Spovedania trebuie făcută de bunăvoie, fără constrângeri; concisă; clară, să spunem păcatului pe nume: am furat, am minţit, am judecat, am curvit, am băut etc.; să fie fără a da vina pe cineva şi fără a ne scuza; să fie deplină, fără ascunderi. Se întâmplă asta, am păţit şi eu să primesc la spovedanie oameni care de abia după un an de zile au dobândit încrederea ca să poată să-mi povestească ceva care le-a fost greu să zică, de obicei sunt păcatele cele trupeşti şi păcatele ruşinoase. Mai este şi altceva pe care l-am întâlnit la Taina Spovedaniei, în foarte puţina mea perioadă de când spovedesc, şi anume: sunt oameni care şi-au descoperit păcate după mult timp de când au început să se spovedească.
Asta nu e nesinceritate! Este ignoranţă, este neştiinţă, sau poate o lipsă de a te interesa şi a vedea. De-asta e bine din când în când să mai cercetăm şi nişte îndreptare de spovedanie, că sunt oameni care nu ştiu că aia e păcat şi nici nu e bine ca duhovnicul să ne tragă de limbă. Dacă e mărturisire, noi trebuie să spunem ce am făcut. Dar, atunci când ştii că ai făcut un lucru şi în mod intenţionat, din ruşine sau altceva, nu-l spui, atunci e mai greu.
Deci spovedania trebuie să fie deplină, fără ascunderi şi, în acelaşi timp, fără a repeta [mărturisirea] păcatelor. Dacă o dată ai spus un păcat şi pe urmă nu l-ai mai repetat şi l-ai spus aşa cum a fost, nu are rost să-l repeţi şi altă dată. Decât dacă vreodată, să ştiţi că nici asta nu e greşit, părintele Cleopa zice că, din când în când, să ştiţi că nu strică să mărturisim aşa, ca un fel de părere de rău, şi lucrurile mai grele cu care am supărat pe Dumnezeu de-a lungul timpului.Ajută mult la smerenie asta.
Pentru că următorul lucru, al şaselea, despre cum ar trebui să fie o spovedanie astfel încât să-l bucure pe Dumnezeu şi noi să ieşim uşuraţi, ca femeia care a fost gârbovă este să fie smerită şi cu părere de rău. Și la această atitudine de smerenie și de părere de rău se lucrează nu doar atunci când stai la molitva de spovedanie şi când te spovedeşti. Starea aceasta de smerenie şi de părere de rău se lucrează mai de dinainte, când ne cercetăm acasă păcatele, când înainte le spovedim lui Dumnezeu în fiecare zi sau când greşim, când citim acasă rugăciunile de pocăinţă. Uitaţi Psalmul 50, cel mai înduioşător psalm de pocăinţă, când îl rostim cu toată fiinţa noastră atunci într-adevăr ne transpunem în starea pe care a avut-o Proorocul David când a păcătuit, când a greşit cu femeia lui Urie, căzând în desfrânare şi în ucidere. Deci [spovedania] să fie smerită şi cu părere de rău, ne învaţă părinţii,
Şi ultimul element, pe care ar trebui să-l luăm foarte în serios atunci când ne pregătim pentru spovedanie şi când ne spovedim este acesta: orice spovedanie trebuie făcută cu hotărârea de a nu mai face păcatul, cu hotărârea de a ne îndrepta.
Adică atunci când m-am spovedit pun în inima mea, cel puţin ca intenţie, deşi ştiu că uneori nu voi putea să scap din toate păcatele imediat, cel puţin ca intenţie și ca rugăciune adusă lui Dumnezeu de a primi putere de la El să nu mai fac păcatele respective. Dacă mă duc cu gând viclean la spovedanie, cu gând că mă spovedesc eu acum, dar tot mai fac după aceea, atunci să ştiţi că ne minţim pe noi și, dacă ne-am minţi pe noi, încă n-ar fi aşa mare lucru, dar Îl minţim pe Dumnezeu şi pe Dumnezeu nu-L putem minţi. Nu ne putem juca cu lucrurile acestea.
Cum a zis cineva: “Ştiţi, părinte, am furat de nouă ori, dar vă rog să mă dezlegaţi de zece, că la noapte mă duc iară.”
Cum să privească Dumnezeu astfel de situaţii?
Mitropolitul Antonie de Suroj zice: Dacă vreţi să faceţi o spovedanie aşa cum îi place lui Dumnezeu, care să includă toate aceste lucruri – de bunăvoie, concisă, clară, fără a da vina pe altcineva, deplină, smerită şi cu hotărârea de îndreptare – s-o facem cu gândul că poate este ultima spovedanie pe care o mai putem face în această viaţă. Şi, dacă am şti că asta e ultima spovedanie, asta e ultima mea şansă ca să pot să mă împac cu Dumnezeu, mărturisindu-mi toate fărădelegile mele, atunci astea toate vin de la sine.
Avem un Dumnezeu bun, mare și milostiv, Care, ca oarecând pe acea femeie din sinagogă, pe fiecare dintre noi vrea să ne ia şi să ne ridice. Aşa cum a stat acea femeie optsprezece ani gârbovă, gheboșită, pe fiecare aşa vrea să ne ridice ca să-i vedem pe ceilalţi oameni în faţă şi să ne nu fie ruşine să mai ridicăm ochii la cer. Că, atunci când suntem apăsaţi, nu avem îndrăzneala asta să mai ridicăm ochii să mai cerem ceva de la Dumnezeu când ştim că ne mustră conştiinţa. Dumnezeu vrea să ne facă liberi, vrea să fim bucuroşi, vrea să avem inimă largă şi bună. Şi de aceea a zis El: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi cu păcate şi Eu vă voi odihni pe voi.
Să ne ajute Dumnezeu şi să ne odihnească. Amin”.
Ştiţi cum e negustorul înţelept. Negustorul înţelept nu ia lucrurile numai aşa cum vin, ci se gândeşte cum ar putea să facă ca să-i iasă mai mult. Sau, dacă ai un pământ, te gândeşti cum să faci să iasă o roadă mai bună la toamnă decât anul trecut. Aşa şi noi ne punem întrebarea: Ce ar trebui să fac, cum ar trebui să-mi reîmprospătez cunoştinţele şi lucrarea astfel încât să ies mai folosit din Taina Sfintei Spovedanii, cât mai mult, să maximalizez beneficiile duhovniceşti pe care pot să le obţin din Taina Sfintei Spovedanii. Şi, dacă fac o spovedanie de rutină, o spovedanie ușuratică, o spovedanie că aşa face toată lumea, dobândesc folos, dar mai puţin.
Dacă, însă, privesc Taina Sf. Spovedanii cu foarte mare seriozitate, mă pregătesc pentru ea şi o fac aşa cum Dumnezeu vrea să fie Taina, automat că belşugul duhovnicesc va fi pe măsură.
