Predarea în voia lui Dumnezeu3 min read

Mare bine este să te predai voii lui Dumnezeu. Atunci în suflet este numai Domnul şi nu alte gânduri, şi el se roagă lui Dumnezeu cu minte curată şi simte iubirea lui Dumnezeu, chiar dacă s-ar chinui cu trupul.

Când sufletul s-a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul însuşi începe să-l călăuzească şi sufletul este învăţat în chip nemijlocit de Dumnezeu, în vreme ce înainte era povăţuit de învăţători şi de Scripturi. Dar rareori se întâmplă ca învăţătorul sufletu-lui să fie Domnul Însuşi prin harul Duhului Sfânt, şi puţini sunt cei ce cunosc aceas-ta; numai cei ce vieţuiesc după voia lui Dumnezeu.

 Omul mândru nu vrea să vieţuiască după voia lui Dumnezeu: îi place să se conducă el însuşi şi nu înţelege că omul nu are destulă minte ca să se conducă pe sine însuşi, fără Dumnezeu. Şi eu, când trăiam în lume şi nu cunoşteam încă pe Domnul şi Duhul Său Cel Sfânt, nu ştiam cât de mult ne iubeşte Domnul şi mă încredeam în mintea mea proprie. Dar când, prin Duhul Sfânt, am cunoscut pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, atunci sufletul meu s-a predat lui Dumnezeu şi de atunci primesc toate întristările care vin asupra mea şi zic: “Domnul se uită la mine, de ce să mă tem?”

 Dar înainte nu puteam trăi aşa.

Pentru cel ce s-a predat voii lui Dumnezeu viaţa e mult mai uşoară, pentru că şi atunci când e în boală, în sărăcie şi în prigoană, el gândeşte aşa: “Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu, iar eu trebuie să îndur aceasta pentru păcatele mele”.

Iată că de mulţi ani bolesc de dureri de cap, greu de îndurat dar folositoare, pentru că prin boală sufletul se smereşte. Sufletul meu vrea fierbinte să se roage şi să facă priveghere, dar boala mă împiedică, fiindcă trupul bolnav are nevoie de linişte şi odihnă; şi L-am rugat mult pe Domnul să mă vindece, dar El nu m-a ascultat.

Înseamnă că lucrul nu-mi este de folos.

Dar iată ce s-a întâmplat cu mine altă dată, când Domnul m-a ascultat degrabă şi m-a izbăvit.

Într-o zi de praznic s-a dat la trapeză peşte; şi mâncând, am înghiţit un os de peşte care a rămas prins în piept. Am chemat pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cerându-i să mă vindece, pentru că nici doctorul nu putea scoate osul din piept. Şi când am spus: “Vindecă-mă”, am primit în suflet răspunsul: “Ieşi din trapeză, respiră adânc şi osul va ieşi cu sânge”. Am făcut aşa: am ieşit, am respirat adânc, am tuşit şi un os mare de peşte a ţâşnit afară cu sânge. Şi am înţeles că dacă Domnul nu mă vindecă de durerile mele de cap, înseamnă că e de folos pentru sufletul meu să bolesc astfel. (…)

Cum ştii dacă vieţuieşti după voia lui Dumnezeu? Iată un semn: dacă te întristezi pentru un lucru oarecare, înseamnă că nu te-ai predat pe deplin voii lui Dumnezeu, chiar dacă ţie ţi se pare că vieţuieşti după voia Lui.

Cine vieţuieşte după voia lui Dumnezeu, acela nu se îngrijeşte de nimic. Şi dacă are nevoie de vreun lucru, se preda pe sine însuşi şi lucrul de care are nevoie lui Dumnezeu. Şi chiar dacă nu-l dobândeşte, rămâne la fel de liniştit, ca şi cum l-ar avea. Sufletul care s-a predat voii lui Dumnezeu nu se teme de nimic: nici de furtună, nici de tâlhari, de nimic. Şi orice i s-ar întâmpla, el spune: „Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu”. Şi aşa se păstrează pacea în suflet şi în trup.

 

Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments