Iubiții mei,
Sfântul Patriarh Ioan Gură de Aur a predicat despre statui, hipodrom și teatru, printre multe alte subiecte predicatoriale ale Preafericirii sale…iar eu vă predic astăzi despre supermarket.
Adică tot despre un loc public…
Un loc public în care nu vă invit să nu mergeți ci pe care vă invit să îi înțelegem semnificațiile.
Și pentru ca să extindem aria de înțelegere, dacă am pune și hipermarketul și mallul și ce-o să mai apară în materie de multe la un loc, ar fi același lucru: o discuție despre semnificațiile unui loc comercial, adesea ultra-central în România, unde se comasează mărfurile, mâncarea, distracția…dar și banii românilor.
Adică românii stau răsfirați…pe la casele lor…nu se prea cunosc unii cu alții în marile orașe…sau se cunosc din vedere în micile orașe…ceva mai mult la sate…
Dar la supermarket, la hipermarket, la mall etc. ei se adună cu toții sub aceeași cupolă…de la bun început supermarketul fiind „o biserică postmodernă”, adică un loc de adunare pentru mulți oameni…
La Biserică nu mai dau năvală…pentru că fiecare e „cu credința lui”…dar la supermarket toți dăm năvală pentru că e „o biserică transconfesională, trans-religioasă, tras-națională, trans-culturală, trans-educațională”.
Mai pe scurt: primește pe toată lumea…chiar dacă nu ai bani la tine ca să cumperi…
Pentru că nu cumperi azi, nu cumperi mâine…dar poimâine, peste o lună…îți face cu ochiul un aragaz, o haină, o carte, un computer, un ceva…și tot acolo lași banii…
La început a fost numai pentru mâncare, haine, de-ale casei…
Apoi și-au dat seama că oamenii trebuie să socializeze aici…să mănânce, să bea, să agățe o parteneră…să își formeze gusturile…
Și pentru ca să îți formezi gusturile trebuie să te re-iconizezi.
La Biserică, la noi, când vii la început…înțelegi cum e cu statul în picioare, cu ce se poartă în cap, cum se vorbește, ce Sfinți sunt pe pereți, ce culori și ce mirosuri există în Biserică…
Pentru ca să vii la supermarket trebuie să primești acasă o revistă cu produsele…mari, voluminoase…pentru ca să te învețe să vezi.
Să vezi ce vor ei să vezi.
Reclama, în aparență, e gratis…și stivă…
Însă ea ți se va deduce din preț. Din prețul la lapte, cașcaval, bere, morcovi și mălai…
Tu, românul, ești modest la pungă.
(…)noi am fost furați bine în ultimul timp…noi am fost sărăciți bine în ultimul timp…noi am fost îmbolnăviți bine, atent, în ultimul timp…noi am fost îndatorați pe
ani de aici încolo în ultimul timp…dar supermarketul este tot la fel de „prosper”.
Am trecut prin ani de austeritate financiară dar supermarketul are prețuri și mai mari…nu: și mai mici.
Pentru că produsul intră în România (vămuit sau nu, Dumnezeu mai știe!) cu 3 lei și ajunge la supermarket cu 23 de lei.
Și de aceea supermarketul nu s-a sfrijit…dar românii, da.
…supermarketurile românești „au înțeles” că trebuie să cumpere și produse de la români, proaspete, pentru că cele aduse din export ajung pălite bine…
Și, la București, spre exemplu, s-au putut cumpăra și din supermarketuri românești: legume, fructe și vegetale românești proaspete și cu preț mai scăzut.
Însă cum au luat ei roșiile, strugurii, morcovii, ceapa și usturoiul de la țărani…fără să am statistici…intuiesc că au fost la prețuri ridicole.
Căci dacă kg de varză era 2-3 lei în supermarket…cu cât l-au luat de la producător?
Pe stradă, în drum spre Alexandria, am văzut pe cineva vânzând kilogramul de cartofi cu 50 de bani. 50 de bani sau un leu…am oprit și am cumpărat kilogramul de pepene roșu.
Însă ca să pui cartofi, să îi dădăcești câteva luni și apoi să îi recoltezi…la fel, să pui pepeni, să îi uzi, să îi păzești, să îi recoltezi…să îi duci tot tu la vânzare și să ceri pe ei 1 leu…e strigător la cer.
E strigător la cer…pentru că 10 DVDuri sunt între 15și X de lei, un laptop bun costă salariul mediu integral pe 4-5 ani, pâinea e între 1,5 lei și 3-5 lei…dar un spray e de la 15-X de lei în sus.
Adică prețurile nu reprezintă echivalența muncii.
Ceva mult muncit…costă mai puțin decât ceva făcut la normă.
– Deci ce e supermarketul?
– O instituție comercială care rivalizează cu Biserica la modul conceptual, care își arogă, în mod fals, atributele culturalizării și ale emancipării populației, când ea profită de nevoia oamenilor de a-și cumpăra lucrurile de care au nevoie.
Supermarketul nu e nici Biserică, nici Academie, nici Școală, nici Bibliotecă, nici Crucea Roșie…dar el mimează că ar fi.
De aceea, pe la sărbători și zile mari, face spectacole, dă prețurile jos, te face să te simți „ca acasă”…
O instituție cu iconismul ei reificant, care te transformă în marfă.
Dacă Icoana te lasă să vezi mai departe, adică veșnicia…publicitarismul comercial te leagă de pământesc, de produse ca de o piatră de moară.
Supermarketul ideologizează prin dorința de a-i învăța pe oameni să vină la un loc…dar să nu fie împreună.
Dă impresia de adunare voită…când oamenii vin la modul individual sau familial…și „comunitatea” care se vede e falsă, e ireală…
El nu face altceva decât să centralizeze banii…pe când îți dă impresia că el unește orașul, că îi unește pe oameni…
Când se deschide supermarketul oamenii sunt pescuiți cu oferte. Televiziunile sunt plătite să vorbească, la fel și onlineul.
Lucrurile sunt puse la locul lor, casierele sunt mai drăguțe, există pungi…există curățenie.
E nevoie doar de o săptămână ca să îți dai seama…că supermarketul a dat-o pe lene, că a devenit irascibil, neglijent, prost crescut…
(…)Așa că dincolo de conceptul megaloman de a crea un oraș comercial în tranzit sau de a crea o sumă de cumpărători fără relații sociale între ei al supermarketului…stau frica, singurătatea, nevoile grosiere ale oamenilor…care nu se întâlnesc în mod real cu nimeni…chiar dacă văd mulțime de oameni în jurul lor.
Iar supermarketul, care a preluat ideea comuniunii de la Biserică dar a decomunionalizat-o, a scos din ea orice întâlnire reală, transfiguratoare.
Și vii pentru ca să cumperi…dar nu pentru ca să te întâlnești.
Și vii și ești primit „călduros” doar dacă…ai bani…
Însă supermarketul este un mic centru de unificare atomizantă a oamenilor. El ne pune la un loc pe când ne închide în sine.
El e racordat la online, la ambiția mondializantă a umanității…pentru că mondializarea…un alt concept care rivalizează cu Biserica…dorește o unitate în singurătate a tuturora, fără referințe spirituale unice.
La fel ca la supermarket…eu intru în online dacă pot să îmi cumpăr computer, laptop, telefon „deștept”…dacă știu să folosesc toate acestea…dacă știu să îmi creez spațiu online, dacă am ce să spun în el, dacă am vizitatori, dacă am bani să îmi plătesc hostingul.
Sau dacă am nevoie doar de „întâlniri online”, folosesc o cameră web, un email, un spațiu de socializare…și sunt unul dintre cei care mă duc la supermarket cu coșul, văd produsele, mi le aleg…și zic și eu trei cuvinte…la cumpărarea lor…
Însă, ca și la supermarket, există riscul ca nimeni să nu mă bage în seamă…sau ca totul să mă enerveze…pentru că în online sunt aceiași cusurgii, aceleași mutre acre, aceiași băgători în seamă de la supermarket, de pe stradă, din tot locul…
Adică singurătatea este „cu noi” la supermarket, în online, în mersul la muncă și la studii în străinătate, pentru că de ea scăpăm numai prin relații reale, eclesiale.
Prin relațiile care au conștiință, care au transcendență, care au verticalitate.
Mai pe scurt: nu avem ce face…pentru că ne-au distrus piețele…și de aceea au apărut supermarketurile!
A murit omul care făcea șepci, tanti care făcea rochii pe comandă, nu mai găsești nasturi, curele, pantofi, batiste, haine ca lumea…și omul care produce acasă…produce puțin…nu pentru tot satul.
De aceea, când putem să-l ajutăm pe producătorul român să se descurce…să cumpărăm de la el!
Să cumpărăm de la țărani, de la micii meșteșugari, de la oamenii care fac lucruri de calitate.
Adică de la cei care se ocupă cu ceva…și nu de la cei care mimează atotștiința. Iar când vă duceți la supermarket uitați-vă la preț și la produs în același timp!
Mirosiți-l, pipăiți-l, întoarceți-l pe toate părțile…cereți referințe despre el, chit că îi enervați la culme pe angajații lor adesea insolenți…
Intrați în supermarket nu ca într-un „loc religios”…ci ca într-un loc cu capcane!
Pentru că, la fiecare pas, puteți fi mințiți și înșelați pe banii și pe timpul dumneavoastră.
Pr. Dr. Dorin Octavian Piciorus – Praedicationes vol 5.
n.r. text prelucrat de Buna Vestire.net
