Unde e inima ta ?3 min read

Cât de des se întâmplă ca oameni care doresc să se roage să se întrebe: „Care este lucrul asupra căruia să mă concentrez în rugăciunea mea? Încotro ar trebui să se îndrepte atenţia şi inima mea?”

 

Dacă eşti musulman, este simplu. Te întorci către Mecca. Dar, chiar şi aşa, ce vei face după ce te-ai îndreptat spre răsărit? Nu te poţi concentra asupra a ceea ce este mai puţin decât Dumnezeu. Din momentul în care încerci să te concentrezi asupra unui dumnezeu imaginar, unul pe care ţi l-ai putea plăsmui, te afli în marele pericol de a aşeza un idol între tine şi Dumnezeul adevărat. Acesta este un gând care a fost exprimat încă din secolul al IV-lea de Sfântul Girigorie de Nazianz. El a spus că din clipa în care punem un semn vizibil înaintea noastră, fie că accsta este un crucifix, un chivot, o icoană sau o imagine nematerială – Dumnezeu, aşa cum ni-L imaginăm sau Hristos, aşa cum Îl vedem pictat – şi ne concentrăm atenţia asupra acestui semn, am aşezat o barieră între noi şi Dumnezeu, fiindcă confundăm imaginea pe care ne-am format-o cu persoana Căreia Îi adresăm rugăciunea noastră.

 

Ceea ce trebuie să facem este să adunăm toată cunoaşterea lui Dumnezeu pe care o avem pentru a putea ajunge în prezenţa Lui, dar apoi să ne amintim că tot ceea ce ştim despre Dumnezeu ţine de trecutul nostru, se află într-un fel în urma noastră, şi că stăm faţă către faţa cu Dumnezeu în toată complexitatea şi-n toată simplitatea Lui, înaintea unui Dumnezeu atât de aproape de noi şi totuşi atât de necunoscut. Numai dacă stăm complet deschişi faţă de necunoscut, necunoscutul ni se poate arăta El însuşi, aşa cum hotărăşte să se reveleze nouă, celor de astăzi. Deci, având această sinceritate şi receptivitate, trebuie să stăm înaintea lui Dumnezeu fără a încerca să-I dăm o anumită formă ori să-L închidem în concepte şi imagini, şi să batem la o uşă.

 

Unde anume? Evanghelia ne spune că Împărăţia lui Dumnezeu se află mai întâi înlăuntrul nostru. Dacă nu putem găsi Împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru, şansele noastre de a-L întâlni pe Dumnezeu în afara noastră sunt foarte mici.

 

Când Gagarin s-a întors din spaţiu şi a exprimat acea celebră frază a lui, că nu L-a văzut pe Dumnezeu în ceruri, unul din preoţii noştri din Moscova a făcut această observaţie: „Dacă nu L-ai întâlnit pe pământ, nu-L vei întâlni nici în ceruri”.

 

Lucrul acesta este adevărat şi în legătură cu ceea ce vă spun acum. Dacă nu putem găsi o legătură cu Dumnezeu chiar sub pielea noastră, adică în această mică lume care sunt eu, atunci sunt şanse foarte mici de a-L recunoaşte chiar dacă L-am întâlni faţă către faţă.

 

Sfântul Ioan Gură de Aur a zis: „Află uşa inimii tale şi vei descoperi că este poarta Împărăţiei lui Dumnezeu”. Aşa că trebuie să ne întoarcem spre înlăuntrul nostru, şi nu în afară – dar înlăuntru într-un anumit fel. Nu spun că trebuie să devenim introspectivi. Nu mă refer la faptul că trebuie să intrăm înlăuntrul nostru asemenea psihanalizei sau psihologiei.

 

Nu este vorba despre o călătorie către propria mea interioritate, ci o călătorie prin sinele meu, pentru a mă putea ridica de la cel mai adânc nivel al sinelui până la locul în care se află El, moment în care eu şi Dumnezeu ne întâlnim.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments