Vindecarea a doi orbi şi a unui mut— inflaţia de imagine şi cuvânt5 min read

Ce ne spune textul Evangheliei nouă astăzi? Ce importanţă sau revelanţă are textul Evangheliei acesteia citite astăzi pentru noi, pentru că noi nu suntem nici orbi, nici surzi, nici muţi în cea mai mare parte a noastră? (…)

Potrivit Sfinţilor Părinţi, omul are două vederi, are două feluri de a vedea. Are un fel de a vedea cu ochii fizici, căreia noi îi spunem vedere şi are un fel de a vedea cu mintea, căruia noi îi spunem înţelegere.

La Sfinţii Părinţi, în Filocalie mai ales, mintea vede înţelesurile aşa cum ochii fizici văd lucrurile şi contururile lor. De aceea mintea omului este lumină pentru el pentru că cu mintea omul înţelege.

 Ei bine, dacă luăm acest înţeles că avem două feluri de a vedea, cu ochii fizici şi cu ochii minţii, aceştia doi orbi sunt aceia care exprimă faptul că omul păcătos orbeşte şi nu vede nici cu ochii fizici realitatea, nici cu mintea lui nu prinde înţelesurile ei corecte.

Ori dacă este să interpretăm textul aşa, atunci acest text al Evangheliei este mai actual ca niciodată, pentru că trăim într-o lume a inflaţiei de imagine, în care imaginea este mai importantă decât realitatea. Pentru foarte mulţi semeni ai noştri modul cum arată este mai important decât modul cum sunt şi ce se vede este mai important, decât ce se trăieşte înlăuntrul fiinţei noastre.

Astăzi generaţiile toate au acces la foarte multă imagine în filme, în reclame publicitare sau în spaţiu virtual. Trăim într-o lume asaltată de imagine. Şi atunci când privim aceste imagini, noi de fapt, potrivit textului Evangheliei de astăzi, putem fi orbi pentru că nu vedem înţelesul spiritual al realităţilor pe care le privim, ci le vedem pe cele materiale.

Dacă ne luăm după textul Sfântului Apostol Pavel care ne spune că: “Pentru neamul ales, Legea lui Moise era ca un văl peste ochii lor şi ei se uitau la Hristos şi nu-l vedeau pe Mesia”, atunci putem să ne gândim şi la noi că astăzi cultu-ra vremii este ca un văl peste ochii noştri.

Ştiinţa, prejudecăţile, patimile, formalismul toate sunt ca un val pe ochii omului modern care din cauza acestor valuri groase nu vede lucrurile în înţelesul lor duhovnicesc. Aşa cum cercetătorul când se uită la un lucru, caută mai mult să înţeleagă mecanismele pe care acelea le ascunde, decât să înţeleagă că este făcut de Dumnezeu, aşa cum artistul se uită mai ales la partea frumoasă a realităţii, iar cel interesat de câştig se uită mai ales la ceea ce ar putea să folosească de pe urma unei realităţi, aşa fiecare om în parte, câtă vreme nu duce o viaţă spirituală, poate fi robit de imaginile acestei lumi. Deşi vede lucrurile materiale şi toate lucrurile din jurul lui, el este orb pentru înţelesurile lor duhovniceşti.

Şi această privire, care vede lucrurile fizice din jur, dar nu pricepe înţelesurile lor spirituale, poate fi semnificată de unul din cei doi orbi, care privesc fizic cu ochii aceste bunătăţi şi bogăţii ale lumii, dar nu fac nici o legătură între ele şi Bunul Dumnezeu care le-a făcut pe dânsele.

Celălalt orb poate să semnifice pe cei ce au depăşit această vedere fizică şi văd unele înţelesuri.

Dar pentru faptul că mintea lor este robită de înţelesurile culturale sau filozofice nu reuşeşte să meargă mai departe şi să vadă adevărul de credinţă care este mai presus de înţelegere.

Celălalt orb ar însemna de fapt pentru noi cei de astăzi omul robit de cunoştinţele sale, de erudiţia sa, de prejudecăţile sale, de rutina sa şi care nu renunţă la convingerile sale pentru a primi adevărul de credinţă care este mai presus de minte şi mai presus de înţelegere.

Celălalt vindecat din Evanghelia de astăzi este surd şi mut şi aceasta ar avea un mare înţeles pentru noi, pentru că astăzi trăim într-o lume în care se vorbeşte foarte mult. Pe toate canalele de televiziune, în toată presa scrisă se vorbeşte foarte mult. Politicienii, oamenii importanţi din punct de vedere economic sau cultural vorbesc.

 Trăim într-o lume în care există o inflaţie de cuvinte. Vorbim foarte mult, dar din păcate facem foarte puţine lucruri în acord cu ceea ce spunem. Atunci când un om vorbeşte mult şi nu spune multe, atunci când un om foloseşte multe cuvinte, dar nu vorbeşte adevărat sau drept, aceasta este ca o muţenie, e ca cel ce nu poate să vorbească, pentru că deşi vorbeşte, el nu cuvintează într-un mod ziditor.

Astăzi trăim într-o civilizaţie a muţeniei, pentru că oamenii care vorbesc spun multe, dar spun puţine sau nimic despre Dumnezeu, despre Adevăr şi despre virtuţile care ne duc la Dumnezeu. De aceea, cumva, există o cuprindere simbolică în acest mut vindecat astăzi. Pentru că mut şi surd este cel vindecat, surzenia este prinsă simbolic în Evanghlia de astăzi, pentru că trăim într-o generaţie în care oamenii nu se mai ascultă între ei, părinţii nu mai ascultă suspinul copiilor care stau departe de dânşii şi le simt lipsa, copiii nu mai ascultă cuvintele ziditoare ale bunicilor, generaţiile între ele nu se ascultă, familiile sunt de multe ori dezbinate şi se ceartă între ele şi nu se mai ascultă unii pe alţii. Trăim în epoca surzeniei sufleteşti în care nu ne ascultăm cu inima unii pe alţii.

De aceea, într-un fel, cei doi orbi şi cel mut şi surd vindecaţi de Hristos în Evanghelia de astăzi se referă la noi înşine. Şi este foarte important să ne cercetăm sufletele noastre să vedem câţi dintre noi şi cât de mult fiecare în parte suntem robiţi de prejudecăţile culturale, de obişnuinţele sau de rutinele zilei şi nu reuşim să spargem această crustă ca să ajungem să credem cu toată fiinţa în Adevărul Hristos. (…)

Hristos este Lumina care ne ajută să înţelegem lumea. El spune despre Sine: “Eu sunt Lumina lumii”, şi prin El cei ce nu văd ajung să înţeleagă că lumea este expresia bu-nătăţii lui Dumnezeu şi Hristos este Cuvântul care dezleagă limba celui neînţelegător şi El este sursa care ne face să vorbim cuvintele Adevărului.

 Dar pentru aceasta trebuie să ne învrednicim de întâlnirea cu El. Creştinismul şi fiecare Evanghelie în parte nu este altceva decât o invitaţie ca noi să ne facem din Hristos o Persoană care ne însoţeşte peste tot. Şi aşa cum atunci când mama ne părăseşte sau bunicul ne părăseşte şi ne străduim să-l ţinem prezent în sufletul nostru cât mai mult, aşa un creştin împărtăşindu-se şi citind din cuvintele Domnului toată viaţa se străduieşte să-L aducă în viaţa lui cât mai real pentru ca Hristos să fie cel ce locuieşte înlăuntrul lui prin Euharistie şi împrejurul lui, însoţindu-l în fiecare situaţie a vieţii.

 Atunci când am reuşit să-L aducem pe Hristos şi să-L facem prezent în viaţa noastră, însoţindu-ne peste tot, atunci începem să vedem că lumea este făcută de Dumnezeu pentru noi şi să avem cuvintele ziditoare pentru toţi ceilalţi, reuşim să învingem orbirea, surzenia şi muţenia acestei lumi care nu vede, nu aude şi nu vorbeşte despre Dumnezeu. (…)

 

Pr. Diac. Sorin Mihalache, Predică la Duminica a 7-a după Rusalii

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments