta veşnică!
Roagă-te Domnului cu inimă înfrantă ca să-ţi descopere minunile ascunse în legea Lui (Psalmi 118, 18), care e Evanghelia.
Se deschid ochii şi se arată minunata vindecare de păcat a sufletului săvarşită de Cuvantul lui Dumnezeu. Tămăduirea neputinţelor trupeşti a fost numai dovada tămăduirii sufletului, dovadă pentru oamenii trupeşti, dovadă pentru minţile orbite prin faptul că s-au robit simţurilor (Luca 5, 24).
Să citeşti Evanghelia cu cea mai mare evlavie şi luare aminte. Nimic din ea să nu socoţi de mică însemnătate, prea puţin vrednic de cercetare. Din orişicare cuvant al ei iese o rază de lumină.
Nepăsarea faţă de viaţă înseamnă moarte.
Citind despre leproşii, slăbănogii, orbii, şchiopii, îndrăciţii tămăduiţi de Domnul, să te gandeşti că sufletul tău, care poartă rănile cele de multe feluri ale păcatelor şi e înrobit de către demoni, se aseamănă cu aceşti bolnavi. Învaţă din Evanghelie să crezi că Domnul, Care i-a vindecat pe ei, te va vindeca şi pe tine dacă îl vei ruga cu rîvnă ca să fii vindecat.
Să dobandeşti o stare a sufletului care să te ajute în primirea vindecării; iar vindecarea sant în stare să o primească cei care şi-au recunoscut păcătoşenia şi sunt gata să o părăsească (Ioan 9, 39-41).
Dreptului mandru, adică păcătosului care nu-şi vede păcătoşenia sa, Mantuitorul nu îi este de folos (Matei 9, 13).
Vederea păcatelor, vederea căderii în care se află tot neamul omenesc, e un dar deosebit al lui Dumnezeu. Cere să capeţi acest dar şi vei pricepe mai uşor cartea Doctorului Ceresc, Evanghelia.
Străduieşte-te să-ţi însuşeşti Evanghelia cu mintea şi cu inima, încat mintea ta, ca să zic aşa, să plutească în ea, să trăiască în ea: atunci şi lucrarea ta cu înlesnire va deveni lucrare evanghelică. Poţi să reuşeşti asta citind cu evlavie, cercetand cu deadinsul Evanghelia.
Preacuviosul Pahomie cel Mare, unul din cei mai vestiţi părinţi ai vremurilor vechi, ştia pe dinafară Sfanta Evanghelie şi socotea, prin descoperire dumnezeiască, învăţarea ei pe dinafară drept o îndatorire de căpătai a ucenicilor săi. Astfel, Evanghelia îi însoţea pe aceştia pretutindeni, călăuzindu-i neancetat.
Şi de ce în vremurile de acum dascălul creştin nu ar împodobi ţinerea de minte a copilului nevinovat cu Evanghelia, în loc s-o murdărească prin învăţarea fabulelor lui Esop şi a altor nimicuri?
Ce fericire, ce bogăţie este întipărirea Evangheliei în minte! Nu pot fi prevăzute întorsăturile sorţii şi necazurile ce pot să ni se întample de-a lungul vieţii pămanteşti. Evanghelia, odată întipărită în minte, poate fi spusă de cel orb, pe osandit îl însoţeşte în temniţă, vorbeşte în ţarină cu plugarul, călăuzeşte pe negustor la targ, veseleşte pe cel bolnav în vremea chinuitoarei lipse de somn şi a grelei singurătăţi.
Nu cuteza să talcuieşti tu însuţi Evanghelia şi celelalte cărţi ale Sfintei Scripturi. Scriptura a fost întocmită de către Sfinţii Prooroci şi Apostoli, întocmită nu după bunul plac, ci din insuflarea Sfantului Duh (2 Petru 1, 21). Aşadar, cum să nu fie o nebunie talcuirea ei după bunul plac?
Sfantul Duh, Care a grăit prin Prooroci şi Apostoli cuvantul lui Dumnezeu, l-a talcuit prin Sfinţii Părinţi. Atat cuvantul lui Dumnezeu, cat şi talcuirea lui sant dar al Sfantului Duh. Numai această talcuire o primeşte Sfanta Biserică Ortodoxă! Numai această talcuire o primesc adevăraţii ei fii!
Cel care talcuieşte după bunul plac Evanghelia şi întreaga Scriptură leapădă prin aceasta talcuirea ei de către Sfinţii Părinţi, de către Sfantul Duh. Cel care leapădă talcuirea Scripturii de către Sfantul Duh leapădă, fără nici o îndoială, însăşi Sfanta Scriptură.
Şi cuvantul lui Dumnezeu, cuvantul mantuirii, se face pentru cei ce îl talcuiesc cu obrăznicie mireasmă spre moarte, sabie cu două tăişuri cu care aceştia se junghie pe sine spre veşnică pieire (2 Petru 3, 16; 2 Corinteni 2, 15, 16). Cu această sabie s-au omorat pe veci Arie, Nestorie, Eutihie şi alţi eretici care prin talcuirea după bunul plac şi cu obrăznicie a Scripturii au căzut în hulă.
La cine voi căuta, dacă nu la cel smerit şi bland, care tremură de cuvintele Mele? (Isaia 66, 2), zice Domnul. Aşa să fii faţă de Evanghelie şi de Domnul, Care este în ea. Părăseşte viaţa păcătoasă, părăseşte împătimirile şi desfătările pămanteşti, leapădă-te de sufletul tău: atunci Evanghelia îţi va fi la îndemană şi lesne de pătruns.
Cel ce-şi urăşte sufletul în lumea aceasta, a grăit Domnul, sufletul pentru care, de la cădere încoace, iubirea de păcat s-a făcut o a doua fire, s-a făcut însăşi viaţa sa îl va păstra pentru viaţa veşnică (Ioan 12, 25). Pentru cel ce iubeşte sufletul său, pentru cel care nu se hotărăşte să se lepede de sine, Evanghelia râmîne închisă: acesta citeşte litera, însă cuvîntul vieţii, fiind duh, rămîne acoperit de ochii lui printr-un văl cu neputinţă de pătruns.
Cînd Domnul era pe pămînt cu trupul Său cel preasfînt, mulţi L-au văzut şi totodată nu L-au văzut. Ce folos dacă omul vede cu ochii trupeşti, pe care-i au şi dobitoacele, dar nu vede nimic cu ochii sufletului, cu mintea şi cu inima? Şi în vremea de acum sant mulţi care citesc Evanghelia şi totodată nu o citesc niciodată, nu o cunosc deloc.
Evanghelia, a zis un oarecare preacuvios sihastru, se citeşte cu mintea curată şi se pricepe după măsura împlinirii poruncilor cu fapta. Însă pătrunderea desăvarşită a Evangheliei nu poate fi atinsă prin sforţările omeneşti: ea este dar al lui Hristos.
Duhul Sfant, sălăşluindu-se în adevăratul şi credinciosul Său slujitor îl face şi desăvarşit cititor şi adevărat plinitor al Evangheliei.
Evanghelia zugrăveşte însuşirile omului nou, care e Domnul din ceruri (1 Corinteni 15, 48). Acest om nou este Dumnezeu după fire. Pe oamenii din sfanta Lui seminţie, care cred în El şi se preschimbă după asemănarea Lui, El îi face dumnezei prin har.
Voi, ce vă tăvăliţi în balta cea puturoasă şi murdară a păcatelor şi aflaţi în aceasta desfătare, ridicaţi capetele voastre, priviţi la cerul curat: acolo este locul vostru!
Dumnezeu vă dă cinstea de a fi dumnezei; voi, lepădand această cinste, vă alegeţi „cinstea” dobitoacelor şi încă a celor mai necurate.
Veniţi-vă în fire! Părăsiţi balta cea rău-mirositoare; curăţiţi-vă prin mărturisirea păcatelor; spălaţi-vă prin lacrimi de pocăinţă; împodobiţi-vă cu lacrimile duhului înfrant; urcaţi la cer: acolo vă cheamă Evanghelia.
Cat aveţi lumina (Evanghelia, în care e ascuns Hristos) credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii (Ioan 12, 36).
