CINSTIREA3 min read

Când iubeşti pe cineva îl şi cinsteşti şi dacă nu-l şi cinsteşti, sigur nu-l iubeşti. Aşa că porunca cinstirii e legată de porunca iubirii.
Domnul Hristos ne-a dat şi El pildă în ce priveşte cinstirea de oameni. Am mai spus eu cuvântul acesta că Mântuitorul nostru este Dumnezeu care spală picioarele omului.
Nu a rămas în rânduiala Bisericii noastre spălarea picioarelor ca fapt în sine, dar duhovniceşte neapărat trebuie să se întâmple. Ce înseamnă să speli picioarele cuiva?
Înseamnă să te pleci înaintea lui, să te smereşti înaintea lui pe de o parte, deci să-l cinsteşti, să-l cinsteşti mai presus de ceea ce eşti tu însuţi. Şi mai înseamnă ceva: să-l
cureţi.

De obicei oamenii sunt înclinaţi să scoată în evidenţă răutăţile celor din jurul lor, răutăţile aproapelui, ori Domnul Hristos ne învaţă să ne spălăm unii pe alţii.
Aceasta înseamnă că trebuie să înlăturăm necurăţiile şi desigur că o minte curată, o minte bună în general, nu scormoneşte în gunoaie, ci înlătură şi spală, curăţeşte. Aşa că duhovniceşte neapărat trebuie să avem în vedere porunca Mântuitorului de a ne curăţi unii pe alţii, de a ne smeri unii în faţa altora, ca să-i cinstim pe oameni.
Ceea ce au dus femeile mirofore la mormântul Mântuitorului, ceea ce au vrut ele să ducă drept cinstire Mântuirorului, nu are preţ. Nu poate fi preţuit cu nimic. De ce?
Pentru că femeile şi-au pus în miresmele acelea toată inima lor! Inima nu costă. Inima lor şi-au pus în miresme. Şi atunci cât a costat? A costat inima mironosiţelor.

Ori aşa ceva nu se poate preţui în bani.

Putem noi să dăm ceva Domnului Hristos cum au dat femeile mirofore? Aşa cum au dat ele nu putem. Dar putem să dăm dorinţa noastră de cinstire faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Care-i mirul nostru acuma? Avem şi noi un mir de dat? Dacă avem, care-i mirul nostru?

Să ne amintim o alcătuire pe care aţi auzit-o poate-n Postul Paştilor. Ea zice aşa:
„Lacrimi dă-mi mie, Dumnezeule, ca oarecând femeii păcătoase, şi mă învredniceşte să ud preacuratele Tale picioare, care pe mine din calea rătăcirii m-au izbăvit. Şi mir de bună mireasmă să aduc Ţie, viaţă curată întru pocăinţă mie agonisită, ca să aud şi eu glaul Tău cel dorit: credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace”.

Ce-Ţi aduc Doamne? Aş vrea să-Ţi aduc lacrimi şi n-am. Dă-mi lacrimi ca să-Ţi aduc lacrimi. Aş vrea să-Ţi aduc mir ca femeia păcătoasă, dar n-am. Dă-mi Tu ceea ce ar
trebui să-Ţi aduc. Viaţă curată, mirul meu este viaţă curată întru pocăinţă mie agonisită. Deci viaţa curată agonisită, câştigată prin pocăinţă, este mirul nostru!
La Slujba de la Paşti zicem aşa: „Să mânecăm cu mânecare adâncă şi – fiţi atenţi – în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului”. Deci, avem şi noi un mir al nostru. Care?
Cântarea. Cântarea de la slujbele noastre, de la Sfânta Liturghie. Cântarea noastră-i mirul nostru. Deci, să mânecăm dis de dimineaţă, să plecăm dis de dimineaţă, şi în loc de mir, cântare să aducem Stăpânului. Acesta-i mirul nostru: viaţa curată şi cântarea.
În Sâmbăta lăsatului sec de carne, când este Sâmbăta morţilor, este un cuvânt în Sinaxarul din acea zi, un cuvânt al Sfântului Atanasie cel Mare, care zice aşa: „Cel ce
unge cu miresme pe altul, el mai întâi miroase frumos”.

Ce înseamnă aceasta? Că orice bine pe care îl facem în lumea aceasta este un fel de mir, şi dacă facem un bine pentru altul, orice bine am face pentru altul, ne rămâne şi nouă, şi noi rămânem de pe urma binelui făcut, rămânem îmbogăţiţi cu binele făcut, chiar dacă binele pe care l-am făcut nu este anume pentru noi, ci este pentru altcineva. Pentru că nu poţi unge cu miresme pe cineva fără ca tu însuţi să te împărtăşeşti mai întâi de mirosul frumos al mirului.

Pr TEOFIL PARAIAN- Veniti de luati bucurie

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments