De multe ori în viața mea
Îmi pierd curajul de-a trăi
Și chiar de-i cu păcat, îmi zic:
„Ce bine-ar fi dac’-aș muri!”…
Atunci, spre Crucea Ta privind,
Eu văd cum mă îmbrățișezi
Și parcă șoapta Ți-o aud:
„Și Eu am suferit, nu vezi?..”
Mă rușinez de Crucea Ta,
Căci iată, eu sunt păcătos
Și dacă sufăr, e pe drept,
Dar Tu, Stăpânul meu Hristos?..
În viața Ta de om ai fost
Curat ca soarele pe cer,
Și totuși Eu Te văd străpuns
De patru cuie lungi de fier..
Și dacă mă gândesc mai mult,
Ce sunt la urma urmei eu?..
Un amărât de om, dar Tu
Ești chiar Cuvântul Dumnezeu!
Deci dacă Tu nu Te-ai cruțat,
Ci pentru noi Te-ai răstignit,
De ce mă plâng de-atâtea ori
Și-mi pare rău că n-am murit?..
E drept că mult am pătimit,
Dar încă sânge nu mi-a curs..
Pe Crucea Ta, Iisuse-al Meu,
Atâta sânge Ți s-a scurs…
Și chiar de-aș fi tăiat de viu,
Eu doar pe mine m-aș salva,
Dar Tu pe toți ne-ai mântuit
Prin cruntă Răstignirea Ta…
Așa că eu, când simt că-mi pierd
Răbdarea și-‘n nădejdi slăbesc,
Privesc smerit spre Crucea Ta,
Mă rușinez și Te slăvesc,
Iar Tu, de-acolo de pe Lemn,
Cu trupul istovit de chin,
Îmi spui cu glasul chinuit:
„Mai rabdă, puiule, puțin”!
de Preot Sorin Croitoru
