Unde greșim în relațiile noastre cu tinerii, încât tinerii nu sunt prezențe majore la slujbele noastre.
Pentru că locul lor e unul periferic în Biserică, iar rolul lor este insignifiant în Biserica Ortodoxă Română.
– Cum puteți să spuneți, Părinte, că nu vin copiii
și tinerii la Biserică și că ei sunt periferici în Biserică?
Ce vreți să spuneți cu asta? Pentru că există Biserici în care copiii și tinerii sunt foarte mulți și entuziasmul lor
este cuceritor.
– Da, draga mea, există Biserici, în unele orașe și localități din România, în care copiii și tinerii, din diverse motive, sunt prezenți la slujbe. Dar realitatea per total e alta: segmentul de vârstă 1-40 e slab reprezentat, pentru că credincioșii care își asumă în mod regulat prezența la Biserică au vârste de la 40-50 de ani în sus. Și nu bărbații sunt elementul forte al Bisericii, ci
femeile. Adică femeile vin în număr mai mare la slujbele noastre decât bărbații.
Așadar, avem bărbați în vârstă, cel mai adesea, la strană și în consiliile parohiale, dar femeile sunt mai multe la slujbă decât bărbații. Adică bărbații nu sunt un factor predicatorial major în Biserică, ci femeile, și doar ele pot aduce la Biserică pe copiii și pe tinerii lor.
Întrebarea, una deschisă, e aceasta: De ce mamele nu pot să își convingă copiii să vină la Biserică?
Sau de ce consideră că prezența lor la Biserică îi scutește pe copiii lor de venirea la Biserică?
Cineva mi-a spus: „Nu îl aduc la Biserică, pentru că e prea obosit cu școala”. Adică duminica e zi de odihnă pentru copil, pentru că de luni e iar la școală.
Pe de altă parte, ce grad de suportabilitate au copiii și tinerii români? Cât timp pot să participe ei la un eveniment liturgic, la o slujbă, fără ca să se plictisească și să facă zgomot?
Profesorii români ne spun că abia pot să îi țină atenți la ore, pentru că, după 10 minute de predare, deja mulți sunt obosiți „de atâta efort”.
Nu scriu repede, nu știu să își ia notițe, nu pot fi atenți foarte mult la o comunicare directă, nu înțeleg rostul învățării.
Și, da, bineînțeles, nu mă refer acum la copiii și tinerii excepționali, la cei care ajung la olimpiade și concursuri internaționale și care sunt focarele de inteligență ale României! Ci eu privesc situația copiilor și a tinerilor români în ansamblul ei.
Căci dacă un copil, după 8 ani de școală, ajunge la liceu și nu a citit nicio carte sau cărțile nu îl fascinează de niciun fel, înseamnă că cei 8 ani de școală au fost o corvoadă pentru el, un chin, și nu o bucurie, nu o împlinire.
Una grea, e drept, dar personalizatoare.
Cum să ajungi la liceu și apoi la facultate și să nu înțelegi cât de suplă și de complexă e comunicarea în limba română? Cum să termini facultatea și să nu fii în stare să scrii un text personal, unul care să te exprime?
Cum să faci studii universitare și postuniversitare și să nu fii capabil să îți prezinți crezurile în mod coerent și convingător? Cum să nu ai opinii profunde despre realitățile lumii tale, dacă toată viața ai încercat să îți înțelegi viața și lumea în care trăiești?
Însă copiii și tinerii noștri nu au răbdare…cu slujbele Bisericii și nici cu cărțile, pentru că sunt crescuți la școala ideologică a fast-foodului postmodern.
Și după cum se duc la mec8 și mănâncă unii în alții junk food [mâncare proastă], de proastă calitate, și beau energizante care le distrug sănătatea9 și ascultă muzică în exces și văd filme în exces și se joacă în exces jocuri, tot la fel, când trebuie să scrie ceva pentru școală, vreo compunere sau vreun referat, intră în online ca în codru, fură tot ce prind și pun la ei, pentru
că nu au prietenii reale cu biblioteca.
Și nu-i interesează Școala și Biblioteca, implicit nici Biserica și nici familia, pentru că au în capul lor ideea că viața e un experiment extrem. Publicitarii de tot felul i-au convins că viața este ceva de care trebuie să profite acum, imediat…și nu o minune a lui Dumnezeu, de care suntem responsabili.
Căci copilul și tânărul ortodox, care sunt crescuți în Biserică, știu că viața e pentru mântuire și nu pentru distracții fără sfârșit. Copilul adus la Biserică și care trăiește bisericește acasă, se roagă împreună cu părinții lui, postește, citește, vorbește îndelung despre viața Bisericii.
El știe să rabde lungimea slujbelor, știe să aștepte, știe să se comporte demn, știe să privească distant, cu ochi critic, excesele de temperament ale altora. Pentru că el e atent și la Biserică și la Școală. El e atent peste tot, oriunde merge, e atent la tot ce se
întâmplă cu el și cu ceilalți din jurul lui, de aceea reacționează imediat când e nevoie, când e chemat, când i se cere ajutorul.
De ce acest copil, crescut bisericește acasă și care vine mereu la Biserică, poate, iar ceilalți nu pot să rabde rigorile Bisericii? Pentru că ritmul vieții Bisericii se învață de mic și nu la 40 de ani. Copilul trebuie să învețe să fie bisericesc din primul an de viață, de când e botezat. De aceea el trebuie adus, în mod regulat, pentru a fi împărtășit cu Domnul, el trebuie să audă
acasă muzică și vorbe bune, el trebuie să fie crescut cu blândețe și cu iubire, cu smerenie și cu simțul dreptății.
Și dacă începe de la început, dacă începe din primele zile să trăiască ortodox…el va fi un ortodox de elită. Adică va fi viitorul preot, viitorul episcop, viitorul profesor, viitorul medic, viitorul judecător, viitorul teolog, viitorul tată și viitoarea mamă, care vor forma o familie creștină responsabilă, viitorul stareț de Mănăstire.
Pentru că, pentru ei, viața ortodoxă e însăși viața lor, e viața în care s-au dezvoltat în mod armonios și nu e doar o vorbă.
…Și acum răspund la întrebarea: De ce copiii și tinerii nu vor să vină la Biserică, ci preferă un joc, un film, o distracție?
Pentru că nu înțeleg ce e Biserica și nici care e rolul lor în Biserică.
Pentru ca să înțelegi Biserica, trebuie să ai mintea Bisericii. Iar copiii și tinerii născuți în familii „relaxate”, fără prea multă tangență cu Biserică, au nevoie să se convertească, pentru ca să înțeleagă ce e Biserica.
Dar ca să te convertești…trebuie să simți și să primești chemarea lui Dumnezeu. Trebuie să ai o întâlnire reală, dumnezeiască, acaparatoare cu Dumnezeu Însuși. Pentru ca să crezi că El există…trebuie să Îl vezi, să Îl simți, să simți puterea și mila Lui, atotștiința și frumusețea Lui, faptul că El e pretutindeni și umple toate, că El ține toată făptura în mâna Lui.
Și din cauza întâlnirii copleșitoare cu El, tu să îți arunci toată viața la picioarele Lui și să aștepți de la El să te conducă, să te călăuzească, să te poarte…
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 12
Va urma…
