Iisus a dat apostolilor Săi aceeaşi putere de a tămădui bolile pe care El Însuşi o avea. Citim la Luca 9, 1-2: „Le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.” Iar la Marcu 6, 13, citim că apostolii „ungeau cu untdelemn pe mulţi bolnavi şi-i tămăduiau”.
Încă de la început apostolii îşi foloseau puterea asupra bolii dată lor de Iisus. Ei ungeau pe bolnavi cu untdelem spre tămăduirea trupului şi iertarea păcatelor.
Citim la Iacov 5, 14-15:
„Este bolnav cineva între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate, se vor ierta 1ui.”
Sfântul Maslu este una din Tainele Bisericii prin care puterea tămăduitoare a lui Hristos e mijlocită şi pentru noi cei de azi. Materia Maslului este untdelemnul. Folosit dintotdeauna pentru tămăduire în lumea antică, untdelemnul e binecuvântat de Duhul Sfânt să ne aducă harul vindecător al lui Dumnezeu. Ajungând să ne ungem cu acest untdelemn sfinţit, aducem cu noi „rugăciunea credinţei” noastre, adică credinţa vie şi personală că atunci când ne ungem cu acest untdelemn, ne atinge mâna lui Hristos cu puterea Lui tămăduitoare. Dumnezeu ne vorbeşte prin cele paisprezece citiri din Scriptură ce sunt cuprinse în
Taină (şapte din Apostol şi şapte din Evanghelie).
El ne vorbeşte spre a ne spori încrederea în puterea Lui tămăduitoare. Faptul că se recomandă (dar nu obligatoriu) ca slujba să se facă în prezenţa a şapte preoţi arată credinţa noastră că este prezentă întreaga Biserică, rugându-se pentru bolnav împreună cu rudele şi prietenii.
Prin Taina Sfântului Maslu fiecare biserică se face altar de tămăduiri pătruns de rugăciunile clericilor şi mirenilor şi încununat de prezenţa Duhului Sfânt. Aici ne întărim întru credinţă şi suntem ajutaţi să sporim în har şi înţelegere. Aici găsim puterea şi prezenţa Tămăduitorului Hristos.
În Săptămâna Mare, când ne aducem aminte cât a suferit Dumnezeu pe cruce ca să ne mântuiască sufletele, ni se aduce aminte că Dumnezeu se îngrijeşte şi de trupurile noastre. Tocmai de aceea în fiecare an, în seara Miercurii Mari, Biserica Ortodoxă Greacă face slujba acestei Taine a tămăduirii. Ea ne cheamă să venim cu credinţă spre a fi atinşi de dragostea lui Dumnezeu prin Taina vindecării.
„Rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav”, scrie Sfântul Iacov.
Mântuirea dumnezeiască a bolnavului poate cuprinde vindecarea, dar
nu în toate cazurile. Dumnezeu nu făgăduieşte întotdeauna vindecare
dar, dacă credinţa e pusă la încercare, Dumnezeu făgăduieşte
întotdeauna mântuire. Boala e adeseori folosită de Dumnezeu spre a
naşte credinţa şi a o întări. Boala poate duce la panică şi deznădejde,
dar poate duce şi la credinţă. Şi dacă prin boală cineva este adus la
credinţă, atunci credinţa duce la mântuirea omului.
Vorbind de acest aspect al Maslului, Pr. John Meyendorff scrie:
„Vindecarea se solicită numai în contextul căinţei şi al mântuirii
sufleteşti, iar nu ca un scop în sine. Oricare ar fi evoluţia bolii,
ungerea simbolizează iertarea dumnezeiască şi eliberarea din cercul vicios al păcatului, al suferinţei şi al morţii, în care omenitatea căzută este ţinută captivă. Milostivă faţă de suferinţa omenească, întrunită laolaltă ca să se roage pentru mădularul ei suferind, Biserica, prin preoţii ei, cere uşurare, iertare şi libertate veşnică.
Acesta este sensul Maslului.
Taina Maslului este pentru trup. Mulţi păgâni priveau trupul ca fiind ceva rău, socotindu-l temniţa unde sufletul e ţinut prizonier.
Întreaga lor filozofie a mântuirii se învârtea în jurul ajutorării sufletului să se elibereze din lanţurile trupeşti prin posturi excesive şi chinuiri.
Creştinismul însă nu priveşte trupul ca pe o temniţă, ci ca pe templul lui Dumnezeu. „Au nu ştiţi că trupul vostru este templu al
Duhului Sfânt ?” scrie Sfântul Pavel.
Trupul nu e destinat pământului: „că pământ eşti şi în pământ te lntoarce”; el este destinat cerului. Când Îl vedem pe Hristos înălţându- Se la ceruri cu trupul Său văzut, vedem omenirea, pe noi înşine, înălţându-ne împreună cu El. Trupul ce moare este îngropat în mormânt, dar numai vremelnic. Într-o zi Dumnezeu va învia trupul şi-l va uni din nou cu sufletul, astfel ca trupul şi sufletul să-şi petreacă veşnicia împreună.
Taina Maslului este deci expresia dragostei lui Dumnezeu pentru trupul pe care l-a zidit şi l-a sortit veşniciei. Maslul trebuie să ne aducă aminte că, fiind mădulare ale Bisericii lui Hristos, suntem mădularele unei obşti tămăduitoare. Suntem tămăduiţi spre a aduce altora tămăduire. Suntem iertaţi spre a aduce altora iertare. Suntem iubiţi spre a aduce altora iubire. Suntem binecuvântaţi spre a aduce altora binecuvântare. Suntem meniţi a fi făgaşurile tămăduirii dumnezeieşti în lume.
La fel ca bunul samaritean, nu trebuie niciodată să şovăim a ne opri pe drumul vieţii spre a picura untdelemnul tămăduitor al dragostei şi iertării dumnezeieşti asupra aproapelui nostru ce zace neluat în seamă şi părăsit la marginea drumului. Dacă Biserica este Trupul lui Hristos, atunci acest fel de tămăduire trebuie să aibă loc tot timpul. Oricine ajunge în atingere cu Biserica, chiar superficial, trebuie să descopere că s-a atins de izvorul tămăduirii. Căci tămăduirea ce ni se dă prin
Maslu şi rugăciune ni se dă întru folosul tuturor celor ce sunt apropiaţii noştri din întreaga lume.
«Introducere în credinţa şi viaţa Bisericii Ortodoxe» – Anthony M. Coniaris
