„dumnezeul” lumii moderne4 min read

Astăzi, în rătăcirea duhovnicească care pe toţi ne pătrunde, a căuta şi a păzi adevărul în cele despre mantuire este din ce în ce mai anevoios. Adevărul este persoana lui Iisus Hristos Dumnezeu-Omul.

 

Acest Adevăr, omul modern, „omul nou” nu îl mai primeşte, îl reinterpretează după criterii umanistraţionaliste, căutandu-l în puhoiul de filozofii, doctrine, studii, ştiinţe, experimentări etc., croindu-l după chipul şi asemănarea lui decăzută.

 

Vorbind despre „dumnezeul” lumii moderne, Părintele Serafim Rose spune că „omul modern a creat un nou dumnezeu, un dumnezeu modelat cat mai fidel după tiparul noilor vremuri, preocupat de ştiinţă şi afaceri; de fapt una dintre intenţiile primordiale ale gandirii moderne a fost aceea de a confecţiona un asemenea dumnezeu”.

 

Aşadar oamenii şi-au schimbat nu doar gandirea despre Dumnezeu, ei au schimbat însuşi „dumnezeirea” de care se vor conduşi, născand un „nou dumnezeu” care se deosebeşte vădit de Dumnezeul Vechiului şi Noului Testament cunoscut şi iubit de creştini.

 

Acest „dumnezeu” nu reproşează făpturii încălcarea Scripturilor, nu mustră păcatul, nu pedepseşte reaua credinţă, nu ceartă fărădelegea.

Dimpotrivă, iubeşte împotriva adevărului, uneşte împotriva dreptăţii, înlătură muceniceasca jertfelnicie în Hristos prin promovarea împăcării cu rătăcirile necredincioşilor, îndrăgind global şi nivelator întreaga suflare.

 

Nu indispune, nu supără, nu deranjează. Nu cere şi nu impune un singur Domn şi Dumnezeu, un singur crez, un singur botez, o singură învăţătură de credinţă, o singură Biserică, un singur adevăr – viaţa şi moartea pentru Hristos.

 

Acest „dumnezeu liberal” care îngăduie şi pune totul mai presus de vieţuirea în dreapta credinţă şi de mantuire, executand conştiincios ceea ce cere democraţia şi societatea, nu este Dumnezeul Apostolilor şi al Mucenicilor – Hristos Cel Răstignit şi Înviat – Adevărul veşnic.

 

Este vicleana marionetă care, supunandu-se orgoliului , îndreptăţirii şi revendicărilor, reformelor, inovaţiilor şi tuturor capriciilor şi răzvrătirilor „drepturilor omului” – supune şi manipulează el însuşi prin aceasta pe cei ce au lepădat povara Crucii, străduindu-se să ofere omenirii chipul veşniciei şi al desăvarşirii în ţinutul blestemat al neodihnei acestei lumi pămanteşti.

 

Iată cum locul Celui hulit şi batjocorit, lepădat şi alungat dintre oameni pentru preamarea Sa iubire întru dreptate este luat astăzi în conştiinţa societăţii de stăpanul veacului şi al întunericului, de cel ce neizbutind odată să fie „dumnezeu” se strecoară astăzi bland, duios şi compătimitor în sufletele ateilor „religioşi”, apostaţilor „creştini” şi nihiliştilor „ortodocşi” care cred în mincinoasele făgăduinţe numite: pace, dragoste, libertate, toleranţă, reconciliere, linişte, bucurie, fericire, dezvoltare, confort, progres, cultură, artă etc.

 

Acest „dumnezeu” al falsei dumnezeiri, anti-dumnezeiesc, anti-evanghelic, anti-ortodox, sfidează Predania şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, înlătură din vieţuirea creştinilor dogmele, canoanele, randuielile Bisericii lui Hristos.

 

Unui astfel de antidumnezeu i se închină astăzi omenirea, în numele lui se organizează întrunirile ecumeniste, de la el cerşesc mantuirea creştinii şi doresc pacea păganii.

El va dărui unitatea tuturor „religiilor” şi confesiunilor, în duhul lui grăiesc ecumeniştii Bisericii, pe acesta îl aşteaptă în Ierusalim, dinainte de Hristos, evreii şi toate popoarele.

 

Această „entitate” lipsită de identitate teologică şi neantemeiere dogmatică, ce împrumută cameleonic numele tuturor dumnezeilor popoarelor păgane dar şi al adevăratului Dumnezeu Iisus Hristos, este din ce în ce mai prezentă în întreaga lume, făcandu-se simţită pană şi în gandirea majorităţii ierarhilor, preoţilor şi teologilor Bisericii, atinşi de duhul lumesc al acestor vremuri.

 

Ascunsă îndărătul numelui Iisus Hristos însă în duhul acestei „divinităţi” (pentru participanţii creştini) se organizează astăzi conferinţe, seminarii inter-religioase şi se săvarşesc rugăciuni şi slujbe „comune” în care participanţi sunt nu doar creştinii, ci toţi cei ce „cred” şi au o „religie”: evrei, budişti, hinduşi, musulmani, iar dintre creştinii eretici: protestanţi şi neoprotestanţi, catolici, greco-catolici, monofiziţi şi monoteliţi – fapte fără precedent în istoria Bisericii!

 

Iată că la astfel de adunări nelegiuite sunt prezente şi Bisericile Ortodoxe locale, care prin declaraţii îndrăzneţe şi surprinzătoare aduc complimente necredincioşilor, încheie cu rătăciţii apostaţi înţelegeri potrivnice Dumnezeieştilor Dogme, Cinstitelor Canoane şi Sfintelor Soboare Ortodoxe.

 

Pe temeiul unei astfel de împăciuiri antihristice se organizează anual excursii, tabere şi pelerinaje patronate de: centrele de turism bisericeşti, laice or aparţinînd cultelor, confesiunilor şi religiilor „surori”, itinerarii ce includ vizitarea aşezămintelor şi lăcaşurilor neortodoxe precum: temple, moschei, sinagogi, „biserici”, domenii, „catedrale”, case de rugăciuni, centre umanitare etc.; se aduc elogii culturilor, tradiţiilor şi spiritualităţilor eretice şi păgane în publicaţii bisericeşti; se publică teze şi tratate ce acomodează Ortodoxia după noile direcţii teologice elaborate în cadrul întrunirilor ecumeniste; se creează noi criterii de canonizare alcătuindu-se noi sinaxare, se reconsideră necesitatea acriviei după noi principii minimalizand importanţa şi durata posturilor, se temeluiesc noi sărbători şi hramuri; se aduc inovaţii umaniste în iconografie; se cenzurează texte şi se revizuiesc randuieli din cărţile de slujbă: Liturghier, Molitfelnic, Ceaslov, Minee etc.; se difuzează emisiuni „spirituale” ce au ca scop mediatizarea „noii conştiinţe religioase”, ecumenizand masele neştiutoare; se stabilesc premii şi burse de studiu în ţările protestante şi catolice pentru tinerii teologi ortodocşi.

 

Acestea şi multe altele sunt păcatele ecumenismului, acesta este marele păcat al noii ortodoxii eretice – „biserica ortodoxă ecumenistă”. De aceste păcate au fugit în trecut adevăraţii creştini, împotriva lor au grăit şi au mărturisit Sfinţii Mucenici, împotriva lor au vieţuit Cuvioşii, cu aceştia au avut de luptat Sfinţii, împotriva lor se cuvine să vieţuiască şi să grăiască adevăraţii creştini de astăzi.

 

Iată aducem de faţă graiurile Sfintelor Scripturi şi ale Sfinţilor Părinţi, graiuri nicicînd învechite ori îmbătrînite, graiuri prin care Biserica, precum odinioară la fel şi acum este datoare să închidă gurile ereticilor dinlăuntrul şi dinafara ei.

 

 Unimea şi unitatea Bisericii constă în păzirea întreagă şi nevătămată a învăţăturilor dreptei credinţe ortodoxe lăsate nouă de Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi iubitori de Hristos, iar nu în spectrul aglomerării pan-religioase însufleţite de duhul reformelor globalist-nivelatoare.

 

Dezbinaţi de Biserică sunt toţi cei ce cugetă „osebit de Sfinţii Bisericii”, cei ce înlocuiesc dreptatea şi adevărul cu „comuniunea şi unitatea”, cei ce sacrifică „reconcilierii” dogmele şi canoanele, punînd „binele comun” mai presus de jertfirea pentru dreapta credinţă.

Aceştia sunt arhitecţii ecumenişti ai „valorilor comune” în care zeii şi dumnezeii îşi dau mana spre făurirea „noii conştiinţe religioase” ce se îngrijeşte ca în viitor omul să se izbăvească de „păcatul nefericirii”, pricinuit de „fatalismul” vieţuirii în dreapta Credinţă Ortodoxă.

 

Marea adunare a falsului „dumnezeu” cere jertfe – iar acestea nu sunt doar „fiii pierzării”, ereticii, păganii, evreii, ci în primul rand ortodocşii creştini părtaşi gandirii liberale, invitaţi să piară dandu-şi sufletul pentru balaurul antihristic camuflat în „binele public” şi „fericirea comună”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments