De câte ori privim cerul înstelat în miez de noapte seninã, sufletul si întreaga fiintã ni se umplu – fãrã voia noastrã – de vibratia unor amintiri foarte vechi. Asadar, atunci când ne uitãm la stele sufletul nostru face cãlãtorii cosmice.
Savantul japonez Masaru Emoto ne întreabã: „Aveti vreodatã senzatia cã plutiti în cosmos, ca o planetã? Este absolut normal ca cerurile sã fie, pentru toti oamenii din toate timpurile, o eternã încântare.” (Masaru Emoto, Viata secretã a apei, Editura Adevãr Divin, Brasov, 2007, pag. 97)
Stim si subliniem cã în naturã nimic nu este întâmplãtor. Tot ce existã este un plan tainic al lui Dumnezeu, pe care noi, cu greu, îl întelegem. De aceea, comportarea noastrã în acest templu de cristal, care este Pãmântul, se cere a fi pe mãsurã. Sã pãsim cu sfialã. Sã nu tulburãm în niciun fel aceastã Frumusete, aceastã lucrare a lui Dumnezeu, unicã în Univers.
De multe ori am fost martori, Cler si poporul lui Dumnezeu din România, la rãspunsul dat rugãciunilor noastre: „Apa vine pe pãmânt ca un rãspuns la rugãciunile noastre; acest lucru a rãmas neschimbat pânã în zilele noastre.” (Idem, pag. 161)
Tocmai de aceea si nu întâmplãtor, Dumnezeu lumineazã si mintea savantilor pentru a descoperi tainele Sale si celor care n-au înteles sau înteleg mai putin rosturile miraculoase ale apei.
Dumnezeu cel Atotîntelept a folosit, în planul Sãu mântuitor, pentru noi, elementele cele mai potrivite, vitale pentru viata noastrã: grâul pentru pâinea cea de toate zilele si prescura, precum si vita de vie pentru vinul care, prin binecuvântarea si rugãciunea preotului si a arhiereului, se transformã în Taina Sfintei Împãrtãsanii, în Trupul si Sângele lui Hristos. Tot astfel apa, elementul primordial în viata omului, prin sfintire, este folositã pentru a ne boteza în numele Sfintei Treimi, devenind fii ai Bisericii lui Hristos.
Asa pãstrãm rânduiala în Biserica noastrã dreptmãritoare de la Iisus, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului.
Astfel, vom arãta mai departe, cã pentru diferite trebuinte din viata noastrã se sfinteste apa de cãtre preot si arhiereu.
„Trimite nouã binecuvântarea Ta, care spalã întinãciunea patimilor“
În rânduiala din Molitfelnic care se face la femeia care a nãscut prunc, în a opta zi, se invocã Duhul Sfânt la sfintirea apei, astfel: „Dumnezeule cel cu nume mare, Care faci minuni fãrã numãr, vino, Stãpâne, la robii Tãi, care se roagã tie, si, prin trimiterea Sfântului Tãu Duh, sfinteste apa aceasta. Si fã-o, cu puterea Duhului Sfânt, sã fie robilor Tãi, celor ce vor gusta din ea, sau o vor lua, sau se vor stropi, spre alinarea durerilor, spre iertarea pãcatelor, spre depãrtarea tuturor relelor, spre tãrie, vindecare si sfintire a caselor.” (Molitfelnic, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 2006, pag. 11)
Atunci când se sãvârseste sfintirea cea micã a apei, care se face spre toatã trebuinta si oricând va cere credinciosul: acasã, la troite, în câmp sau alte locuri, se rosteste: „Acum a sosit vremea, care sfinteste pe toti, si ne asteaptã Dreptul Judecãtor; ci te întoarce, suflete, cãtre pocãintã, ca desfrânata care cu lacrimi striga:
Doamne, miluieste-mã,” (Idem, pag. 191) iar rugãciunea de invocare a Duhului Sfânt se aratã astfel: „Si acum trimite harul Preasfântului si de viatã-fãcãtorului Tãu Duh, care sfinteste toate, si sfinteste apa aceasta! Si, prin gustarea si stropirea cu apa aceasta, trimite nouã binecuvântarea Ta, care spalã întinãciunea patimilor.” (Idem, p. 196)
Însã atunci când se sãvârseste slujba Aghiasmei celei Mari, la Botezul Domnului nostru Iisus Hrisos, rânduiala este mult mai mare ca si cuprindere a ecteniilor, citirilor din Sfânta Scripturã si rugãciunilor ce se rostesc.
Înainte de sfintirea propriu-zisã, sãvârsitorul Aghiasmei Mari – preotul sau arhiereul – rostesc rugãciunea Sfântului Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, prin care cer iertarea de pãcate, în public: „Fie primitã rugãciunea ce se aduce de mine pentru poporul ce stã înainte. Sã nu opreascã pãcatele mele venirea aici a Sfântului Tãu Duh. Ci mã iartã, strig cãtre Tine, Prea Sfântã Treime.” (Idem, p. 682)
Iar atunci, în clipa supremã a slujbei, când cheamã Duhul Sfânt asupra apei, zice cu glas înalt: „Tu însuti, dar, Iubitorule de oameni, Împãrate, vino si acum, prin pogorârea Sfântului Tãu Duh, care sfinteste toate si sfinteste apa aceasta. Si-i dã ei harul izbãvirii si binecuvântarea Iordanului. Fã-o pe dânsa izvor de nestricãciune, dar de sfintenie, dezlegare de pãcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepãrtarea puterilor celor potrivnice, plinã de putere îngereascã. Ca toti, cei ce se vor stropi si gusta dintr-însa, sã o aibã spre curãtirea sufletelor si a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfintirea caselor si spre tot folosul de trebuintã. Cã Tu esti Dumnezeul nostru, Cel ce ai înnoit prin apã si prin Duh firea noastrã cea învechitã de pãcat.” (Idem, pag. 686)
Întreaga gamã de rugãciuni ce se face la sfintirea apei, la toate ocaziile, culminând, bineînteles, cu Aghiasma Mare, la Botezul Domnului Iisus Hristos, scoate în evidentã cererile pentru iertarea pãcatelor, întoarcerea sufletelor cãtre pocãintã, spãlarea întinãciunilor pãtimase, apa sfintitã fiind: izvor de nestricãciune, dar de sfintenie, dezlegare de pãcate, curãtirea sufletelor si a trupurilor, vindecarea patimilor.
De aceea, Botezul lui Iisus cu tot poporul (Luca 2, 21) în apa Iordanului, apã sfintitã de Sfânta Treime: Dumnezeu Tatãl din cer glãsuieste: „Tu esti Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit” (Luca 3, 22); Dumnezeu Duhul Sfânt S-a pogorât peste El în chip trupesc, ca un porumbel; iar Domnul Iisus Hristos si Fiul Omului, primeste Botezul de cãtre Ioan, stã la temelia tuturor rânduielilor despre care am pomenit mai sus.
Mare dar de pret ne-a dat Dumnezeu înconjurând Pãmântul cu ape si sfintindu-le pentru viata de fiecare zi a oamenilor.
Aghiasma se poate gusta în fiecare zi, dimineata, înainte de a mânca ceva. Ori de câte ori avem orice fel de dureri sã gustãm apa sfintitã de Dumnezeu, cu harul Sãu. De asemenea, sã ne stropim locurile casei, pe unde nu ajunge preotul care vine cu Boboteaza. În Maramures, când mergeam pe la casele oamenilor, morosenii asezau pe o boldie toate hainele din casã pentru a fi stropite cu Aghiasmã Mare. Se citea pe fetele crestinilor o bucurie tainicã. Lucrarea lui Dumnezeu se sãvârseste, fie cã suntem sau nu suntem vrednici.
Apa sfintitã se pãstreazã nealteratã. Nu se stricã, asa cum se spune mai popular si n-are nevoie sã-i pui sare pentru cã are asupra firii ei darul de sfintire al Duhului Sfânt. În satul meu am vãzut aghiasmã de peste o sutã de ani, cristalinã si cu un minunat gust. Când preotul Gheorghe Savin ne dãdea câte-o lacrimã sã gustãm, îi citeam pe fatã o nestãpânitã bucurie, iar noi eram coplesiti pânã la lacrimi. O pãstra pe Sfânta Masã, lângã Sfânta Împãrtãsanie.
Dupã ce Iisus Hristos a fost botezat în Iordan si apele Pãmântului, toate s-au sfintit, a fost ispitit în Muntele Carantania, dupã 40 de zile de postire, „a început sã propovãduiascã si sã zicã: „Pocãiti-vã, cã s-a apropiat Împãrãtia Cerurilor” (Matei 4, 17).
Botezul Pocãintei pregãtit pentru a pune început bun vietuirii noastre Botezul Pocãintei, sãvârsit multimilor de cãtre Sfântul Ioan, botezul lui Iisus si al întregului popor, în aceleasi ape ale Iordanului, au fost pregãtirile dinaintea vestirii imperative pentru toate veacurile si pentru noi, toti oamenii, de a ne întoarce din calea pãcãtoseniei si a pune început bun vietuirii noastre de fiecare zi.
Pocãinta este calea prin care Biserica Mântuitorului Hristos pune la îndemâna crestinilor posibilitatea curãtirii de întinãciunea pãcatelor. Mai mult sau mai putin, toti oamenii pãcãtuim. Iisus Hristos este singura exceptie, iar creatiunea suspinã din pricina pãcatului (Eclesiast 1, 8; Romani 8, 22-23).
Toate nemultumirile noastre si nelinistea constiintei izvorãsc din greul pãcatelor care apasã asupra fiintei noastre. Pânã la urmã toti avem dorinta de a scãpa de lepra pãcatului ce ne bântuie, iar în suflet se naste, cu ajutorul lui Dumnezeu, dorinta mântuirii.
Atunci când rostim cuvântul libertate, trebuie sã întelegem lucrarea ei duhovniceascã, adicã independenta fatã de patimi, fatã de pofte, fatã de orice pãcat, oricât de mare sau mic ar fi.
Cine este liber? Este liber cine are constiinta curatã si sufletul nepãtat; iar cine face pãcatul, a zis Iisus Domnul, rob este pãcatului (Ioan 8, 34). Aceasta este cea mai mare robie din câte sunt pe pãmânt.
În miezul religiilor lumii stau pocãinta si mãrturisirea pãcatelor. De la babilonieni ne-au rãmas vestitii „psalmi penitentiali”. Ideea curãtirii si ispãsirii pãcatelor o gãsim si în operele vechilor scriitori, dintre care amintim pe Hesiod, Homer, Menandru, Plutarh, Iuvenal, Ovidiu, Virgiliu (Eneida, Cartea a VI, 618-622, trad. N. Pandelea, pag. 12) etc.
Dacã ne gândim la „pocãinta” din Vechiul Testament este bine sã avem în vedere Psalmul 50 al profetului David, pe care sã-l rostim întru meditatie adâncã. Iar locul cel mai grãitor este în cartea lui Iona:
„Încã trei zile si cetatea Ninive va fi nimicitã” (Iona 3, 4) din cauza pãcatelor. Atunci regele din Ninive a poruncit, zicând: „ Nici oamenii, nici dobitoacele, nici boii, nici oile sã nu guste nimic, nici sã pascã si nici apã sã bea!” (Iona 3, 7)
Ce au fãcut locuitorii din cetatea Ninive? „Iar oamenii s-au îmbrãcat în sac, vitele n-au pãscut. Si au strigat cu tot dinadinsul cãtre Dumnezeu; si s-au întors fiecare din calea lui cea rea si de la nedreptatea ce se afla în mâinile lor … Iar Dumnezeu a vãzut faptele lor, cã s-au întors din cãile lor cele rele; si I-a pãrut rãu lui Dumnezeu de rãul pe care zisese sã li-l facã; si nu l-a fãcut.” (Iona 3, 10)
În Noul Testament îndemnul la Pocãintã se desprinde din chemarea lui Iisus Hristos, dupã cum se aratã în Sfânta Evanghelie. Sunt numeroase pildele care ne aratã bucuria care se face în cer pentru un pãcãtos care se întoarce din drumul lui plin de ispite, exemplul clasic al pocãintei fiind fiul risipitor (Luca 15, 11-24)
Dacã ne oprim asupra pocãintei în Scrierile Pãrintilor Apostolici vom vedea cã în „Didahia” (Învãtãtura celor 12 Apostoli) se spune:
„Mãrturiseste-ti pãcatele în Bisericã si nu te duce cu gând rãu la rugãciune”, iar în Epistola Sfântului Varnava, citim: „Sã-ti mãrturisesti pãcatele. Sã nu vii la rugãciune cu gând rãu. Aceasta este calea luminii.”
Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, scrie: „Vã înstiintez sã vã feriti de fiarele cu chip omenesc, pe care nu numai cã nu trebuie sã nu-i primiti, dar dacã e cu putintã nici sã nu vã întâlniti cu ei, cinumai sã vã rugati pentru ei, poate cumva se vor pocãi, ceea ce este însã mai greu, iar aceasta stã în puterea lui Iisus Hristos, care este viata noastrã adevãratã.” (Smirneni 4,2)
Clement Alexandrinul (+215) se adreseazã contemporanilor sãi, ca si celor de azi: „Vrei tu furule ca fapta sã fie iertatã? Înceteazã de a mai fura. Desfrânatul trebuie sã stingã focurile pasiunii, tâlharul trebuie sã restituie prada si sã dea ceva în plus. Tu, mãrturie mincinoasã, obisnuieste-te sã spui adevãrul; tu, sperjurule, nu mai face jurãminte. Striveste celelalte pasiuni, mânia, pofta. Tu care esti mândru, puternic si bogat, trebuie sã ai lângã tine un om al lui Dumnezeu, care sã fie ca un stãpân si conducãtor al tãu. El va petrece pentru tine nopti întregi fãrã somn, el va face pentru tine rugãciuni cãtre Dumnezeu … si se va ruga cu osârdie dacã îl cinstesti ca pe un înger al lui Dumnezeu.”
Iatã grija lui Dumnezeu si prin sfintii Sãi ca noi, copiii Lui, sã ne întoarcem de la pãcate pentru cã
„Dumnezeu nu vrea moartea pãcãtosului, ci sã se întoarcã si sã fie viu”. (Iezechiel 33, 11) Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Îti multumim pentru darul vietii si Te rugãm sã ne dai sãnãtate si spor binecuvântat la pocãintã adevãratã si început bun vietii noastre.
Asa sã ne ajute Dumnezeu!
Calinic Episcop al Argesului si Muscelului
