Despre dragoste …2 min read

În numele Tatalui, Fiului si Sfântului Duh!

Suntem chemati sa ne iubim unii pe altii. Dragostea începe în acel moment, când vedem în om ceva atât de pretios, luminos, frumos încât suntem în stare sa uitam de propria noastra persoana si sa ne consacram întreaga viata, ratiune si inima pentru ca viata celui pe care-l iubim sa devina luminoasa si fericita. Nu e vorba doar de dragostea obisnuita pamânteasca, poate vi ceva si mai înaltator.

Spre exemplu dragostea fata de Dumnezeu. Daca zicem ca-L iubim, trebuie sa ne întrebam: Oare este El valoarea suprema a vietii mele? Sunt eu gata sa duc un astfel de mod de viata, încât Dumnezeu sa se bucure pentru mine? Sunt eu în stare sa uit de mine, ca sa ma gândesc la EL?

Aceasta nu înseamna neaparat sa nu gândesc la nimic altceva; doar ca sa gândesc în asa mod, ca El sa se bucure de gândurile mele si de faptele ce vor urma. Referitor la om, Evanghelia spune acelasi lucru: sa-l iubesti, dându-ti viata pentru el. Pe câmpul de lupta totul pare sa fie clar; iesi la lupta si poti fi ucis aparându-l pe altul. Îmi amintesc de prietenul meu, un om înalt si spatos, care se vaicara ca statura lui atrage atentia celor din ajur. În timpul razboiului mi-a trimis o scrisoare de la celalalt capat al frontului, în care spunea, ca acum a înteles de ce Dumnezeu la facut înalt si spatos: pentru ca în timpul luptelor sa se poata ascunde în spatele lui doi oameni. Am impresia ca a spus-o cu un surâs pe buze, dar câta dragoste trebuie sa ai, ca sa fii în stare sa te pui între gloante si omul, pe care poata ca nici nu-l cunosti, însa care are o mama, o sotie, copii, pe care îi poti salva. Si în viata cotidiana putem sta între o nenorocire si un om, poate chiar omul necunoscut, despre care nu stim nimic, doar ca este si are nevoie de ajutorul nostru. Sa traiesti asa ca sa fii scut pentru altul, sa nu-l ranesti, sa-l încurajezi, sa fii bucurie pentru cineva…

Vom încerca sa vietuim în simplitate, fara a complica lucrurile, gândindu-ne la cei din jurul nostru, în primul rând, la cei mai apropiati, care deseori sufera din cauza iubirea de noi însine, egoismului si a trufiei noastre. Apoi vom largi cercul incluzând pe cei din jurul nostru. Îmi amintesc de o enoriasa, care pentru toti era un fel de piatra de poticnire, un om foarte greu de suportat.

Multi n-o întelegeau, pentru ca n-o cunosteau. La vârsta de 14 ani a nimerit într-un lagar de concentrare, scapând de acolo abia peste patru ani. Însa s-a ales cu o frica animalica, daca am putea sa ne exprimam asa. Era de ajuns sa se apropie cineva de ea din spate, ca sa reactioneze cu grozavie si tipete. Îmi amintesc cum o alta enoriasa blagocestiva m-a întrebat: Cât timp va trebui sa o mai suportam?

I-am raspuns ca primii 25 de ani vor fi mai grei, ceilalti vor fi o bucurie… Asa a si fost.

Înainte de a raposa în Domnul, toti au dovedit s-o îndrageasca.

Sa ne gândim la aceasta.

Sa învatam a iubi si a pretui cu inima deschisa, cu bucuria ca putem sa-i aducem cuiva fericire si întarire în slabiciune, încurajare atunci când s-ar parea ca nu mai e nimic în lumea aceasta pentru care ar merita sa mai traiesti.

Amin.

 

M i t r o p o l i t u l     A n t o n i e      d e     S u r o j

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments