Trecerea dintr-un an într-altul este totdeauna prilej de a-şi face omul socoata cum mai stă cu gospodăria. Ce fel de cheltuieli (ieşite) şi ce fel de căpătări (intrate) a avut. Şi se gândeşte omul ce să mai facă anul ce vine.
Aşa trebuie să facem şi cu cele duhovniceşti. Să ne facem socoata ce „intrate” şi ce „ieşite” am avut. Ce „intrate” de credinţă, de rugăciune, de fapte bune etc. am avut în viaţa noastră. Ce a mai intrat din Evanghelie în casa noastră şi în viaţa noastră. Şi ce „ieşite” de păcate am avut. Câte năravuri şi patimi rele au mai ieşit din casa şi viaţa noastră. Şi ce nădejde de „intrate” şi „ieşite” avem pe anul acesta.
Să băgăm însă de seamă că această socoată, acest „bilanţ” are un bucluc. Nicicum nu-l vom putea încheia cu „câştig” de mântuire sufletească până ce la „intrare” nu avem şi „intratul” cel mare de la Apocalipsa 3, 16: „Iată, Eu stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu, VOI INTRA la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”.
„VOI INTRA LA EL!” – iată, ăsta e „intratul” care ne scapă „bilanţul”, ăsta e „intratul” care ne scapă de „faliment”.
„Căci oricâte ar fi „intratele” noastre: faptele cele bune, rugăciunile etc. – totuşi aceste intrate nu pot „acoperi” nici pe departe „ieşitele” (păcatele), până nu soseşte „suma” cea mare şi mântuitoare: „voi intra la el”; până nu soseşte intrarea Domnului Iisus şi a jertfei Lui de pe Golgota în inima noastră, în casa noastră, în viaţa noastră.
Dragă cititorule! Tu şi eu avem de la Tatăl ceresc o avere de care trebuie să ne dăm socoata. E averea de la Matei capitolul 25 (Pilda cu talanţii; talanţii ce-i avem de la Domnul). Cuvântul lui Dumnezeu ne spune lămurit că noi trebuie să „negustorim şi să facem dobândă pentru Dumnezeu cu această avere”.
Fă-ţi, iubitul meu, „bilanţul”, fă-ţi socoata cu aceşti „bani”, căci nu ştim când va veni „controlorul” să ne ceară „gestiunea” (socoata banilor). Ce lucru grozav este când un om moare încurcat în datorii şi falimente. Dar cât mai grozav este când un om moare încurcat în „falimentul” cel sufletesc!
Şi, ca să nu te „încurci” cu socotelile, eu îţi dau un sfat, iubite cititorule. Fă-ţi socoata „banilor”’, fă-ţi bilanţul zi de zi. Încheie „casa” zi de zi, în fiecare seară. Fă-ţi socoata zi de zi ce a „intrat” şi ce a „ieşit” din viaţa ta.
O legendă din Orient spune: Tot omul are doi îngeri; unul pe umărul drept şi altul pe umărul stâng. Când face omul ceva bun, îngerul cel de pe umărul drept notează în cartea vieţii şi pune ştampila, pentru ca ce este odată bun este pentru totdeauna.
Când însă face rău, îngerul de pe umărul stâng însemnează în cartea vieţii, însă nu ştampilează. El aşteaptă până la miezul nopţii şi, dacă în acest timp purtătorul se pocăieşte, atunci îngerul şterge de tot greşeala. Iar dacă nu, la miezul nopţii pune sigilul şi păcatul rămâne…
Iată o legendă pe care o putem asculta şi noi. Fă-ţi zilnic socoata faptelor tale, care se vor trece în cartea veşniciei.
Sigilează pe cele bune, făcându-le mereu. Iar pe cele rele şterge-le mereu cu lacrimile căinţei.
Părintele Iosif Trifa – la zile de sărbătoare
