I

Intrarea în biserică – de Zorica Lațcu

Așa Te vede duhul meu, Stăpână:

 Te duce Ana, Maica-Ta de mână.

 Cum urci cu pași mărunți pe sfânta scară,

 În ochi porți cerul nopților de vară

 Și părul Tău e caer de lumină.

 Smerit în rugă, trupul mic se-nclină

 Și fața de copil așteaptă harul.

 Ca să-Ți picteze slava, iconarul,

 Topit-a-n flăcări vechea lui comoară,

 A prefăcut-on pulbere ușoară

 Și pata de argint a hainei Tale,

 A încrustat-o-n raze ca în zale.

 

 

În juru-Ți focul curge, ca o apă.

 Cu frăgezimi de mugur care crapă,

 Mânuța poartă lujerul de floare,

 Iar Sfântul Duh, în fâlfâiri ușoare,

 Cu vraja curăției și a milei,

 s-a așezat pe umărul copilei.

 Din norii albi și moi ai înălțimii,

 Cuminți, îți ies în cale Heruvimii.

 

În cuviință mare, iconarul

 Cu fir de-arnici a-ncondeiat chenarul,

 Iar sus de tot, pe cea din urmă treaptă,

 Potirul sfânt al jertfelor Te-așteaptă.

 Doar candele aprinse străbat cu raza lor

 În umbra viorie a Sfintei. Un fior

 De taină te cuprinde, când ochiul ţi se pierde

 În umbră şi când vine o rază să-l dezmierde.

 

 

Pe lespezile albe, sub candele pe unde

 A curs lumină blândă, lucesc oglinzi rotunde,

 Şi-n ploile de raze, sub candele se-nşiră,

 Alai de-mpărătiţă, în haine de porfiră.

 Sunt doisprezece îngeri; dar nu au aripioare,

 Ori poate sunt copile cu sufletul de floare.

 

 

Copilele au toate găteală de domniţe,

 Au creştetele ninse cu mândre coroniţe.

 Şi-n fruntea lor păşeşte, cu ochii de cicoare

 Împărăteasa mică, învăluită-n soare.

 Condurii Ei de aur lucesc ca două stele,

 Şi-abia îşi poate duce povara hainei grele.

 

 Copilele ridică pe mâini neîntinate,

 Podoaba de lumină a mantiei bogate.

 Şi nu ştiu ce sfinţenie vrea să mărturisească,

 Cum că alaiul este o nuntă-mpărătească.

 Şi-ntre sclipiri de aur şi-n foşnet de mătasă

 Păşeşte către nuntă micuţa-mpărăteasă.

 

Iar una din copile, cea mai împodobită,

 Îi duce dar de nuntă, o minge aurită.

 Mireasa ochii umezi ca-n rugă şi-i ridică,

 Si către cer ridică, gingaşa mână mică.

 Căci pe deasupra-i prinde-n cercuri largi sa zboare

 Un porumbel cu aripi făcute de ninsoare

 În numele Treimii, venit ca să primească

 în casa Ei Mireasa cu stemă-mpărătească.

 

Te aşteptăm şi noi cu rugi în mână,

Să vii către lăcaşul Tău Stăpână.

Ca iarăşi să sfinţească la a Ta venire,

Vreun colţ din alba noastră mănăstire.

 Cu tot alaiul harurilor, vino!

Cobori spre miezul inimilor, Blajino!

Ca-n miezul inimii neîntinate,

O Sfânt-a Sfintelor să se arate.

 Şi acolo cu alai de oşti cereşti

In inimi Doamnă (mică) neştiut să creşti.

 

Zorica Latcu – Teodosia, Poezii, Editura Sophia, 2008

0 Shares