Iubiți frați și surori întru Domnul, încă este loc în Biserică…și încă este loc în Împărăția lui Dumnezeu! Și aceasta a fost și este o este preafericită pentru toți, pentru toate generațiile de oameni…

Pentru că e loc de mai mult, de mai bine, de mai frumos…în inimile noastre, în casele noastre, în Bisericile și Mănăstirile noastre, în țara noastră, în țările noastre ortodoxe și, cu atât mai mult, în cele neortodoxe, pe care trebuie să le silim, nu cu forța, ci prin exemplul nostru bun, ca să se schimbe prin apa Botezului și a noii vieți în Hristos Dumnezeu.

Pentru că încă avem nevoie de cizelare interioară și de o tot mai mare coeziune/ înfrățire între noi și unire/ comuniune între noi și Dumnezeu.

Pentru că venirea la cina, la dipnonul Lui, la marea cină a Împărăției Sale înseamnă să ne facem capabili de a trăi bucuria lui Dumnezeu cu toată ființa noastră, încă de acum și această bucurie să o dăruim și altora.

Fiindcă nu putem sili inima omului din fața noastră, adică nu îl putem convinge, prin cuvânt și prin vederea noastră, de stabilitatea noastră interioară și de bucuriile noastre duhovnicești, dacă harul din noi nu este o realitate, care se revarsă din noi spre el. Dacă nu e o prezență iradiantă.

Și dacă suntem lumini, lumini reale, prin faptele, gesturile, atitudinile și cuvintele noastre profunde, țâșnite dintr-o măreție a comuniunii cu Dumnezeu și din asceză continuă, susținută, prezența noastră, în orice context e altceva, e un unicat frumos, ceva irezistibil.

Și față de această pace și bucurie și frumusețe omenească nu te poți comporta decât în două feluri: încercând să fii nobil, bun, curtenitor cu un astfel de om sau față de el să îți arăți bădărănia, necredința, prostia, răutatea în care te scalzi.

Prezența personală, frumoasă, asumată a creștinului ortodox autentic e o cale spre Dumnezeu.

El e o icoană a ceea ce trebuie să facă cel încurcat, ahtiat după această lume sau plictisit de el însuși.

Și de aceea, pentru că e o comoară vie, profundă, poate să scoată din el, pentru toți cei care îl întâlnesc, frumuseți vechi și noi, din cele de demult și din cele recente, adică înțelegeri duhovnicești și cuvinte de învățătură, care să schimbe cu totul fața inimii celor dinaintea lui.

Iar Domnul mizează pe contactul nostru direct cu…ceilalți…Cu cei din drumuri și piețe, cu indiferenții de tot soiul adică, din bordeluri și crâșme, din biserici eretice și din temple păgâne, din instituții atee și diabolice.

El mizează pe ieșirea noastră spre lume, spre oameni, spre tot felul de oameni, pentru a duce mărturia Lui în mijlocul lor.

Însă mărturia ortodoxă nu e prozelitism neoprotestant, musulman sau hindus, în care se încearcă înlocuirea totală a spiritualității și a culturii ortodoxului…cu altceva, cu un occidentalism sau orientalism edulcorat.

Ci mărturia ortodoxă e prezența noastră, oriunde și oricând, pentru a vorbi…sau a tăcea pentru Ortodoxie.

Icoanele noastre ortodoxe tac…însă vorbesc imens celor subtili. Deși colecțiile de cărți patristice sunt traduse și inventariate ba de catolici, ba de protestanți, ba de neoprotestanți ele sunt niște tăceri mute…pentru cei care nu fac parte din Biserica întru care harul Treimii viază și dinamizează, și dă urechi și inimi înțelegătoare și ochi…pentru a descifra, în mod liturgico-ascet, cuvintele Sfinților Bisericii.

La fel, Tradiția Bisericii e altceva pentru noi, care trăim în ea și în ritmul ei…și cu totul altceva pentru cei care o studiază din punct de vedere istoric…și distant…care nu trăiesc prin ea.

Pentru că, pentru noi, glasul Tradiției nu e un glas din trecut, ci din prezent.

Căci harul care o actualizează continuu e același care l-a insuflat pe Ioan Gură de Aur sau pe Pavel Apostolul să scrie, să vorbească, și împreună cu ei înțelegem și comentăm cuvintele lor.

Și în intimitate cu cuvintele Părinților și ale Maicilor noastre, noi suntem contemporani cu ei și convivi cu ei, chiar dacă distanța dintre ei și noi e enormă…

Distanța dintre faptele noastre, dintre viețile noastre, dintre sfințenie lor și necuviința noastră, bineînțeles…

Mai e încă loc…și timp…și spațiu…pentru a fi împreună!

Putem vorbi și putem tăcea pentru Dumnezeu.

Pentru că tăcerea vorbește!…

Fața, ochii, hainele, cărțile scrise de ortodocși, casele făcute de ei, fapte lor vorbesc.

Și vorbesc pentru inimi care Îl caută pe Dumnezeu, care Îl vor la modul autentic iar nu aiuristic.

Și convertirile tot mai multe din ultima vreme, de la noi sau de mai departe de noi, vorbesc despre căutările umanității în mijlocul unui asediu informațional și caloric enorm.

Pe de o parte, ne asediază informația, imaginea, stresul psihologic al crizelor, al războaielor, al atrocităților mediatizate iar, pe de altă parte, ne asediază abundența mâncării, a reclamelor sau a dorințelor dobândite sau induse.

Pentru că dorință indusă e aceea de a-ți schimba frigiderul sau rochia sau computerul pentru că a apărut ceva nou pe piață, indiferent dacă ce ai până acum sunt încă funcționale iar dorință dobândită e aceea în care dorim mâncăruri și băuturi tot mai rafinate pentru că ne-am învățat cu viața de calitate.

Încă mai e loc…pentru pocăință!

Pentru cunoașterea lui Dumnezeu.

Pentru milostenie.

Pentru iertare.

Pentru bun simț.

Bunul simț al statului la rând, al aruncatului hârtiei la coș, al returnării unui portofel pierdut, al anunțării la 11257 a unui accident, al plătirii taxelor la timp, al politeții, al curajului de a spune adevărul.

Încă mai e loc în casa Tatălui nostru, pentru că Împărăția Lui e arhiîncăpătoare!

Numai că, pentru Împărăția Lui, trebuie să ne întindem inima la maximum, bunătatea inimii noastre, pentru ca în ea să încapă Dumnezeu și întreaga creație.

Și după cum ați auzit din cele trei exemple negative ale Evangheliei zilei, Dumnezeu nu suportă nici adâncirea în averi și nici în muncă și nici în relațiile de familie…dacă ele exclud relația cu Sine.

Poți să ai pământ.

Poți să ai animale.

Poți să îți întemeiezi o familie.

Nici pământul, nici ființele și obiectele, nici iubirea/ sentimentele nu te pot opri din relația ta cu Dumnezeu, dacă integrezi toate acestea în relația cu El.

Și când nu poți să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru o curvie sau pentru un furt sau pentru o minciună sau pentru o crimă, atunci, cu siguranță, acestea sunt păcate.

Iar pe cele pe care le aducem în relația cu El, le arătăm ca fiind proprii nouă și credinței noastre, pentru că ele nu ne îndepărtează de Dumnezeu ci ne unesc cu El.

Fiindcă Domnul nu vorbește aici despre posesie…ci despre transformarea posesiei în posedare.

Și când proprietatea și confortabilitatea conjugală ne posedă, ne conduc…ne fac să nu mai privim dincolo de toate și la Cel prin care sunt toate și de aceea…nu dăm curs invitației Lui la cină, adică la intimitate.

Aproape că nu există love story american, care să nu conțină o cină romantică sau o întâlnire romantică, adică intimă.

Aici se spun lucrurile tainice, de inimă.

Însă, dacă în filmul american recent, cina se transformă imediat în explozie sexuală, unde conotațiile morale, de conștiință dispar fără urmă…la cina Împăratului măririi…taina intimității e una de conștiință abisală și bucuria Lui e lumina

Sa cea veșnică și necreată.

Pentru că a veni la cina Lui, nu înseamnă a veni la mâncare și băutură în exces, ci la gustarea din cuvintele Lui și din Euharistia Lui.

Pentru că auzim cuvinte, cântări, multă evlavie la Utrenie și în prima parte a Sfintei Liturghii, după care ne apropiem tot mai mult, tot mai conștient de unirea cu El în Euharistie, pentru ca viață să avem și încă din plin/ din belșug.

Iar noi venim ca oameni vii la El, nu ca niște morți și, prin împărtășirea cu El, de fiecare dată, ne dăm seama însă de cât de profundă e viața Lui pe lângă a noastră, încât viața noastră pare a fi deșertică, lipsită de vitalitate, de forță, pe lângă viața Lui, pe care El o revarsă în noi prin Trupul și Sângele Lui.

Și viața Lui umple viața noastră!

Se amestecă cu noi în mod neamestecat și Se unește cu noi în mod dumnezeiește, pentru ca să ne umple de harul dumnezeirii Lui, și să ne facă tot mai dumnezeiești, pe noi, cei atât de bolnavi și de goi și de întunecați, îndumnezeindu-ne deopotrivă sufletul și trupul.

De fiecare dată Preabun, cu noi, cei răi.

De fiecare dată Preafrumos, cu noi, cei urâți.

De fiecare dată Preageneros/ Preamilostiv, cu noi, cei nemilostivi, neîndurători, necompătimitori…

O, nu lăsa secunda, ziua, minutul, anul să treacă! Ele vor trece…și tu nu vei învăța nimic din taina vieții. Și taina vieții înseamnă pregătire pentru bucurie.

Dacă simți că ești mofluz, rece, respingător, neprietenos, avar, necinstit, lugubru la inimă, trebuie să afli, iubitul meu, că viața e pentru bucurie, e pentru a trăi bucuria cu Dumnezeu și cu oamenii. E pregătire pentru intimitate, pentru cină, pentru o veșnică bucurie.

De aceea, chiar dacă ești pe drum rătăcit, pe drum ocult, pe drum famat…ai chemare și tu la Împărăție!

Nimeni nu e exclus!

Nimeni nu e damnat aprioric!

Nimeni nu e impropriu, în mod congenital, pentru iertarea lui Dumnezeu!

Iertarea de sub epitrahil e pentru toți.

Bucuria e pentru toți…

Iar dacă Evanghelia de astăzi e întunecată de răspunsurile negative ale celor trei, iată că gustarea din cină e lumina cuvintelor Lui de astăzi.

Pentru că gustarea (care implică cuviința, delicatețea, atenția…) ne cere să ne apropiem cu inimă blândă de Domnul și de semenii noștri pentru a le vorbi cu inima. Și când vorbești cu inima…și nu doar cu gura, cuvintele noastre sau tăcerea noastră sau zâmbetul nostru sunt convertitoare.

Întotdeauna m-au convins cuvintele abisale și fețele care exprimă o minte profundă.

Pentru că niciodată șarlatanii nu sunt Sfinți, chiar dacă au multe semne ale evlaviei pe ei sau în gura lor.

Fiindcă nu e de ajuns să memorezi unele lucruri de la alții, ci trebuie să fii acele lucruri.

Și când vom fi tot mai mult ortodocși, atunci și cuvintele, și faptele, și cărțile, și predicile, și conferințele, și pașii noștri, și tăcerile noastre vor fi tot mai ortodoxe…Niciodată însă atât de ortodoxe încât cu noi să înceapă și să se sfârșească Ortodoxia.

Vă dorim așadar, ca bucuria Lui să fie bucuria în care dumneavoastră simțiți să fiți îmbrățișări continue față de toți. Amin!

Pr.Dr.Dorin Octavian Piciorus- Praedicationesvol 3

 

82 Shares