Rugăciunea este comoara îngropată în adâncuri.
Rugăciunea înseamnă a te pune în armonie cu veşnica şi neschimbătoarea dragoste a lui Dumnezeu.
Rugăciunea este cerul în inimă… împărăţia lui Dumnezeu înlăuntrul nostru.
Rugăciunea înseamnă a face o deschizătură prin care Dumnezeu să ni se poată da pe Sine Însuşi.
Rugăciunea este scara lui Iacov cu care ne suim la Dumnezeu şi Dumnezeu se coboară la noi.
Rugăciunea înseamnă a pune necazurile omului, oricât de încâcite ar fi, în mâinile şi în grija lui Dumnezeu, cu încrederea că El ştie cum să le descurce mai bine şi să aducă liniştea.
Rugăciunea e simţită cel mai bine în inimă atunci când am destulă încredere în Dumnezeu încât să- L las să intre în adâncul vieţii mele şi în adâncul rănilor mele personale.
Rugăciunea nu e târguială cu Dumnezeu, încercând să-L convingem să Se schimbe, ci mai curând cerinţa noastră ca El să ne schimbe, astfel încât să vedem mai limpede căile Sale şi planurile Sale.
Rugăciunea este momentul scăldării inimii în frumuseţea dragostei lui Dumnezeu şi curăţia grijii lui Dumnezeu.
Rugăciunea înseamnă a cerceta căile vieţii tale şi a alege ceea ce este mai bine, cu ajutorul şi cu sfatul lui Dumnezeu.
Rugăciunea este nimicirea fricii (Sfântul Ioan din Kronstadt).
Rugăciunea este păstrarea tuturor oamenilor în inima noastră întru dragoste (Sfântul Ioan din Kronstadt).
Rugăciunea este pogorârea cerului pe pământ (Sfântul Ioan din Kronstadt).
Rugăciunea este sălăşluirea Preasfintei Treimi în suflet, după cuvântul lui Hristos, „la el vom veni, şi lăcaş la dânsul vom face” (Sfântul Ioan din Kronstadt).
Rugăciunea înseamnă a fi cu Dumnezeu (Origen).
Rugăciunea este înălţarea duhului la Dumnezeu (Evagrie Ponticul).
Rugăciunea este necontenita împreunare a duhului cu Dumnezeu (Evagrie Ponticul).
Sufletul s-a ivit de la Dumnezeu şi pururea se poate sui la Dumnezeu prin rugăciune (Sfântul Ioan din Kronstadt).
Rugăciunea înseamnă să-ţi aduci aminte să dai un telefon acasă, fiindcă eşti copilul lui Dumnezeu.
Bătaia de inimă a rugăciunii este lauda. Inima rugăciunii este recunoştinţa. Glasul rugăciunii este supunerea. Braţul rugăciunii este slujirea (W. A. Ward).
Rugăciunea ţine de dragoste. Cu cât mai mult iubeşti, cu atât te rogi mai mult.
Rugăciunea înseamnă să ne aducem aminte de ce slujim. Dacă uităm să ne rugăm pentru a avea mai mult timp de slujire, vom uita curând rostul slujirii.
Rugăciunea este neajutorarea care Îi cere lui Iisus să vină şi să ia totul asupra Sa. (O. Hallesby)
Rugăciunea înseamnă să-mi dau grijile lui Dumnezeu şi să primesc în schimb pacea Sa (Fil. 4, 6-7). Asta da schimb!
Rugăciunea înseamnă să învăţ să-i iubesc pe ceilalţi la fel del dezinteresat cum mă iubeşte pe mine Hristos, purtându-le povara şi rugându-mă pentru ei la fel de stăruitor şi arzător cum mă rog pentru mine însumi.
Rugăciunea înseamnă să ajung să-L cunosc pe Dumnezeu pe măsură ce mă deschid către El.
Rugăciunea înseamnă a sta drept înaintea lui Dumnezeu.
Rugăciunea este dialogul între două persoane care se iubesc.
Rugăciunea este vorbire cu Hristos de la inimă la inimă.
Rugăciunea este respiraţie duhovnicească.
Rugăciunea înseamnă a te furişa înaintea lui Dumnezeu.
Omul ce a învăţat să se roage nu mai este singur în univers; el trăieşte în casa Tatălui său.
Rugăciunea este unealta harului, este o taină.
Rugăciunea este „linia fierbinte” între Dumnezeu şi noi – o linie deschisă permanent comunicării.
Rugăciunea e lumină în întuneric şi nădejde în deznădejde. Un fost prizonier american în Vietnam spunea: „Afară de rugăciune nu era nimic – absolut nimic – care să-mi dea nădejde. Fără legătura mea cu Dumnezeu prin rugăciune totul ar fi fost întuneric, întuneric absolut.”
Rugăciunea e starea de necontenită recunoştinţă (Sfântul Ioan din Kronstadt).
Rugăciunea este nervul delicat ce pune în mişcare braţul cel puternic al lui Dumnezeu.
Rugăciunea schimbă pe ceilalţi şi schimbă împrejurările vieţii noastre, fiindcă ne schimbă pe noi.
„Esenţa stării de rugăciune este pur şi simplu a fi acolo, a simţi prezenţa unei alte persoane, Hristos, şi de asemenea a aproapelui meu prin care Hristos mă cheamă … Rugăciunea desăvârşită caută prezenţa lui Hristos şi Îl recunoaşte în fiecare făptură omenească” (P. Evdokimov).
Rugăciunea este înălţarea ochilor mei către Dumnezeu, ca nu cumva să încep a crede că sunt punctul cel mai înalt din univers.
Rugăciunea este discuţie prietenească cu Dumnezeu împărtăşindu-I gândurile, simţirile, nevoile şi preţuirea noastră. Ea înseamnă a face cereri stăruitoare şi sincere către Dumnezeu, pentru tine şi pentru alţii.
Rugăciunea înseamnă să-ţi îngrădeşti ziua cu Dumnezeu, micşorând astfel primejdia risipirii ei.
Rugăciunea este ceea ce spunea Avraam: „Iată cutez să vorbesc Stăpânului meu, eu, care sunt pulbere şi cenuşă!” (Fac. 18, 27).
Rugăciunea este venirea către Dumnezeu cu frică mare şi aşteptând mari lucruri de la El. Dumnezeu nu există pentru a răspunde rugăciunilor noastre, dar prin rugăciunile noastre ajungem să cunoaştem cugetul lui Dumnezeu.
Rugăciunea este pânza albă ce stă în faţa Pictorului (Dr. Alexis Carrel).
Rugăciunea este cupa goală ce stă înaintea lui Dumnezeu cerând a fi umplută.
Rugăciunea este lucrarea lui Dumnezeu în noi prin Duhul Sfânt.
În starea ei cea mai înaltă rugăciunea este un început de zi plin de recunoştinţă, un minunat luminător al zilei şi un sfârşit de zi plin de bucurie.
Rugăciunea nu înseamnă să-I spui lui Dumnezeu „Te rog să faci cu mine ce vreau eu”, ci „Te rog să faci cu mine ce vrei Tu.”
Rugăciunea înseamnă a aduce la lumină Prezenţa Dumnezeiască dinlăuntrul nostru, a înlătura obstacolul păcatului, astfel ca harul Botezului să se poată face deplin lucrător în inimă. Deci rugăciunea înseamnă să devenim ceea ce suntem deja, să câştigăm ceea ce şi stăpânim, să ajungem faţă către faţă cu Cel ce sălăşluieşte în sinele
nostru cel mai lăuntric.
Avem trebuinţă de „pauze de rugăciune” de-a lungul zilei – răgazuri aparte, anume statornicite pentru a fi petrecute cu Dumnezeu în rugăciune. Asemenea „pauze de rugăciune” devin de fapt „pauze de întărire” pentru noi, făcându-ne creştini mai echilibraţi şi mai productivi în lume.
