În zilele postmodernității noastre, ideologia zilei ne cere să facem lucruri relevante pentru publicul consumator. Adică să producem și să comercializăm lucruri valorice, lucruri care să ne pună în evidență valoarea.
Pentru că, dacă nu avem valoare, nu suntem vandabili. Și dacă nimeni nu ne cumpără, dacă nimeni nu ne mai vizitează, dacă nimeni nu mai vine la slujbele noastre din Biserică, înseamnă că nu avem nimic de dat lumii…sau că nu vorbim pe înțelesul lumii.
Și marele paradox e acesta: că Biserica are cea mai mare bogăție de dat lumii, dar nu multă lume știe asta.
Și pentru că Biserica e mai veche decât toate instituțiile noastre de azi, ea pare că „nu mai are nimic de oferit”.
Însă acest lucru e cu totul și cu totul fals! E cu totul și cu totul neadevărat! Pentru că ea are de dăruit o comoară pe care nicio altă instituție a lumii nu ne-o poate da și acea comoară e slava lui Dumnezeu, pe care noi o primim în Tainele și Slujbele Bisericii.
Ce vreau să spun? Voi fi foarte explicit!
– Ce reprezintă pentru mulți Crucea Domnului?
– Locul morții Domnului!
– Și Biserica ce a făcut din Jertfa Domnului pe
Cruce?
– A făcut Dumnezeiasca Liturghie! A făcut din Crucea Lui cea mai mare bucurie a lumii. Pentru că la fiecare Liturghie noi avem parte de același lucru: de faptul că Hristos Cel răstignit și înviat și înălțat de-a dreapta Tatălui ni Se dă nouă ca mâncare și băutură spre viața veșnică. Și dacă noi ne împărtășim cu Hristos euharistic, atunci ne umplem de slava cea veșnică a Dumnezeului nostru treimic.
– Ce prăznuim noi astăzi, pe 6 ianuarie?
– Botezul Domnului în râul Iordan! Căci El S-a botezat în locul nostru, El neavând păcat, și Duhul Sfânt S-a pogorât peste El, Duhul Care purcede din Tatăl și Se odihnește în Fiul, pentru ca să putem să primim cu toții harul Duhului Sfânt în Biserică. Și, din Botezul Său, Biserica a făcut un moment de sfințire a oamenilor și a întregii creații.
Căci de El, Cel euharistic, se pot împărtăși numai cei credincioși și spovediți de păcate și care trăiesc mereu în curăție și sfințenie. Dar apa pe care o vom sfinți afară, peste câteva minute, e spre gustarea noastră și spre curățirea noastră de păcate, dar și spre stropirea și sfințirea întregii creații.
Și prin aceste două exemple, prin Dumnezeiasca Euharistie și prin Sfânta Aghiasmă Mare, am arătat două lucruri prea relevante ale Bisericii, pentru că toți avem nevoie de ele. Și acestea sunt două dintre lucrurile mari ale Bisericii, care aduc oameni la Biserică și prin care Biserica îi sfințește pe oameni și îi umple de slava Lui cea veșnică.
Însă cred că trebuie să explicăm și mai bine, tot mai bine ce se petrece în fiecare zi la Biserică, în Slujbele Bisericii, pentru ca oamenii să înțeleagă că Biserica e o continuă sărbătoare.
– Chiar așa: Ce se petrece la Biserică în fiecare zi?
Ce putem trăi la Biserică în fiecare zi?
– În fiecare zi putem trăi o reală și profundă întâlnire cu Dumnezeu.
În Slujbele zilnice ale Bisericii (Vecernie, Utrenie, Liturghie) sau în Slujbele la cerere (diverse rugăciuni, acatiste, paraclise) sau în Slujbele ocazionale (Înmormântări, Cununii, Botezuri) noi venim în fața Domnului în rugăciune și smerenie, ne umplem de slava Lui,
de teologia slujbelor, și creștem în iubire și în responsabilitate
față de semenii noștri. Pentru că Slujbele Bisericii sunt momentele sfinte și eclesiale în care Dumnezeu Își revarsă slava Sa cea veșnică, care ne luminează și ne curățește și ne sfințește pe noi.
– Ce înseamnă slava lui Dumnezeu pentru cineva care nu a trăit-o? Cu ce o putem compara?
– Păi o putem compara cu…semnalul GSM de pe telefonul mobil sau cu recepția undelor radio prin Wi-Fi.
Slava lui Dumnezeu coboară de la Dumnezeu și ea este necreată și veșnică, pentru că izvorăște din ființa lui Dumnezeu Cel întreit în persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Și ea coboară în Biserica Lui, în Biserica Treimii, și îi umple pe cei credincioși, pe cei care se dăruie cu totul lui Dumnezeu, împlinind poruncile Sale în mod zilnic.
Și fără slava lui Dumnezeu…noi nu putem trăi nimic dumnezeiește, nimic din afara acestei lumi. Însă când slava Lui coboară în noi în mod conștient și simțit de către noi, atunci ea ne umple de pace, de curăție, de bucurie dumnezeiască, de frumusețe dumnezeiască, de iertare, de luminare sfântă, de milostivire, de lacrimi duioase, pline de bucurie sfântă.
Căci e slava Lui, slava prin care noi ne-am făcut creștini în apa Botezului, da, atunci când am fost botezați în pruncie.
Și acum, când suntem adulți, dacă trăim creștinește, noi ne umplem de slava Lui la orice slujbă a Bisericii la care participăm, dacă ne deschidem cu totul lui Dumnezeu în rugăciune și în pocăință în fața Lui.
Însă, dacă nu simțim în noi slava Lui la Slujbele Bisericii…suntem ca un telefon fără semnal…sau ca unul care nu ne permite să intrăm în online. Adică suntem morți sufletește, pentru că nu comunicăm în mod real nici cu noi, nici cu Dumnezeu și nici cu semenii noștri.
Suntem morți, pentru că nu suntem dialogici.
Și cred că trebuie să fim tot mai dialogici cu oamenii, pentru că trebuie să le vorbim tot mai pe limba lor despre Dumnezeu și despre taina mântuirii noastre.
Pentru că toți trebuie să afle că Dumnezeu e viu, că El e veșnic viu, dar noi suntem morți, dacă nu simțim slava Lui în noi.
Însă, în Biserica Lui, în Biserica Ortodoxă, în Biserica Cincizecimii, întreaga umanitate are singura linie deschisă către Dumnezeul treimic, prin care noi putem vorbi cu Dumnezeu în taina inimii noastre.
Că aici, în Biserica Lui, avem semnal la telefon pentru ca să vorbim cu Dumnezeu. Doar că telefonul credinței nu funcționează pe bază de bani, ci prin recunoașterea Lui și prin umplerea noastră de pocăință.
E nevoie să știe toți că Biserica e o lume mult mai spațioasă decât onlineul material. Că Biserica cuprinde deodată Împărăția lui Dumnezeu, pământul, întreaga creație și Iadul, pentru că are membri și în cer, la Dumnezeu, și pe pământ, și în Iad. Și de aceea Biserica se roagă neîncetat pentru cei vii și pentru cei adormiți ai ei, pentru ca toți să fie una în Dumnezeu.
Însă dacă toți ar ști că Slujbele și cărțile Bisericii sunt cele mai mari comori ale lumii și că, prin ele, noi ajungem nu pe Lună, nu pe Marte sau pe Jupiter, ci în Împărăția Lui, la Însuși Dumnezeu, atunci le-ar iubi nespus și i-ar iubi nespus pe cei care le propovăduiesc din ele și le pot explica și îi pot învăța viața veșnică cu Dumnezeu, pentru că s-ar împlini uluitor de frumos în viața cu Dumnezeu.
Și vedeți cât de ușoară e întâlnirea cu Dumnezeu?
Deschizi ușa Bisericii, intri, iei aminte la ceea ce se cântă și se citește, încerci și tu să te rogi împreună cu întreaga Biserică…și, dacă îți deschizi inima lui Dumnezeu,
El e acolo, lângă inima ta!
El Îți ascultă nevoile, necazurile, greutățile, neînțelegerile.
El te ascultă și vrea să te îndrepteze spre viața veșnică. Și pentru asta te trimite la cărțile Lui și la Slujitorii Lui, ca ei să te învețe ce să faci.
Și Biserica, de două milenii, învață întreaga lume ce să facă pentru ca să se mântuiască.
Și oamenii se pot mântui în fiecare secol, în fiecare zi de la Dumnezeu, în fiecare clipă. Dacă intri în Biserica Lui prin Botez,
dacă te hrănești cu cuvintele și cu Tainele Bisericii, dacă trăiești ascetic în Biserica Lui, dacă asculți cu inima, duhovnicește, voia Lui, dacă te umpli de slava Lui cea veșnică…prin aceasta trăiești zilnic mântuirea ta întru Domnul.
Pentru că El dorește ca tot omul să se mântuiască, din orice țară și din orice neam, intrând în Biserica Lui.
…Însă care a fost troparul cu care am anunțat Botezul Domnului și pe care și azi l-am cântat și îl vom repeta acum, la sfințirea apei?
A fost acesta:
„În Iordan botezându-Te, Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe
Tine numindu-Te; și Duhul, în chip de porumbel, a adeverit tăria cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și
lumea ai luminat, slavă Ție”, cf. Liturghier, ed. BOR 2012, p. 401.
Care este o Icoană lingvistică a praznicului, o Icoană formată din cuvinte și nu din culori, o Icoană a predicării.
Și e un lucru fericit când poți predica nu numai în cuvinte, în idei, ci și în imagini. Pentru că ideile au nevoie de imagini pentru a se sedimenta în mintea noastră și de întreaga pace și bucurie duhovnicească a slujirii și a predicării în Biserica lui Dumnezeu.
Iar troparul praznicului de față ne pictează în cuvinte locurile evanghelice din Mt. 3, 13-17; Mc. 1, 9-11; Lc. 3, 21-22 și In. 1, 32-33.
Pentru că el ne spune locul unde a fost botezat Domnul: în râul Iordan, și că la Botezul Lui ni s-a revelat/ ni s-a arătat tuturor Treimea. Adică faptul că Dumnezeul nostru este treimic, că e în trei persoane:
Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Căci glasul Părintelui ceresc, al Tatălui, a mărturisit despre Fiul Lui, despre Iisus Hristos: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în[tru] Care am binevoit .
De unde a mărturisit Tatăl? „Din ceruri [Mt. 3, 17]. Și pentru cine a mărturisit El? Pentru noi! Pentru că noi aveam nevoie să știm că Iisus Hristos e Fiul Tatălui și, dacă este Fiul Lui, atunci e deoființă cu El și dimpreună veșnic cu El.
Pentru că Dumnezeu nu poate naște decât unul ca El și Acesta nu poate fi decât veșnic. Și El, Fiul Lui
Cel veșnic, e Fiul Lui Cel iubit și întru Care El binevoiește întotdeauna. Însă, în același timp, Duhul lui Dumnezeu, cum spune Mt. 3, 16, sau Duhul Sfânt, a fost văzut de Domnul „coborând ca o porumbiță și venind în El [Mt. 3, 16, BYZ]. Pentru că Duhul Sfânt Se odihnește din veci în Fiul, ca Unul care purcede din Tatăl. Și Duhul a venit în Fiul la Botez pentru ca să sfințească umanitatea lui Hristos, pentru ca fiecare dintre noi, când ne botezăm, să ne umplem de slava lui Dumnezeu, care se revarsă în noi din umanitatea transfigurată a lui Hristos.
Însă troparul Botezului Domnului ne spune că Duhul S-a coborât în Fiul, în persoana Lui divinoumană, pentru ca să adeverească tăria cuvântului spus de Tatăl despre Fiul. Pentru că, dacă Fiul este Fiu iubit al Tatălui și Tatăl binevoiește întru Fiul, pentru că e de acord și Se bucură de toate pe care El le face, pentru Duhul Sfânt Fiul este tot un iubit al Lui, dimpreună cu Tatăl, pentru că El Se odihnește numai în Fiul și împreună cu Fiul face toate cele bineplăcute Tatălui.
Căci iubirea celor trei persoane dumnezeiești e desăvârșită și veșnică și mai presus de orice înțelegere a omului sau a Îngerului.
Și când Tatăl a vorbit despre Fiul și despre iubirea pentru El, atunci Tatăl a vorbit despre iubirea dintre toate cele trei persoane dumnezeiești ca despre realitatea veșnică și comunională în care Ei trăiesc.
Pentru că persoanele dumnezeiești Se iubesc din veci și pentru veci și conlucrează în toate ale mântuirii noastre și nicidecum nu Se luptă una cu alta și nu Se gelozesc una pe alta. Pentru că Dumnezeu este iubire, iubire desăvârșită, atâta timp cât persoanele dumnezeiești trăiesc din veci și pentru veci ca iubindu-Se una pe alta și asumând fiecare pe celelalte două persoane.
Și când Tatăl a vorbit despre Fiul, atunci Duhul Sa coborât în Fiul.
Și Icoana ortodoxă a Botezului e aceasta și ea e evanghelică: Tatăl din cer vorbește despre Fiul și ni-L indică, Duhul Sfânt Se coboară în Fiul ca o porumbiță, adică cu toată curăția dumnezeiască, și adeverește faptul că despre El, despre Iisus Hristos, a vorbit Tatăl și nu despre un altul, iar Fiul e în Iordan și e botezat de către Sfântul Ioan Botezătorul cu multă cutremurare și cu sfială dumnezeiască, aplecat spre El ca spre Domnul și Stăpânul întregii făpturi.
Și cine citește Icoana praznicului Botezului Domnului, citește esența Evangheliilor . Pentru că Sfintele Icoane, în Biserică, nu sunt numai pentru ca ele să fie venerate prin sărutare și cinstire sfântă, ci și pentru a fi citite cu evlavie, contemplate adânc și înțelese teologic.
Pentru că Sfintele Icoane au nevoie de citiri profunde și nu doar de priviri în treacăt.
Iar Scriptura e plină de Sfinte Icoane, pentru că e scrisă iconic. E scrisă nu doar pentru citire, ci și pentru contemplare. Adică pentru aprofundarea duhovnicească a cuvintelor, a ideilor, a imaginilor, a istoriilor din ea, a numerelor și a profețiilor pe care ni le pune înainte.
Icoana e o lecție despre măsură și frumusețe, despre profunzime și revelație, despre smerenie și desăvârșire.
În ea pictăm, cu culori, chipul duhovnicesc al Domnului, al Maicii Sale, al Sfinților și Îngerilor Lui și, prin smerita dimensiune a Icoanei noi privim, ca printr-o mică crăpătură, ca într-un extaz, lumea Împărăției lui Dumnezeu.
Căci Sfinții au fost de aici, de pe pământ, dar acum sunt în cer. Iar Domnul a trăit printre noi, pe pământ, dar S-a înălțat la cer și a stat de-a drepta Tatălui. Și Maica Lui, după adormirea ei, a fost ridicată de Domnul și cu trupul la cer și e vie și cu trupul și cu sufletul în cer și se roagă pentru noi.
Iar Icoanele lor, ale Sfinților, sunt mângâierea și încurajarea noastră, bucuria și întărirea noastră, sprijinul nostru la nevoie și cele care ne știu lacrimile noastre. Căci noi venim și ne rugăm înaintea Sfintelor Icoane, ne vărsăm focul acolo, înaintea Sfinților Lui reprezentați iconic, pentru că noi avem credința că rugăciunea și lacrimile noastre și durerea noastră ajung în cer, la Sfinții Lui, care se roagă pentru noi lui Dumnezeu, dar și la Însuși Dumnezeu, Care Se bucură și îi miluiește pe oameni în și prin Sfinții și Îngerii Lui.
Pentru că Dumnezeu iubește să-i asculte pe Sfinții Lui! Pentru că prin aceasta se arată și marea lor iubire față de noi, semenii lor.
Dumnezeu dorește să asculte rugăciunile Sfinților Lui pentru noi. Căci tot Raiul lui Dumnezeu e un loc al iubirii și al comuniunii și unde egoismul și separatismul nu există. Iar Sfinții și Îngerii Lui sunt în rugăciune pentru oameni și în slăvire continuă a lui Dumnezeu,
căci ei știu, cu toții, că voia Lui e însăși viața lor.
– Și ce a făcut Dumnezeu pentru oameni?
– S-a arătat în trup! Adică Și-a asumat umanitatea noastră în persoana Sa cea veșnică. Și pentru că S-a făcut și om, ceea ce nu era, dar a rămas și ceea ce era, adică Dumnezeu, tocmai de aceea Fiul lui Dumnezeu are chip de om. Și asta ne spune troparul praznicului de azi prin cuvintele: „Cel care Te-ai arătat”: că El S-a arătat în lume cu chip de om, fiind Dumnezeu și om.
Însă El a venit și a luminat lumea prin prezența Lui în lume. A luminat lumea din interior. A umplut-o de înțelegeri și de simțiri sfinte. Pentru că, prin orice cuvânt al Lui și prin orice faptă a Sa, Iisus Hristos, Domnul nostru, ne-a umplut de lumina Lui cea veșnică, de slava Sa cea necreată, pe care o simțim în lăuntrul nostru ca pe prezența Lui în noi.
Și Sfintele Icoane ale Bisericii sunt umplute cu galben strălucitor sau cu foiță de aur pentru ca să exprime această mare realitate a vieții Domnului și a Sfinților Lui: că El a umplut viața lor și a întregii lumi cu lumina Lui. Că toate sunt pline de lumină, atât cerul cât și pământul, adică toată creația Lui e plină de lumina Sa.
Și așa stând lucrurile, întreaga creație e iconică, pentru că întreaga creație merge spre transfigurarea ei.
Adică umanitatea și întreaga creație nu merg spre disoluție sau spre extincție veșnică, ci spre transfigurare veșnică. Pentru că întreaga creație va deveni o icoană veșnică a lui Dumnezeu, în care slava Lui va trona pentru veșnicie.
– Însă cine se luptă cu Sfintele Icoane ale Bisericii, cele care au fost dogmatizate la Sinodul al VII-lea Ecumenic?
– Cine nu crede cu adevărat în întruparea Lui!
Pentru că, dacă Fiul, prin întruparea Sa, poartă chip uman în mod constitutiv, El poate fi iconizat. Căci noi iconizăm chipul Său, pentru că credem că cinstirea icoanei Sale trece spre prototipul ei , adică spre persoana Domnului din cer.
Pentru că cel care se închină icoanei Lui se închină persoanei Sale zugrăvite pe ea.
Căci nu putem confunda Icoana Domnului cu persoana Lui, atâta timp cât știm că El e viu, în cer, iar Icoana Lui e din lemn și e pictată teologic, tocmai pentru ca să ne stârnească dorul după persoana Domnului.
Tot la fel nu putem confunda cuvintele Lui din Scriptură cu persoana Lui, pentru că persoana Lui poate să ne spună mult mai multe lucruri decât cele cuprinse în Scriptură. Și Scriptura, ca și Icoana, ca și Slujba Bisericii sunt o poartă spre Dumnezeu, spre relația cu El, și nu înlocuie relația cu persoana Lui.
De aceea, invitația Bisericii și a mea e aceea să vedem Scriptura, Icoanele, Slujbele Bisericii, cărțile Sfinților Părinți și Viețile lor ca ferestre deschise spre relația cu Dumnezeu, cu Sfinții și cu Îngerii Lui.
Pentru că ele ne duc către persoanele lor și nu ne închid aici, în istorie.
Pentru că apa pe care o vom sfinți imediat va fi, cu harul lui Dumnezeu, o apă sfântă, o apă din cer.
Nu va mai fi aceea pe care am scos-o din fântână, ci plină de slava Lui, de lumina Sa cea dumnezeiască, necreată, care se simte cu sufletul curățit de patimi.
Dar, pentru cei necredincioși, ea va părea la fel, deși vor constata și ei că va rămâne nestricată ani la rând.
Pentru că mulți cred că din cauza busuiocului și a Sfintelor noastre Cruci, din argint, pe care le introducem în apă, Sfânta Aghiasmă ar rămâne „nestricată”.
Însă, după cum ați văzut cu toții în anii trecuți, noi băgăm mâna goală în apă, mâna noastră dreaptă și facem semnul Sfintei Cruci în ea și cel care o sfințește și o face nestricăcioasă e Dumnezeu, Cel care o umple de slava Lui.
Nu busuiocul și nici metalul Sfântei Cruci sfințesc apa, ci Dumnezeu o sfințește prin noi, nevrednicii Săi robi, care, chemând slava Lui, o vedem și o simțim cum se coboară în apa Bisericii!
Iar dacă vreți să vedeți cum se sfințește apa, cum din apă naturală ea devine una sfântă, atunci sfințițivă viața!
Faceți-vă văzători de Dumnezeu! Faceți-vă purtători de Dumnezeu! Și atunci veți vedea cum se coboară slava lui Dumnezeu nu numai acum, la Botezul Domnului, în apă, ci la orice Slujbă a Bisericii.
Pentru că noi, în Biserică, stăm în oceanul de slavă al lui Dumnezeu și pe el îl simțim și îl trăim după puterea noastră duhovnicească.
Dar dacă nu îl simțim și nu îl vedem, pentru că suntem orbi duhovnicește, nu trebuie să negăm existența sa. Și am păcătui mult mai puțin dacă ne-am opri fiecare dintre noi la ce am trăit și la ce cunoaștem și nu am mai nega lucrurile care ne depășesc cu mult.
Căci, cu adevărat, copleșitor de multe taine și înțelegeri dumnezeiești ne depășesc și, pentru că ne depășesc, credem că ele nu există. Dar ele există! Și pentru că există, tocmai de aceea trebuie să ne smerim în fața Îngerilor și a Sfinților Lui, care ne întrec enorm de mult în cunoașterea și în înțelegerea celor sfinte, și să ne rugăm lor cu smerenie, pentru ca să ne înțelepțească în aceste trăiri și înțelegeri sfinte.
Așadar, iubiții mei, cu harul lui Dumnezeu nădăjduim ca și anul acesta să bem din apa Iordanisului aici, la noi, în România! Căci Sfânta Aghiasmă ne aduce Iordanul Domnului aici, în vedrele și în sticlele noastre. Căci apa aceasta e apă de mântuire, e apă de curățire, apă de sfințire, apă de izgonire a demonilor, apă de binecuvântare a casei noastre și a lucrurilor din ea și din curți și din tot ce există.
Și dacă turnați din ea în vase pline cu apă și înmulțiți astfel Aghiasma pe care o veți lua, cu harul lui Dumnezeu, astăzi, de la Biserică, puteți da și altora din ea, care nu au venit azi la Biserică, și puteți sfinți toate
cele din jurul dumneavoastră.
Căci Aghiasma se înmulțește ca și lumina lumânării de Paști. Din puțin facem mult. Dintr-o sticlă putem înmulți Aghiasma și facem un butoi de Aghiasmă, dând tuturor, așa cum de la lumânarea Preotului,
la Paști, se umple toată Biserica de lumină.
Și așa cum puținul Dumnezeieștii Euharistii, primit în linguriță, ne unește cu Hristos cel întreg și nedespărțit și ne umple de toată slava Lui, tot la fel apa Lui ne dăruie, în fiecare gură pe care o bem, toată slava Lui.
Și dacă bem apă sfântă, atunci simțim în noi slava lui Dumnezeu, adică prezența Lui în noi.
Iar asta înseamnă să fii creștin: să fii plin de slava lui Hristos și să tinzi mereu spre asemănarea cu El prin viață sfântă și curată.
Vă doresc multă pace, multă bucurie, multă seninătate, și binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu noi, cu toți! Amin.
Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș – praedicationes vol 12
