Cum se impaca bunatatea lui Dumnezeu cu existenta iadului?
– Nu trebuie sa consideram iadul ca expresia dispozitiei pedepsitoare a lui Dumnezeu. Iad
inseamna absenta permanenta a Lui.
Cand cineva a spus lui Dumnezeu: „Departeaza-Te de la mine, ca nu vreau sa stiu caile Tale” (Iov, 21, 14), atunci Acela, cu toate ca este Preabun, nu-l mantuieste cu
sila. Drept fiind, il lasa sa se desfateze in alegerea lui, adica in iad, precum celui sfant ii ofera desfatarea raiului. Adica, noi alegem locul salasluirii noastre vesnice si Dumnezeu numai aproba alegerile noastre, ca un Drept precum este.
In doua cuvinte: Dreptatea lui Dumnezeu se sfarseste in optiunile libertatii noastre.
De ce facem parastasele, daca „in iad nu exista pocainta”?
Ai citit, vreodata, cu atentie, slujba parastasului?
Nu spune nicaieri despre pocainta. Spune numai expresii cum ar fi: „Odihneste sufletul robului Tau…”, „Ca un bun si iubitor de oameni, iarta…” etc.
Ceea ce se petrece este asta:
Un acuzat la moarte (pacatosul la iad).
Rudele lui si mama lui (Biserica) fac cerere de gratiere (rugaciunile de pomenire) la suveran (la Dumnezeu).
Daca El vrea, il absolva de pedeapsa pe condamnat, daca nu vrea, pedeapsa se savarseste.
Mila lui Dumnezeu se intinde pana-n iad.
Daca este nesfarsita exista loc, sau stare care s-o impiedice sa se intinda?
