Când ne rugăm, când Îi spunem păsurile noastre lui Dumnezeu si Îi cerem să ne ajute în necazuri, se cuvine să depărtăm din minte toată grija cea lumească – asa cum se cântă în timpul Liturghiei, la Heruvic – si să cugetăm numai la El. Vorbim cu Însusi Dumnezeu! Nu este bine să ne rugăm doar cu buzele, iar mintea să fie departe de cuvintele rugăciunii. Asta înseamnă necuviintă si păcat. ”Cum puteti pretinde lui Dumnezeu să ia aminte la rugăciunile voastre – ne întreabă un Sfânt Părinte – dacă voi însivă nu luati aminte la rugăciunile voastre? Nu stiti ce spuneti!”
Rugăciunea făcută cu evlavie, cu inimă curată, cere o anumită pregătire, cere supravegherea simturilor noastre. Moise proorocul n-a putut să se apropie de rugul aprins din Sinai decât după ce si-a depărtat toată încăltămintea din picioarele sale. ”Dezleagă toată încăltămintea din picioarele tale – spunea Dumnezeu din rug – pentru că locul pe care te afli este sfânt.” Aproape orice loc unde ne rugăm este sfânt, deoarece Dumnezeu e de fată într-un chip tainic. De aceea suntem si noi gata ca acest reflector lăuntric al vietii noastre să fie deschis pentru convorbirea mintii cu Dumnezeu. Ne străduim ca, înainte de a începe rugăciunea, să izgonim din inima noastră orice gând pătimas, căci inima noastră este templu al Duhului Sfânt, cum ne spune marele Apostol Pavel.
Este folositor să-i acordăm rugăciunii cinstea cuvenită si astfel să ascultăm pe Mântuitorul care ne îndeamnă: ”Iar tu când te rogi, intră în cămara ta, închide usa si roagă-L pe Tatăl tău, care este în ascuns”. Totdeauna este Dumnezeu de fată, însă este ascuns de ochii trupesti. Cămara este inima, simturile sunt poarta. De aceea ele trebuie bine zăvorâte, căci prin acestea vine sminteala în timpul rugăciunilor.
Rugăciunea trebuie făcută cu stăruintă, după cum avem multe exemple în Sfânta Evanghelie. Să ne aducem aminte de acea femeie păgână, acea canaaneancă care striga disperată în urma Mântuitorului ca să-i vindece fiica îndrăcită. Desi Mântuitorul pare că nu o aude, până la urmă îi vindecă fiica si încă de la distantă. Să ne aducem aminte de Bartimeu, acel orb din Ierihon. Lumea îi cerea să tacă, dar el, dimpotrivă, striga si mai tare. Si Iisus, Care l-a auzit, i-a tămăduit orbirea lui.
Ne putem întreba: când împlineste Dumnezeu mai repede rugăciunile noastre? Răspunsul poate fi dat în mai multe chipuri. O cale sigură este atunci când rugăciunea noastră este însotită de post, de milostenie si viată fără prihană. Milostenia si postul sunt aripi care înaltă rugăciunea, asa cum am spus la începutul întâlnirii. Aceste trei fapte bune – rugăciunea, postul si milostenia – se întrepătrund si se ajută între ele pentru folosul nostru.
De asemenea rugăciunile noastre sunt foarte repede ascultate când chemăm în ajutor pe Maica Domnului si pe sfintii (prietenii) lui Dumnezeu si când aceste rugăciuni sunt făcute de mai multi credinciosi împreună. Sfântul Apostol Petru a fost închis de Irod în temnită, cu picioarele în butuci, iar rugăciunile neîncetate, făcute de multi credinciosi pentru dânsul înaintea lui Dumnezeu, au fost atât de puternice încât Dumnezeu a trimis un înger din Cer si în chip minunat l-a eliberat pe Sfântul Petru din temnită. Asa se întâmplă adeseori ca Dumnezeu să răspundă rugăciunilor noastre.
Pr Sofian Boghiu – Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe
