Miscarile inimii3 min read

Parintele Sofronie, discipolul Sfantului Siluan ne vorbeste de miscari ale inimii noastre, care alunga Duhul Sfant. Miscari ale inimii noastre! Cred ca toti avem experienta de avea fata de cineva altceva decat miscari ale inimii. Avem cateodata o astfel de ura, iar aceasta va impiedica Sfantul Duh sa intre in inima noastra, si trebuie sa o curatam, dar o simpla miscare a inimii impotriva cuiva trebuie depusa in fata lui Hristos. Deci aceasta inseamna ca, cu timpul, trebuie sa fim foarte ateniti la viata noastra spirituala, foarte atenti la gandurile noastre.

 

Pazirea gandurilor – aceasta, de asemeni este in inima spiritualitatii ortodoxe. Pazirea gandurilor vom spune ca este imposibil sa o facem.

V-ati gandit vreodata la maniera in care pacatele ajung in noi? Ei bine credem ca ajung doar asa… Ei nu!

[Pacatul] incepe in minte. Este o sugestie.

Fie acceptam aceasta sugestie, fie o refuzam.

Pentru a refuza putem spune rugaciunea: “Doamne nu vreau asta!“.

Orice fel de ganduri care nu vin de la Dumnezeu, dar care sunt din punct de vedere spiriutal o tentativa a celui rau de a intra in inima noastra [trebuie refuzata]. Inima noastra e precum o fortareata, si daca nu este pazita, cel viclean arunca in ea cu proiectile. Aceste proiectile sunt gandurile. Daca acceptam aceste ganduri, ele se dezvolta si atunci ajungem la pacat.

Stiti ce spune Domnul, vorbind despre adulter. Cel care doreste femeia fratelui sau, fara sa comita deja adulterul, el deja l-a comis totusi. In fata lui Dumnezeu el este vinovat de adulter.

Dar acesta este doar un exemplu.

Pot avea loc altele de genul asta. Gandul de placere, care nu este drept in fata lui Dumnezeu, ei bine, daca acceptam acest gand, incetul cu incetul vom vedea ce placere poate sa ne dea. Si asta se poate face intr-un sfert de secunda. Si imediat apoi, daca am avea posibilitatea am indeplini pacatul. Si nu vorbesc numai despre adulter, ci poate sa fie orice altceva, orice dorinta de posedare, pentru oameni, pentru bunuri, pentru lucruri, nu conteaza. Deci trebuie sa fim foarte atenti la gandurile noastre. Asta este un fel de igiena spirituala de care ne vorbesc Sfintii Parinti. Este o intreaga traditie a Bisericii [care vorbeste despre aceasta].

 

Stiti Scara, a Sfantului Ioan Scararul. Vorbim de discernamant in ea, si Sfantul ne aduce invataturi asupra sufletului nostru. Nu l-am asteptat pe Freud pentru a descifra gandurile nostre, sa vedem unde sa ascunde orgoliul, mandria in noi. Pentru ca mandria este cel mai rau dintre lucruri si toti suntem atinsi de ea, dar trebuie vazut unde se ascunde. Stiti, cateodata facem anumite lucruri pentru ca sunt bune, dar in fond aceasta actiune este deja poluata prin faptul ca avem constiinta ca este o fapta buna. Si am imaginat tot beneficiul pe care putem sa-l avem daca facem acea actiune. Acesta este mandria, iar fapta cea buna nu are nicio valoare pentru ca este acoperita de acest film, aceasta pelicula de orgoliu. Sfantul Ioan Scararul ne permite sa discernem acest lucru in noi, si cum putem lupta impotriva acesteia. Deci, vedeti toata aceasta este o pregatire pentru spovedanie.

 

Trebuie sa ne cunoastem. Prin viata spirituala vom ajunge sa ne cunoastem mai bine. Cand spunem “Da-mi sa vad pacatele mele” este o cunoastere pe care o cerem lui Dumnezeu. E incredibil, caci este o cunostinta negativa, dar care devine pozitiva [deoarece] cu cat avem constiinta indepartarii noastre, suntem bulversati de cadoul incredibil care ne este facut, […] cu atat suntem [mai] iubiti de Dumnezeu.

O alta fraza foarte cunoscuta este cea pe care Sfantul Siluan a primit-o: “Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui“.

Ce inseamna? Tine-ti mintea in iad, in iadul pacatelor tale, in indepartarea ta de Dumnezeu, dar nu deznadajdui, pentru ca tu esti “nebuneste” iubit de Dumnezeu. Este un scriitor [Paul Evdokimov, n.n.] care a scris o carte “Iubirea nebuna a lui Dumnezeu“. Suntem iubiti nebuneste de Dumnezeu. Pe de o parte tinem aceasta constiinta a pacatului care ne-a indepartat de Dumnezeu si, in acelasi timp, sa avem aceasta constiinta a dragostei nebune a lui Dumnezeu. Daca am constiinta pacatului fara dragostea nebuna a lui Dumnezeu cad in deznadejde, iar la capatul deznadejdii este sinuciderea. Daca am constiinta dragostei lui Dumnezeu fara a avea constiinta pacatului nu pot avea cu adevarat constiinta dragostei lui Dumnezeu, caci nu stiu de unde vine si unde se situeaza vindecarea mea, daca nu am constiinta bolii mele. Trebuie sa fie cele doua in acelasi timp.

 

Stiti, credinta noastra nu este paradoxala, este antinomica. Doua lucruri care sunt in logica umana absolut incompatibile pot exista impreuna. Constiinta pacatului, care este infernul nostru, si ne-deznadajduirea pentru ca exista dragostea lui Dumnezeu. Hristos este Dumnezeu adevarat si om adevarat. E incompatibil: fie suntem dumnezeu, fie suntem om; dar El este Dumnezeu adevarat si om adevarat. Maria este Maica si Fecioara. In mod normal fie suntem maica, fie fecioara. Vedeti logica este mult diferita in Biserica. Logica lui Dumnezeu nu este aceeasi cu cea omeneasca.

 

Deci trebuie sa avem constiinta acestui fapt de unde venim, si in acelasi timp a bucuriei de a fi vindecati. Asta este foarte important. Si nu putem avea constiinta vindecarii noastre daca nu avem constiinta bolii noastre.

 

Convorbiri duhovnicesti cu PS Marc Nemteanul

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments