Orice faptă bună făcută cu post este primită de Dumnezeu4 min read

Postul dă aripi rugăciunii, uşurează trupul şi îl fereşte de multe boli, limpezeşte gândurile, înalţă mintea, vindecă sufletul. Postul este scară de desăvârşire, pentru că el înlesneşte pe celelalte fapte bune. Postul alungă râsul, îngrădeşte trufia limbii, smereşte privirea ochilor, adună gândurile, omoară poftele trupului, ne aduce aminte de moarte. Postul arde pe diavoli, îmblânzeşte pe vrăjmaşi, împacă pe oameni. El întăreşte nădejdea mântuirii, înmulţeşte credinţa, sporeşte dragostea, înfrumuseţează Biserica, împodobeşte casele creştinilor, înfloreşte curăţia.

Lipsa postului, dimpotrivă, aduce mari pagube şi sufletului şi trupului. Lăcomia pântecelui aduce boli trupului, suferinţe nevindecate, scurtarea zilelor, neînfrânarea simţurilor, dezlănţuire a tuturor patimi­lor trupeşti, întunecarea minţii. Neînfrânarea de la mâncare şi vin este maică a râsului, casă a poftelor, izvor al plăcerilor, pricină a multor certuri. Lăcomia alungă frica lui Dumnezeu de la om, naşte zgârcenia, izgoneşte milostenia, face pe om să uite de moarte şi de viaţa veşnică. Lăcomia ruşinează rugăciunea, căci spun Sfinţii Părinţi: „Aburul mâncării nu lasă rugăciunea să se suie mai sus decât capetele noastre”.

În casa unde petrece postul, soţii sunt mereu în pace, copiii sănătoşi, toate merg cu spor şi bună rânduială. Adesea merg la biserică, se spovedesc regulat, fac milostenii, sunt întotdeauna mulţumiţi cu puţinul lor, pentru că peste casa lor este mâna lui Dumnezeu. Iar de unde lipseşte postul, părinţii şi copiii sunt bolnăvicioşi, săracii sunt scoşi afară, rugăciunea este cu totul uitată, Biserica şi spovedania la fel. Acolo domnesc toate patimile, stăpâneşte beţia, neorânduiala, pentru că acea casă este lipsită de belşugul binecuvântării lui Dumnezeu. Celui lacom şi beţiv, niciodată nu-i mai ajung banii, bucatele, vinul, hainele, pentru că tot ce câştigă cheltuieşte numai pentru pântece. Lui îi trebuie din ce în ce mai multe plăceri, glume, certuri, clevetiri şi păcate, pentru că întru el s-a stricat gardul înfrânării care-i păzea via sufletului. Astfel devine o vie nepăzită, pe care toţi o pradă: şi lumea, şi trupul, şi diavolul.

Unii zic că postul este o poruncă nouă, pusă mai ales de preoţi, deoarece nu face parte din cele zece porunci. Deci spun ei că nu ce intră înlăuntru spurcă pe om, ci ceea ce iese din om. Dar Sfântul Vasile cel Mare ne vine în ajutor şi zice: Bătrână este porunca postului şi veche, de o vârstă cu omul.Pentru că înainte de orice altă poruncă, Dumnezeu i-a poruncit lui Adam în rai: Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci (Facere 2, 16-17)”. Cât timp Adam a păzit porunca postului, a moştenit raiul, iar când postul a lipsit din rai, omul a căzut, raiul s-a pierdut, veselia în lacrimi s-a prefăcut, mintea s-a îngroşat, trupul a murit, natura asupra omului s-a răsculat.

Vedeţi urmările grozave ale lăcomiei? Satana a şoptit, ochiul a privit, Eva a întins mâna, Adam a mâncat, postul s-a călcat, omul a murit. Deci, pentru a dobândi iarăşi raiul pierdut, să împlinim porunca pe care a călcat-o Adam, să postim.

În ce priveşte măsura şi vremea postului, să ştim că postul nu are aceeaşi măsură şi vreme pentru toţi. Măsura şi asprimea postului se măsoară cu puterea fiecărui om. Sunt trei măsuri de mâncare: mâncarea cu înfrânare, adică fără a te săturamâncarea până la saturare şi mâncarea cu îmbuibare – mai mult decât cere stomacul (După Sfinţii Calist şi Ignatie). Dintre toate, cea mai de preţ este mâncarea de vegetale, la anumite ore şi nu până la saturare. Adică întotdeauna să rămână omul puţin flămând. Aceasta este cea mai aleasă măsură a postului. Cât despre vreme, postul se ţine cu sfinţenie în zilele rânduite de peste săptămână şi în cele patru posturi de peste an. Dezlegări mici se pot face numai în cazuri speciale şi cu învoirea preotului.

Să ştiţi însă că postul are mai mulţi duşmani decât toate celelalte fapte bune. De cele mai multe ori postul este socotit ca ceva învechit şi este scos cu necinste din casa creştinului. Dar nu uitaţi că odată cu el ies de la noi şi foloasele postului. Trei sunt duşmanii principali ai postului: diavolul, lumea şi trupul nostru. Diavolul ne şopteşte ca lui Adam: Omule, postul nu este o poruncă, te poţi mântui şi fără el, căci nu spurcă ce intră în om”.Lumea ne amăgeşte şi ea: Nu mai posti că te râd oamenii. Cine mai posteşte azi! Fii om serios, nu te lua după babe!”. Ba şi trupul auzind de post, se mânie asupra noastră, zicând: „Cât o să mă mai chinuieşti? Vezi că sunt bolnav, mă doare stomacul, faţa mi se îngălbeneşte, sunt tânăr acum, am vreme să postesc”. Şi vai, cât de mulţi creştini sunt biruiţi de aceşti trei duşmani de moarte!

Sfinţii cei mai iscusiţi spun că în trei feluri ispiteşte diavolul pe om: înainte de a face binele, în timpul săvârşirii binelui şi după săvârşirea lui. Întâi, diavolul se trudeşte în multe chipuri să nu facem fapta bună. Dacă totuşi începem să o facem, el ne întinde curse ca să săvârşim rău acea faptă bună. Şi dacă totuşi am împlinit-o bine, apoi ne aruncă în cursa mândriei, ca astfel să pierdem tot ce am lucrat, şi aşa căderea de pe urmă să fie mai rea decât cea dintâi. Deci iată cum ne ispiteşte satana împotriva postului: întâi ne aduce nenumărate motive ca să nu postim. Dacă noi îl biruim pe satana şi începem a posti, el caută să ne strice rânduiala postului, ca să nu avem folos de el. Astfel, ne învaţă să postim rău, numai prima şi ultima săptămână, iar restul să mâncăm orice. Acest fel de post este necanonic şi fără valoare. Şi dacă totuşi postim cu bucurie tot Postul Mare, apoi la urmă satana caută să ne fure osteneala, cu gânduri de mândrie, dar noi să-l alungăm cu sabia rugăciunii.

Pr Ioanichie Balan

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments