Egoismul „ortodox” consideră că numai noi, cei care suntem acum ortodocși, „trebuie” să ne mântuim.
Că numai noi trebuie să ne pomenim între noi și de ceilalți să fim „indiferenți”. Însă această indiferență demonică vizavi de cei din afara Bisericii nu are nimic de-a face cu credința ortodoxă.
Pentru că, dacă ar fi ortodoxă, ar însemna că sfințenia noastră este „indiferentă”, că sfințenia noastră este „insensibilă”, că noi, ortodocșii, suntem niște „brute”.
Însă Dumnezeu nu dorește ca numai noi, cei de acum, care suntem ortodocși, să ne mântuim, ci ca întreaga umanitate să se mântuiască.
Iar dacă El asta dorește și dorința Lui e plină de iubire și de dor pentru mântuirea oamenilor, atunci și viața noastră trebuie să fie plină de o rugăciune care să includă pe toată lumea și să nu excludă pe nimeni.
Căci cine se vrea exclus? Cine și-ar dori Iadul, dacă ar ști ce chin este, în locul Împărăției Lui, adică al veșnicei bucurii cu Dumnezeu și cu Îngerii și cu Sfinții Lui?
Cine nu dorește să fie…iubit? Nimeni nu dorește asta!
Pentru că demonii se rățoiesc toată ziua la Dumnezeu, ca niște copii prostuți, dar viața lor e darul Lui. El îi ține în existență pe demoni, chiar dacă ei, neîncetat, I se împotrivesc lui Dumnezeu și își fac viața lor un chin și mai mare.
La fel, și noi, mult păcătoșii, greșim greu în fața Lui, Îl hulim mereu, Îl batjocorim la orice secundă…dar El este viața noastră. Fie că suntem aici și păcătuim, fie că suntem aruncați în Iad, ca răsplată a păcatelor noastre, noi suntem ținuți în existență de Dumnezeu, pentru că darul vieții e darul Lui. Și El nu Își ia darul înapoi, darul existenței, cu care ne-a împodobit, chiar dacă noi ne desfigurăm veșnic prin răutatea noastră asumată.
De aceea ne bucurăm de Cel care ne dă viață, de Dumnezeu Însuși. Și e bucurie, dacă înțelegem că e un timp al înfrumusețării interioare , că e un timp al slujirii lui Dumnezeu și al oamenilor, că e un timp al îndumnezeirii noastre.
Pr Dr Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 12