Evanghelia de azi se referă în mod direct la taina Bisericii. Corabia din Evanghelie preînchipuie Biserica lui Hristos ca spaţiu al mântuirii, ca adunare a oamenilor în iubirea mântuitoare a lui Hristos. De aceea, majoritatea bisericilor, ca lăcaşuri de cult, din primele veacuri şi până acum, se construiesc în formă de corabie, (chiar dacă, mai târziu, corabia a luat forma crucii), iar turla principală ţine loc de catarg, purtând în vârf o cruce. Această normă este fixată în cartea numită „Constituţiile”.
Hristos Cel răstignit şi înviat conduce tainic această corabie a mântuirii. El stă la cârma Bisericii pentru că El este Capul Bisericii. Însă El cheamă la lucrarea mântuirii slujitori care binevestesc lumii Evanghelia vieţii veşnice şi-i îndrumă pe calea mântuirii pe cei ce cred în El şi sunt botezaţi în numele Preasfintei Treimi.
Învăţătura principală pe care o primim din Evanghelia de astăzi este că lucrarea de pescuire sau adunare a oamenilor din marea vieţii în corabia mântuirii, adică în Biserică, se realizează prin harul lui Dumnezeu.
Ceea ce învaţă Sfântul Apostol Petru prin pescuirea minunată în largul mării este un capitol de teologie referitor la taina Bisericii şi a păstorului în Biserică, şi anume: în lucrarea bisericească mai întâi contează harul sau ajutorul lui Dumnezeu şi apoi priceperea omenească.
Cât timp Sfântul Petru a contat doar pe priceperea sa, pe forţa sa fizică şi pe dibăcia sa de a pescui, nu a prins nimic. Cuvintele sale: „Toată noaptea ne-am ostenit şi nimic nu am prins!” (Luca 5, 5) sunt, de fapt, constatarea tristă a unui eşec total, însoţit de o stare de oboseală şi resemnare. Dar iată că, pe neaşteptate, la capătul puterilor omeneşti, începe lucrarea lui Dumnezeu.
Când Petru nu mai avea nici o speranţă de reuşită, atunci a venit ajutorul lui Dumnezeu şi s-a săvârşit minunea.
După ce a făcut ce i-a spus Hristos Învăţătorul, ucenicul Petru a văzut cum s-a schimbat eşecul în succes.
Această putere care face minuni, schimbă situaţii şi rezolvă probleme dificile este harul lui Dumnezeu.
În acest sens, Sfântul Apostol Pavel spune: „Toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întăreşte!” (Filip. 4, 13). De aceea, slujitorii Bisericii se hirotonesc sau se sfinţesc prin „dumnezeiescul har care totdeauna pe cele neputincioase le vindecă şi pe cele cu lipsă le împlineşte” („Arhieraticon”, Slujba hirotoniei diaconului, preotului şi episcopului).
Totuşi, trebuie remarcat faptul că Hristos nu a săvârşit minunea pentru nişte pescari leneşi, care au dormit toată noaptea, ci minunea s-a făcut pentru pescari harnici, care s-au ostenit toată noaptea.
Astfel, din multa lor osteneală fără succes s-a născut multa lor smerenie. Abia atunci, întrucât i-a aflat în stare de osteneală şi de smerenie, Hristos-Dumnezeu le-a dăruit ajutorul Său care face minuni.
Sfântul Isaac Sirul spune: „Dumnezeu ne dăruieşte harul Său pentru smerenia care vine din multe osteneli”. Aşadar, harul îmbelşugat se dăruieşte celor ce au privegheat mult şi s-au ostenit mult. Chiar dacă nu s-a împlinit speranţa lor când se aşteptau ei, ea s-a împlinit mai târziu într-un mod mai frumos şi mai avanta-jos, tocmai pe când ei nu mai sperau nimic.
Aşa se întâmplă uneori şi în viaţa Bisericii sau în viaţa creştinului. Foarte adesea ne străduim să facem ceva bun, dar nu reuşim când şi cum dorim noi. Apoi ne întrebăm, cu întristare sau nedumerire: „De ce n-am reuşit?” Cineva se pregăteşte pentru examen, dar are un moment de slăbiciune şi nu reuşeşte să treacă examenul cu succes. Cineva se străduieşte să facă o lucrare mare cu scop nobil, dar nu mai ajunge să o termine; intervine o situaţie neprielnică şi toată lucrarea a eşuat. Însă, adesea, ceea ce nu poate fi înţeles la un moment dat se va lumina mai târziu, când voieşte Dumnezeu şi cum voieşte El.
Uneori oamenilor care, pe lângă multă osteneală, dau şi dovadă de răbdare le vine ajutorul lui Dumnezeu pe când nu se aşteaptă. Unii oameni, fiindcă nu au ajuns la o reuşită pe care o doreau, au interpretat aceasta ca fiind un eşec, o părăsire a lor de către Dumnezeu. Mai târziu însă au constatat că dacă s-au smerit şi s-au întărit în credinţă, cu toate că Dumnezeu nu a răspuns la cererea lor când doreau ei, totuşi le pregătea atunci o biruinţă viitoare sau o binecuvântare mai mare. Însă El a voit să le verifice smerenia, ascultarea şi răbdarea.
În cazul Sfântului Apostol Petru şi al celorlalţi pescari care erau cu el, Hristos Domnul a văzut multa lor osteneală, răbdare şi smerenie. După ce Simon-Petru a recunoscut, în stare de smerenie şi pocăinţă, limitele puterii şi cunoaşterii sale, Dumnezeu l-a chemat să devină pescar de oameni, adică păstor de suflete. Vedem că abia când omul recunoaşte că are nevoie de ajutorul sau harul lui Dumnezeu, el poate deveni cu adevărat slujitor al lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.
Această înţelepciune tainică a lucrării lui Dumnezeu în viaţa oamenilor este cuprinsă în Evanghelia de astăzi. Astfel, Evanghelia ne arată că Dumnezeu cunoaşte atât ostenelile omului, cât şi limitele sau slăbiciunile lui, dar îl învaţă să-I ceară ajutorul Lui, să lucreze împreună cu El, să se bucure de iubirea Lui milostivă, în smerenie şi recu-noştinţă.
Evanghelia acestei Duminici ne învaţă că totdeauna avem nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Prin urmare, nu numai când ne simţim mai slab pregătiţi, ci şi când suntem foarte bine pregătiţi trebuie să ne rugăm Lui, zicând: „Doamne, ajută!”. Dumnezeu iubeşte foarte mult pe fiecare om smerit care îi cere ajutorul Său şi se străduieşte să fie harnic şi darnic.
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să simţim puterea Lui când Îi cerem ajutorul Lui, să nu deznădăjduim niciodată, chiar dacă nu se împlineşte dorinţa noastră atunci când voim noi şi cum voim noi. Să învăţăm că înţelepciunea Lui este mai mare decât înţelepciunea noastră, puterea Lui este mai mare decât puterile noastre, iar harul Lui şi sfinţenia Lui sunt izvor de lucrări minunate şi mântuitoare, spre slava Preasfintei Treimi şi spre bucuria noastră. Amin!
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel Ciobotea-Predici
