Lucrările Divanului s-au deschis la 22 septembrie st. v. 1857, fiind precedate de Te-Deum la biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași, săvârșit de mitropolitul Sofronie, când arhimandritul Neofit Scriban a rostit o impresionantă predică, cu îndemnuri la unire. În celelalte biserici din Moldova, s-au oficiat Te-Deumuri, cu rostirea unei rugăciuni speciale, pentru acest eveniment. Ședințele Divanului au fost deschise printr-o cuvântare a mitropolitului Sofronie, în care vorbea, între altele, și de unirea celor două țări: „Moldo-românii de astăzi sunt toți tot una – spunea el –, ei au o origine, un sânge, o patrie, o istorie, o credință, un Dumnezeu. Să ne silim dară să fim așa, ca să fim vii și ca să învieze întru noi iubita noastră Patrie”. Trebuie menționat că Divanul era format din 34 de reprezentanți ai marilor proprietari, 17 ai micilor proprietari, 31 de orășeni, 17 țărani și 8 reprezentanți ai clerului.
Deputații clerului au avut un rol însemnat în lucrările Divanului, votând reformele și alte măsuri propuse și luând cuvântul pentru sprijinirea acestora. În memorabila ședință din 7/19 octombrie 1857, Mihail Kogălniceanu a prezentat un proiect de rezoluție care cuprindea „dorințele fundamentale” ale românilor moldoveni: 1) autonomia și neutralitatea celor două Principate, 2) unirea lor într-un singur stat sub numele de Romania, 3) prinț străin în fruntea țării și 4) guvern reprezentativ și constituțional. Proiectul a fost adoptat cu mare însuflețire, cu 81 de voturi. Au fost împotrivă doar logofătul Alecu Balș, „proprietar a 80.000 fălcii de pământ” și locțiitorul de episcop de Roman, Nectarie Hermeziu. În ședințele din 20-21 decembrie s-a adoptat un program în 14 puncte, referitor la viitoarea organizare bisericească, între care, la loc de frunte, figura și autocefalia Bisericii moldovene. În ședințele care au avut loc cu privire la raporturile dintre proprietari și săteni – cu citirea unei impresionante jalbe a sătenilor – aceștia au fost sprijiniți de mai mulți deputați clerici, ei înșiși provenind din familii de preoți sau de țărani, deci care cunoșteau viața țăranilor clăcași.
În adunarea electivă, care a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domn, clerul a fost reprezentat numai prin mitropolitul Sofronie, care era președintele ei. Întrucât în ședința din 5/17 ianuarie 1859, urma să se aleagă noul domnitor, s-a săvârșit Te-Deum la biserica „Sfântul Nicolae Domnesc” din Iași, la care a rostit o predică tot arhimandritul Neofit Scriban. Mitropolitul Sofronie, care a prezidat ședința, a proclamat domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.
Lucrările Adunării Ad-hoc de la București s-au deschis la 30 septembrie st. v. 1857. Erau aleși 28 de mari proprietari, 14 mici proprietari, 20 de orășeni, 15 țărani și 10 reprezentanți ai clerului.
Clerul din Țara Românească a avut aceeași atitudine patriotică între anii 1856-1859. Episcopii Calinic al Râmnicului și Filotei al Buzăului au adresat câte o circulară protopopilor, îndemnându-i să ceară preoțimii să înalțe rugăciuni pentru unirea românilor. Arhimandritul Iosafat Snagoveanul, care participase și la revoluția de la 1848, deși se afla acum la Paris, ca slujitor al capelei române de acolo, a adresat un cald îndemn preoților din țară, pentru unire.
Alegerile de deputați în Divanul Ad-hoc s-au desfășurat fără incidente. Pe lângă cei patru membri de drept, adică mitropolitul Nifon și episcopii Calinic al Râmnicului, Filotei al Buzăului și Climent al Argeșului, au mai fost aleși: arhimandriții Atanasie Stoenescu de la Sadova și Ieronim de la Bistrița, din partea egumenilor mănăstirilor neînchinate, și protopopii Iancu Sachelarie din București, Constantin „protonotariul” Episcopiei de la Râmnic, Vasile Serea „catihetul” de la Buzău și Constantin iconomul de la Argeș din partea preoților din orașele-reședințe de eparhii.
Ca și la Iași, la 30 septembrie 1857, ziua deschiderii Divanului, s-a oficiat un Te-Deum la Mitropolie, cu citirea unei rugăciuni anume întocmită pentru acest important eveniment (tipărită și împărțită și la celelalte biserici). Deschizând lucrările Divanului, mitropolitul Nifon a rostit o cuvântare ocazională, în care spunea, între altele: „Toți suntem români. Aceleași simțăminte ne leagă, același sânge ne unește. Toți avem o patrie înainte. Să avem și un cuget și un scop, să ne însuflețim de aceeași dragoste și de aceeași sfântă credință, ca cerul să binecuvânteze ostenelile noastre”. În Divanul Ad-hoc al Țării Românești n-au fost discuții atât de rodnice ca la Iași. De fapt, nici n-a luat în dezbatere reformele interne, ci s-a limitat la formularea punctelor fundamentale în privința viitoarei organizări a țării, între care și Unirea Principatelor. Un rol mai activ a avut episcopul Filotei, care a lucrat în diferite comisii. Ceilalți au votat cu însuflețire toate măsurile propuse.
Mitropolitul Nifon și cei trei sufragani ai săi au făcut parte și din Adunarea electivă a Țării Românești. Ședința din 24 ianuarie 1859 a fost prezidată de mitropolitul Nifon, care a proclamat domn pe Alexandru Ioan Cuza. O delegație a Adunării, în frunte cu episcopul Climent, s-a deplasat la Iași, prezentând lui Alexandru Ioan Cuza actul de alegere ca domn al Țării Românești. La venirea lui Cuza în Țara Românească, la începutul lunii februarie 1859, a fost întâmpinat cu mare însuflețire de populație, în frunte cu slujitorii altarelor.
Contribuție importantă la realizarea Unirii
Deci ierarhii și clerul din Țara Românească și Moldova au adus o contribuție importantă la realizarea Unirii celor două țări românești, ca deputați în Divanurile Ad-hoc și în Adunările elective, prin trimiterea de pastorale, prin articole și apeluri în presa timpului, prin întocmirea și săvârșirea de rugăciuni speciale, prin îndrumarea credincioșilor.
Slujitorii Bisericii vor avea aceeași atitudine patriotică și în cursul Războiului de Independență din 1877/1878, dar mai ales în anii Primului Război Mondial, care se va încheia cu actul memorabil al unirii tuturor românilor de la 1 Decembrie 1918.
