Pregatirea spovedaniei (I)3 min read

Toţi ne spovedim, nădăjduiesc, în această sfântă biserică, într-un mod mai intens sau poate mai puţin intens, dar, oricum, toţi am trecut pe la scaunul Sfintei Spovedanii. Ştiţi cum e negustorul înţelept. Negustorul înţelept nu ia lucrurile numai aşa cum vin, ci se gândeşte cum ar putea să facă ca să-i iasă mai mult.

Sau, dacă ai un pământ, te gândeşti cum să faci să iasă o roadă mai bună la toamnă decât anul trecut. Aşa şi noi ne punem întrebarea: Ce ar trebui să fac, cum ar trebui să-mi reîmprospătez cunoştinţele şi lucrarea astfel încât să ies mai folosit din Taina Sfintei Spovedanii, cât mai mult, să maximalizez beneficiile duhovniceşti pe care pot să le obţin din Taina Sfintei  Spovedanii. Şi, dacă fac o spovedanie de rutină, o spovedanie ușuratică, o spovedanie că aşa face toată lumea, dobândesc folos, dar mai puţin.

 Dacă, însă, privesc Taina Sf. Spovedanii cu foarte mare seriozitate, mă pregătesc pentru ea şi o fac aşa cum Dumnezeu vrea să fie Taina, automat că belşugul duhovnicesc va fi pe măsură.

Ne învaţă Părinţii Bisericii că aşa, cam 7 ar fi lucrurile pe care ar trebui să le avem în vedere atunci când ne spovedim.

Ne învaţă în primul rând spovedania trebuie făcută de bunăvoie. Nimeni nu ne sileşte să ne spovedim, nici Dumnezeu nu le sileşte, nu ne ia cu arcanul la spovedanie, însă noi trebuie să simţim nevoia de a ne spovedi. Şi această nevoie de a ne spovedi creşte pe măsură ce simţim păcatul că ne roade, că păcatul este boală. Pe măsură ce ne dor lucrurile rele pe care le-am făcut, în aceeaşi măsură vom alerga mai cu dinadinsul şi mai cu inima deschisă la Taina Sfintei Spovedanii.

Dacă încă nu simţim cât mai mare din toată răutatea, urâciunea şi mâhnirea pe care o provoacă lui Dumnezeu acest păcat al meu, încă ne spovedim aşa, din rutină. Pe măsură ce voi simţi că acest păcat mă omoară, mă îmbolnăveşte, trebuie să mă duc la doctor – şi de ce mă omoară păcatul? Că mă desparte de Dumnezeu!

Ce e viaţa noastră, de unde vine viaţa noastră? Nu de la Dumnezeu? Şi, dacă eu nu mai am legătură cu Dumnezeu şi păcatul îmi rupe această legătură, eu mor cu sufletul.

Noi, oamenii, în această lume suntem suflete bolnave în trupuri sănătoase; după aceea, suntem suflete bolnave în trupuri bolnave, căci păcatul sufletesc aduce şi boală trupească,de cele mai multe ori.

 Şi ajungem unii dintre noi, probabil mai mult din cei care nu sunt astăzi în biserică, să fim suflete moarte în trupuri vii. 

Deci spovedania trebuie să fie făcută de bunăvoie.

De aici înţelegem cel puţin două lucruri: o dată că nu avem voie să silim pe nimeni să se spovedească. Nici soţia pe soţ, nici soţul pe soţie, nici părinţii pe copii – până la un punct, căci, cât sunt mici e bine să-i aducem noi; dacă vor creşte mai mari şi nu vor vrea să se spovedească, n-avem dreptul să-i forţăm. Spovedania trebuie să fie de bunăvoie.

Avem de atâtea ori în Sfânta Scriptură aceste cuvinte ale Domnului Hristos: De voieşte cineva… Şi al doilea lucru: spovedania, dacă e de bunăvoie, ea nu trebuie să fie legată în mod obligatoriu de marele eveniment, de bucuria mare a Sfintei Împărtăşanii.

Spovedania nu este doar un act care premerge şi condiţionează primirea Sfintei Împărtăşanii.

 Da, aşa este obiceiul, ca noi să ne pregătim, să ne spovedim şi să ne împărtăşim, dar nu doar pentru asta ne spovedim, nu mă spovedesc ca apoi să mă împărtăşesc.

Asta vine ca o urmare firească a spovedaniei. 

Spovedania ea în sine este o trebuinţă, ea în sine este o lucrare mai mare, nu este aşa, ca o anticameră, ca un lucru pe care trebuie să-l bifăm pentru ca apoi să ne împărtăşim. 

Aşa ne învaţă Sfânta Biserică. Taina Spovedaniei trebuie privită cu toată seriozitatea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments