Să învăţăm să fim oneşti cu noi înşine…2 min read

Primul pas pe Cale pentru noi, cei “foarte mici” ai Domnului, este să învăţăm să fim oneşti cu noi înşine: să ne privim pe noi înşine şi să acceptăm doar ceea ce vedem şi asta să mărturisim, asta să oferim Domnului spre curăţire şi vindecare.

“Firele” sunt exact ceea ce “prindem” ca păcat, ca străin bucuriei pe care o simţim când suntem “ascultători” ai Duhului ce ni Se dă prin împlinirea Poruncilor şi Sfintele Taine.

Oferind Domnului acest “puţin” almeu, de fapt, tot ce simt eu acum că e păcat, intru în Sfânta Taină a Pocăinţei prin care învăţ să intru în Împărăţie şi să mă simt fiu al Ei.

Mai concret, când “te bucuri de răul altcuiva”, de exemplu, cu o simţire lăuntrică foarte fină, dar sesizabilă, îţi dai seama că e păcat.

E suficient să recunoşti asta, fără să-ţi aduci argumente “de ce”, fără să scuzi sau să te acuzi, repetând căderea protopărinţilor.

Tot ce ai de făcut este să arăţi asta Domnului, să-I dai să ridice de la tine povara acestui păcat şi să te vindece.

Să-ţi vindece puterea sufletului cu care lucrezi acest păcat.

Făcând astfel, harul va lucra şi, înaintând pe Cale, vei sesiza pericolul căderii în păcat încă din “faza momelii” când ai simţit invidie.

Sentimentul invidiei nu e păcat, e urmarea păcatelor mai vechi pe care nu le ştii.

E un sentiment ţâşnit din dorinţa de a fi şi tu ca cel invidiat, paralizat de frica de a nu putea sau de lenea de a face efortul pe care îl face acela.

Acestea, fiind aduse la lumina cunoştinţei, hrănită de harul pocăinţei, le vei birui şi vei avea “har peste har”.

Monahia Siluana Vlad – Gânduri din încredinţare

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments