Iubiții mei
relația nu este un ideal ci o realitate!
Tocmai de aceea când ai un prieten, când ai un iubit, când ai un confident…ai o realitate, ai în fața ta o lume interioară cu care intri în contact.
Și ca să existe o relație…trebuie ca tu să cauți un om…și acel om să te primească în viața lui.
Și dacă amândoi știți să vă purtați unul pe altul…atunci știți să vă descoperiți unul în altul.
Unul în perspectiva altuia despre viață.
Așadar nu trebuie să îți propui să ai relații…ci să te pregătești să intri într-o relație.
Și când spun „să te pregătești”, spun…să te curățești de patimi, și să te educi, și să te socializezi, adică să te schimbi continuu…
Și dacă mulți oameni nu văd în tine (bărbat sau femeie) un partener de dialog, un om de încredere…trebuie să aștepți momentul când va veni acela/ aceea, care, ca și tine…s-a pregătit pentru dialog, pentru relație, pentru întrajutorare, pentru conviețuire.
Pentru că relația ți-o pregătești, te faci capabil de ea…dar ea e un dar.
E un dar dublu…
Pentru că, în primul rând, e darul lui Dumnezeu printr-un om, care îți devine intim…și e darul lui pentru tine…pentru că ți se deschide intimității tale.
Astfel, a-ți găsi un prieten, un iubit sau un duhovnic înseamnă…a te face capabil de a intra în relație.
Pentru că atunci când îl găsești…nu mai e timp de „pregătire”…ci de deschidere, de confesiune, de bucurie, de jubilare…
El intră în viața ta ca o bucurie, ca o împlinire, ca un dar al lui Dumnezeu pentru tine…și tu ești atent, foarte atent, la detaliile relației…
Pentru ca nu cumva, după atâta așteptare, el, prietenul, confidentul, iubitul, duhovnicul, Părintele duhovnicesc…să nu plece…să nu se retragă din viața ta…
Da, dacă ai așteptat…știi să recunoști…pe cel ce a venit în viața ta și să fii recunoscător pentru milostivirea lui Dumnezeu care îți vine prin el!
Dar dacă nu ai așteptat nimic…pe nimeni…dacă tu ești „centrul lumii”…da, în aparență, pari să nu ai nevoie de relații…ci doar de „nevoi negociabile”.
Însă prietenia e ca descoperirea Americii!
Prietenul nu e doar „cel cu care sunt eu pe aceeași lungime de undă, pentru că ascultăm aceeași muzică” ci „cel care mă face să descopăr că lumea e mult mai mare decât ceea ce știam eu că e lumea”.
Prietenul e o lume nouă…
De aceea, când prietenul îmi devine …mă scufund în însăși înțelegerea și bucuria vieții, în acest univers infinit al alterității…și scufundarea în iubirea, în încrederea lui, în sinceritatea lui îmi dă stabilitate interioară.
Atunci înțeleg că oamenii care mă iubesc…mă fac să fiu stabil…pentru că și eu îi fac să fie stabili și vii, bucuroși și afectuoși.
De ce prieteniile…se rup?
Pentru că oamenii cred, din lipsă de experiență, adică din prostie, că pot să rămână cu ceea ce au strâns în prietenie…și în afara ei.
Dar când ieși din prietenie…se scufundă toată frumusețea din relație.
Rămâi gol…și însingurat la marginea prăbușirii…
La fel și divorțul: e semnul că ai devenit gol de prezența celuilalt.
Dacă după 5, 10, 15, 45 de ani…ajungi să vezi că celălalt e un zid…care te înăbușă…ai pierdut tot harul, toată transcendența iubirii.
Și e semn că ai stat impasibil, că nu te-ai cutremurat că îți lași dragostea să moară…și de aceea despărțirea/ divorțul e ca o lume după taifun.
Știai că o să se aleagă praful…și totuși nai făcut nimic să preîntâmpini!
Numai că „a preîntâmpina” înseamnă…„a fi mereu ca la început”.
Să ai, pe fiecare zi, aceleași așteptări, aceleași doruri…ca și atunci când îți așteptai, de la Dumnezeu, prietenul, iubitul, confidentul,
soțul, duhovnicul, Părintele duhovnicesc…
Pentru că nu e de ajuns să fii virgin, frumos, sensibil, căutător…doar la 15 ani…ci și la 99…
Dacă ai ajuns un pervers la minte, dacă frumusețea ta a devenit o hârtie decolorată, dacă ești un tipicar duhnos și un leneș nesimțit…e normal să nu mai fii deloc „atrăgător”.
Pentru că atracția e un pod între două inimi și nu o linie de tren neterminată…
E nevoie ca, pe fiecare zi, să îl vezi pe celălalt prin rugăciune, prin post, prin teologie, prin poezie, prin filosofie, prin știință, prin dialog, prin a fi la zi…
E nevoie să faci focul la soba relației pentru ca să fie cald pentru amândoi în casă.
Da, relația e o minune!
Cel din fața ta…e minunea prin care Dumnezeu te face atent, încăpător, primitor, sensibil, deschis, eficient…
Dumnezeu te face eficient prin cei care te fac să te miști…
Și când cineva îți pune în mișcare mintea și inima și adevărurile…crezurile…atunci te face viu.
Și relație înseamnă: să fii dispus pe fiecare zi să înveți ce te face nou.
Dacă „te crezi nou”…afli că ești „înapoiat”…
Numai dacă stai cu ochii ațintiți spre „nou”, spre noutatea care e în alții…de nu știu când sau de azi…prosperi și tu în noutate.
Altfel te ruginești, te osifici, ți se par toate deja trăite, înțelese, fade…
Însă nimic nu e trecut în relație!
Totul e prezent.
Și prezentul de azi va deveni subiect de discuție pentru prezentul de mâine…dar nu în absența prezentului de mâine.
De aceea, oricând ne vom întâlni, trecutul nostru comun nu va fi o re-înmormântare a trecutului…ci o celebrare a comuniunii…
Pentru că trecutul e magma prezentului, e ceea ce ne propulsează înainte, e ceea ce ne face bine.
Nu, nu așteptați rețete pentru relații! Orice relație e unică și irepetabilă.
Nimeni nu va mai trăit viața și nici întâlnirile și nici așteptările.
Dacă vă trageți la xerox după alții, dacă încercați să trăiți viața altora…nu veți simți niciodată împlinirea…pentru că nu vă trăiți viața voastră.
Și viața voastră…nu are cine să v-o trăiască decât voi.
Însă viața voastră e un dar de la Dumnezeu și de la părinții voștri și de la rudele voastre și de la toți cei care v-au udat viața ca să crească înaltă, frumoasă, durabilă ca un copac…cu rădăcini adânci…
Pentru că relațiile sunt rădăcinile voastre adânci.
Iar relațiile reale, cu oamenii, vin din rădăcina esențială care e relația cu Dumnezeu și cu Sfinții și Îngerii Lui.
Numai când El, Dumnezeul nostru treimic, e rădăcina vieții noastre comunionale…putem crește și întreține relații.
Pentru că relația e har și dăruire, cunoaștere și iubire, înțelegere și acțiune, îmbrățișare și încântare.
Și nu poți să te dărui credibil…până când nu ești plin de viața lui Dumnezeu, adică de cunoașterea și de bucuria comuniunii.
Experimentați bucuria lui Dumnezeu pentru oameni!
Bucurați-vă de ceea ce vă împlinește!
Și întru El veți știi cine e cel care vă umple viața. Amin!
Pr Dr dorin Octavian Piciorus -praedicationes vol 5
