Tot ce vedem în Univers este făcut prin mijlocirea raţiunii. Iar lucrurile raţionale nu pot fi făcute decât de o Fiinţă raţională pentru că ele trebuie să aibă o cauzalitate. Nu s-au făcut ele pe ele însele. Asta este clar. Dar le-a făcut o Fiinţă raţională care a aşezat raţiunea în ele şi ele se comportă raţional. Noi zicem că-i minune fiindcă ne minunăm, dar în realitate este un calcul matematic pe care oamenii de ştiinţă îl ştiu şi cărora li se pare banal. Şi totuşi noi nu vom înceta să vedem aici mâna lui Dumnezeu şi minunea lui Dumnezeu pentru că toată această
raţionalitate a Universului nu a apărut de la ea însăşi, ci are un autor, iar Autorul nu poate fi decât o Fiinţă raţională.
Această Fiinţă raţională se cheamă Dumnezeu. Iar Mântuitorul Iisus Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu şi El Însuşi Dumnezeu.
Oricât ar părea de absurd că Iisus a preştiut suferinţele prin care va trece că le-a mărturisit ucenicilor Săi, că s-a pregătit pentru ele, pentru suferinţă şi pentru Cruce, pentru jertfa de pe Cruce, S-a pregătit în mod raţional.
Ei bine, aici este minunea! Să te pregăteşti raţional pentru asemenea lucruri şi să nu-ţi fie frică.
Frică i-a fost, că doar era om. De aceea înainte de patimă, Domnul Iisus şade în genunchi şi se roagă îndeosebi de ucenicii Săi şi este prins de groaza morţii şi-L roagă pe Părintele Ceresc, Tatăl Său: “Părinte, dacă se poate, dacă e cu putinţă să treacă pe alături de Mine paharul acesta – adică paharul morţii prin suferinţă – să treacă pe alături de Mine, adică să nu Mă atingă”. Dar tot El îşi revine în secunda următoare şi spune: “Dar Părinte, să nu fie cum vreau Eu, să fie cum vrei Tu!”
Pentru că El ştie că Dumnezeu a pus o anumită raţiune. Chiar dacă este crudă, este o raţiune. De ce? Pentru că după moarte există înviere.
Moartea nu este un fenomen prin ea însăşi. Este o pregătire a omului pentru ceea ce urmează. Eu sunt un om în vârstă, şi chiar foarte în vârstă, şi e normal să mă gândesc la sfârşitul meu pământesc, dar nu mi-e frică. Nu e vorba că o să putrezesc undeva în pământ. Aceasta e firesc. E vorba de ceea ce nu moare în om, sufletul, şi de ceea ce putem numi destinul acestui suflet. Ştiu dinainte că îl pun în mâna Domnului. (…)
De aceea, dragii mei, sămânţa aceasta de care vorbeşte Evanghelia de astăzi este sămânţa destinată să ne fertilizeze nouă sufletele. Important este să o primim. Şi unii şi alţii. Poate că unii dintre noi vor spune: “Cum o să rodească sămânţa lui
Dumnezeu dacă eu sunt un păcătos?
Dacă nu-mi fac rugăciunile, dacă nu mă duc la Biserică, dacă am păcatele mele?” Păi tot Mântuitorul ne dă răspunsul. Că un om şi-a semănat ogorul cu grâu curat. Şi peste o vreme vin slujbaşii lui şi spun: “Stăpâne, grâul a răsărit şi este frumos, dar a venit cineva şi a semănat şi neghină printre el, şi odată cu grâul a răsărit şi neghina. Dă-ne voie, stăpâne, să mergem şi să smulgem firele de neghină pentru ca să rămână grâul curat.” Şi stăpânul le spune: “Nu! Nu! Nu! Lăsaţi-le să crească împreună. Că dacă mergeţi pe ogor, atunci picioarele, călcâiele voastre, odată cu neghina vor zdorbi şi firele de grâu care vor muri. Lăsaţi-le să crească împreună, grâul laolaltă cu neghina, şi la vremea treierişului vom face deosebirea.” (..)
Aşa suntem şi noi. Şi noi suntem oameni, şi virtuoşi – unii dintre noi aproape sfinţi – şi păcătoşi. Dar în acelaşi om există şi una şi alta. Există şi sufletul care rodeşte grâu şi sufletul – acelaşi suflet – care rodeşte neghină. Neghina sunt păcatele pe care le facem toţi. Şi Dumnezeu ne lasă să creştem laolaltă cu grâul şi cu neghina. Aşa că nimeni dintre noi să nu se laude că este de pe acum sfânt. Adevărata lui calitate se va cunoaşte după moarte când se vor alege unele de altele.
Dar stă-n putinţa noastră, dragii mei, că în virtutea legii morale care sălăşluieşte în noi – şi de care se minuna filozoful Pascal – în virtutea acestei legi, ştim şi avem datoria cum să alegem din vreme neghina din grâu. Iar Biserica ne-a pus la dispo-ziţie o instituţie extraordinară: este scaunul de spovedanie în care merge fiecare dintre noi când crede de cuviinţă, mai ales în posturi, în Postul Mare, în Postul Crăciunului, dar şi ori de câte ori simţi trebuinţa că trebuie să-ţi descarci sufletul şi să-l cureţi. Mergi aici, într-un loc, unde este duhovnicul în permanenţă la dispoziţia tuturor! Şi acolo îşi dă seama de grâul curat şi de neghina care există în sufletul lui şi primeşte reţeta prin care să scape de neghină şi să rămână cu grâu curat.
Fenomenul se poate repeta. Şi se repetă pentru că toţi ne curăţăm de păcate dar continuăm pe urmă să păcătuim. Dar aceasta este înţelepciunea Biserici că ne permite un remediu pentru această repetare, iar remediul nu este altul decât scaunul spovedaniei făcut cu sinceritate şi cu hotărârea de a ne curăţa sufletele de neghină. De aceea să fim optimişti pentru că fiecare dintre noi este o fiinţă raţională. (…)
Fiţi liberi în credinţa voastră! Fiţi încrezători în credinţa voastră! Hrăniţi-o cu fapte bune, fiecare după putinţa lui! Şi nădăjduiţi! Nădăjduiţi, speraţi cât puteţi de mult. (…) Cu această viziune optimistă, rog pe Dumnezeu să vă dăruiască, şi să ne dăruiască tuturor pace, bunăstare şi mântuire! Amin.
IPS Bartolomeu Anania- transcriere după predica la Duminica a 21-a după Rusalii
