Fără nemurire și mântuire, libertatea e de neconceput. Omul, dacă nu are în substanţa lui ideea nemuririi și mântuirii, nu e liber. Seamănă cu berbecul, cu capra, cu oaia…
Omul a depășit condiţia de animal abia atunci când în el a apărut ideea nemuririi, care nu trebuie confundată nici cu permanenţa speciei, nici cu concepţia estetică a gloriei.
Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional și vorbitor, care vine de nicăieri și merge spre nicăieri. Și el rămâne așa chiar dacă este laureat al premiului Nobel sau măturător.
Când, unde și în ce scop a apărut el în calitatea asta de om? Dacă se întreabă singur și nu e un zeu în dreptul casei care să-i reveleze data începutului, înseamnă că omul rămâne un biet animal raţional care vine de nicăieri și merge spre nicăieri.
Renașterea italiană, unde omul este situat în centrul universului, este eretică din punct de vedere creștin.
Autonomizarea puterii omului este în sine demonică.
Părerea mea este că omul este cel mai semnifi cativ, de fapt, singurul care este om, este homo religiosus.
Autonomia spirituală a omului este iluzorie și ea se mișcă perpetuu între Dumnezeu și dracul. Fără credinţă și Biserică, omul rămâne un simplu animal raţional și muritor, raţionalitatea având doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la condiţiile cosmice decât restul dobitoacelor.
Când zici că omul e un animal raţional, atributul raţionalităţilor îl distinge de restul vietăţilor, nescotindu-l din perspectiva morţii absolute. Moartea devine relativă, ca o trecere numai prin religie – știinţa, oricât de savantă, nesocotind omul decât aparent din regnul animal. Nici o consolare că eu mă deosebesc de elefant sau de capră pentru că fac silogisme, dacă apar și dispar în mod absurd din natură.
Scara valorilor umane conţine: sfântul, eroul, geniul și omul obișnuit – dincolo de aceștia situânduse infractorul.
Sfântul, eroul și geniul sânt fără voia societăţii, care e obligată să-i recunoască. Nimeni nu-ţi contestă dreptul la existenţă dacă ești om obișnuit, dar nimeni nu trebuie să facă confuzie între tine, sfânt, erou și geniu. Oamenii sânt egali în faţa legii, adică trebuie respectaţi ca atare, dar nu confundaţi, nu făcuţi identici, că e o gogoașă… Nimeni nu-ţi contestă dreptul la o viaţă normală dacă porţi masca de om. Numai că dacă ești mediocru, nu trebuie să te instalezi în vîrf, pentru că nu e nici în interesul tău. Acolo trebuie să stea cei dotaţi.
Sfântul stă în fruntea tablei valorilor pentru că el face posibilă trăirea absolutului la scară umană. Eroul se consumă făcând istorie și nedepășind sfera laicului. Eroul este admirat – așa cum este și geniul – dar nimeni nu i se închină, chiar dacă fapta lui aduce foloase reale omului. În vreme ce sfântul se situează dintru început în eternitate, eroul moare în istorie, pentru că urma pe care o lasă el, ca om împlinit, este fixată doar în timp și în spaţiu.
Omul nu e o sumă de miliarde de celule sau de organe. Că nu sânt independente nici ficatul, nici rinichii, nici stomacul, nici creierul, nici sistemul osos. Omul, ca întreg nu poate fi gândit decât biblic; știinţific, nu. Moise e mai valabil decât ultima noutate evoluţionistă a știinţei.
Cugetări despre știinţă și religie – Petre Tutea