LA VÂNAT DE OAMENI1 min read

De ce se urăsc oamenii? E atât necunoscut şi atâta suferinţă legată de soarta noastră, încât legea de toate zilele ar trebui să fie numai dragostea şi mângâierea.
De ce se chinue oamenii unii pe alţii? N’au loc sub soare? Nu le ajunge pânza cerului? Sânt atât de grele păcatele ce ne apasă, încât ar trebui să lucrăm până la cea din urmă fărâmă de putere pentru a înlătura urâtul ce ne desparte unii de alţii.

E multă frumuseţe în lume, dar oamenii orbi nu o văd.

Înclinarea spre a face rău e atât de puternică, încât pentru a o învinge a fost nevoe de marea dragoste şi jertfa Dumnezeului întrupat.

Sânt oameni sinceri şi sânt oameni vicleni.

E sfâşietor de trist să vezi cum între oameni, ca şi între popoare, calea înşelăciunii dă pas înainte celor ce o folosesc.
Viaţa ne dă foarte des acest spectacol: omul bun, omul curat este vânatul celui viclean; acesta din urmă nu poate trăi fără pradă.

Morala publică aduce laude şi răsplăteşte fapta acestuia, faptă care nu are nici o deosebire faţă de aceea a unui lup fugărind o căprioară pe întinderile albe ale zăpezii.

De ce stau oamenii la pândă şi se vânează unii pe alţii?

De ce cred ei că au loc în lume numai atunci când dispare altul?

Locul tău, locul darurilor proprii nu ţi-l poate lua nimeni; îl ai odată cu viaţa.

Ernest Berbea-Preludii

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments