C

Calea spre Dumnezeu este rugăciunea

Calea spre Dumnezeu este rugăciunea. Măsurarea drumului stră­bătut se face după feluritele stări de rugăciune în care intră treptat cel ce se roagă aşa cum trebuie şi în chip statornic.

Învaţă să te rogi lui Dumnezeu aşa cum trebuie.

După ce ai învăţat să te rogi cum trebuie, roagă-te mereu şi lesne vei moşteni mântuirea. Mântuirea apare de la Dumnezeu la vremea ei, însoţită de o vestire de netă­găduit a inimii, celui ce se roagă aşa cum trebuie şi în chip statornic. Pentru ca rugăciunea să fie fără gre­şeală trebuie ca ea să fie adusă dintr-o inimă plină de sără­cie cu duhul, din inimă înfrântă şi smerită. Toate celelalte stări ale inimii, până la înnoirea ei de către Duhul Sfânt, să le socoţi – cum şi sunt ele cu adevărat – nepotri­vite păcă­tosului care se pocăieşte şi Îl roagă pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale şi pentru slobozirea – ca dintr-o temniţă şi din obezi – din robia patimilor. […]

Când te trezeşti din somn, primul tău gând să fie la Dumnezeu; adu lui Dumnezeu însăşi începătura gân­durilor tale, încă nepecetluită cu nici o întipărire deşartă. Când mergi spre somn, când te pregăteşti să te cufunzi în acest chip al morţii, cele din urmă gânduri ale tale să fie la veşnicie şi la Dumnezeu, Care împărăţeşte în ea. Un înger i-a descoperit unui călugăr sfânt următoarea rându­ială bine plăcută lui Dumnezeu a gândurilor la rugăciune: „Începutul rugăciunii se cuvine să fie alcătuit din slavos­lovirea lui Dumnezeu, din mul­ţu­mită adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale cele fără de număr; după aceea, datori suntem să aducem lui Dumnezeu mărturisirea fără nici o făţărnicie a păcatelor noastre, cu duh înfrânt; iar în încheiere putem înfăţişa Domnului – cu mare sme­renie, totuşi – cereri pentru nevoile noastre sufleteşti şi trupeşti, lăsând cu evlavie împlinirea sau neîmplinirea acestor cereri în seama voii Lui”.[…]

Rugăciunea este în sine, ca împreună-vorbire cu Dumnezeu, un bun foarte înalt, adeseori cu mult mai înalt decât ceea ce cere omul, şi Milos­tivul Dumnezeu, neîm­plinind cererea omului, îl ţine pe acesta la rugă­ciu­ne ca să n-o piardă, să nu lase acest bun înalt al rugăciunii după primirea lucrului cerut, cu mult mai puţin bun.

Cere­rile a căror împlinire au urmări vătămă­toare Dumnezeu nu le împlineşte; El nu împlineşte nici cererile potrivnice sfintei Lui voi, potrivnice preaîn­ţe­leptelor şi neurma­telor Sale judecăţi. Împotriva hotărârii lui Dumnezeu a cerut marele Moise, văzătorul de Dumnezeu, să i se dăruiască a intra în pământul făgăduinţei, şi n-a fost ascultat (Deuteromonul 3, 26); împotriva hotărârii lui Dumnezeu s-a rugat Sfântul David, înaripându-şi rugăciunea prin postire, cenuşă şi lacrimi, pentru păstrarea vieţii fiului său bolnav şi n-a fost ascultat (2 Regi 12).

Şi tu, dacă Dumnezeu nu împlineşte cererea ta, pleacă-te cu evlavie înaintea voii Atotsfântului Dumnezeu, Care, din nepătrunse pricini, a lăsat cererea ta neîmpli­nită. Fiilor lumii, care cer de la Dumnezeu bunuri pământeşti pentru îndestularea poftelor trupeşti, Sfântul Apostol Iacov le vesteşte: Cereţi şi nu primiţi fiindcă rău cereţi, ca întru dezmierdările voastre să cheltuiţi (Iacov 4, 3)

[…] Omul caută la faţă, iar Dumnezeu caută la inimă (1 Regi 16, 7); însă în om aşezarea lăuntrică a inimii se potriveşte mult cu atitudinea sa din afară. Drept aceea, atunci când stai la rugăciune dă trupului poziţia cea mai evlavioasă cu putinţă. Stai, ca un osândit, cu capul plecat, fără a îndrăzni să priveşti la cer, cu mâinile lăsate în jos sau împreunate la spate, ca şi cum ar fi legate, aşa cum sunt legaţi de obicei răufăcătorii prinşi la locul faptei. Sunetul glasului tău să fie sunet jalnic de tânguire, ca glasul unui om rănit de o armă ucigaşă sau sfâşiat de o boală cumplită. […]

Dacă te-ai hotărât să-i aduci lui Dumnezeu prinos de rugăciune, leapădă toate cugetările şi grijile lumeşti. Nu te îndeletnici cu gândurile care îţi vor veni atunci, oricât îţi vor părea de însemnate, strălucitoare, trebuincioase.

Dă lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, iar cele tre­buin­cioase pentru viaţa vremelnică vei reuşi să le dai la vremea potrivită. Nu este cu putinţă să slujeşti lui Dumnezeu cu rugăciunea şi totodată să-ţi umpli mintea cu gânduri şi griji lăturalnice.

[…] Iertarea tuturor greşelilor aproapelui – a tuturor, până la una, chiar şi a celor mai grele – este condiţia de neînlăturat a reuşitei la rugăciune.

Şi când staţi de vă rugaţi, porunceşte Mântuitorul, iertaţi tot ce aveţi împotriva cuiva, ca şi Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greşalele voastre; iar dacă voi nu veţi ierta, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta vouă greşalele voastre (Marcu 11, 25-26).

 

Sf Ignatie Briancianinov

0 Shares