Îndrăzniţi, Eu sunt! Nu vă temeţi!…Duminica a 9-a după Rusalii4 min read

(Mt. 14, 23-34)

 

Duminica aceasta urmează, cum nu se poate mai firesc, (nesegmentând nici capitolul 14 din Matei, lucru de remarcat) Duminicii în care ne-am hrănit, laolaltă cu toţi cei care fac parte dintr-un crez cu noi, cu pâinea şi peştele, daruri înmulţite de Dăruitor (Mt 14, 14-22), numind predica noastră atunci „Pedagogia pâinii”.

 

Fie-ne îngăduit ca astăzi să urmăm gândului, căutând să limpezim împreună această „pedagogie a furtunii”. Iată-ne, dar, cu Domnul şi Sfinţii Săi Apostoli. Cu Hristos, mai întâi, rugându-ne cu Apostolii, la poruncă (Mt 14, 22) depărtându-ne de ţărm. Pare că nimic nu mai este de plinit. Putem să-i bănuim pe Apostoli copleşiţi de evenimente, obosiţi de harul care s-a revărsat peste ei cu atât prisos. Şi pe cei sătui de-acum de pâine şi peşte, dar şi de prezenţa minunii, retraşi cât mai aproape de poalele muntelui. Nu pe partea lacului, căci în vârf, ca şi aproape de apă, curenţii făceau ca somnul să fie tulburat.

 

Şi-n liniştea aceasta, care atât de lesne ne cuprinde şi pe noi, Hristos, prin veghea Lui (şi, oare, când nu veghează Domnul? – Mt 14, 23), arată deja că aşa va fi mereu; ritmul Împărăţiei este unul alcătuit din minune şi rugă, din priveghere şi slavă, pentru a vindeca durerea lumii, durerea omului. Numai ce Se apropie Hristos de ţărm şi valurile ce-nvăluiau corabia (Mt 14, 24), bătând cu vântul dimpotrivă nu mai pare a fi îngrijorare pentru Apostoli. Icoana care li se descoperă e mult mai cutremurătoare: Hristos calcă apa, valurile fiindu-i lespezi limpezi sub Sfintele-I picioare. Spăimântaţi, ucenicii-L cred nălucă (Mt 14, 26) şi strigă de teamă. Şi trebuie să fi fost un strigăt puternic, astupând glasul furtunii celei din afară, furtuna dinlăuntrul lor chemând încurajarea Domnului. „Dar El le-a vorbit îndată, zicând: «Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi!»” (Mt 14, 27).

 

Aduceţi-vă aminte că mare parte dintre „sperioşii” Evangheliei de azi (n-am spus fricoşii, că aceia-s alţii, la Apocalipsă…) sunt oameni ai mării. Obişnuiţi cu furtuna, cu aşteptarea, curajoşi atunci când e vorba să ia vreo hotărâre în ce priveşte securitatea ambarcaţiunii lor. Cât de măreţ cutremurătoare trebuie să fie călcarea aceasta pe ape de le-a smuls strigăt, mugetul acela al mării fiind parcă înghiţit în spaima lor.

 

Iar Hristos Se identifică aici cu cel mai adânc din numele Sale: „Eu sunt…”, cheia de nume a Dumnezeului Celui viu, identitatea descoperită de Moise pe Muntele Sinaiului (Ieş. 3, 14), Numele cel mai presus de nume. El spune, de fapt, „Eu sunt Cel Ce Este; nu vă temeţi!” Căci dacă aţi înţelege aceasta, aţi şti că Cel care a făcut cerul şi pământul şi apele toate – cu toanele lor – şi vânturile, poate călca pe aşternutul picioarelor Sale… Căci în călcarea aceasta pe furtuni şi ape este ceva din călcarea cu moartea pe moarte. În logica Sf. Evanghelist Matei nu poate fi lăsată la o parte această imagine – cu amănuntele ei – care poate fi uşor raportată la icoana Învierii. Un Hristos, Care părea adâncit în depărtarea neagră a muntelui, Se-arată călcând apele. „Năluca” de-acum vrea să vindece ceea ce li se va părea a fi Apostolilor „nălucire” la vremea Golgotei şi-a Zorilor celor Sfinţi. Binecuvântată Nălucă Hristos, Care ne-a scos din nălucirea întunericului.

 

Reacţia Sf. Petru (Mt 14, 28) este una a unui comandant de gardă. El cere lui Hristos o parolă aparte, de fapt o completare a parolei – identificarea prin vederea feţei. O Faţă către Care cere să meargă, călcând el însuşi marea agitată. La porunca Domnului, Petru ieşind din corabie, pare că reuşeşte el însuşi călcarea apei. Ajunge însă ca să vadă – lipsit de ocrotirea unei ambarcaţiuni – ce-nseamnă învolburarea şi, „înfricoşat, începând să se scufunde, a strigat, zicând: «Doamne, scapă-mă!»” (Mt 14, 30). Că era aproape de Domnul (sau mai corect Domnul aproape de el) ne-o dovedeşte versetul 31, „Iisus, întinzându-Şi îndată mâna, l-a apucat…” Mereu gata, Domnul Se vădeşte a fi un bun tovarăş, chiar şi deasupra valurilor mării. Întrebarea „puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?” poate fi socotită ca şi identificarea făcută de Hristos! – una din cheile textului mateian. Realismul imaginii este prelungit cu liniştea ce începe o dată cu aşezarea lui Hristos în corabie, precum va fi liniştea ce-i va cuprinde pe Ucenici îndată ce, după Înviere, în corabia-foişor, Hristos li Se va arăta. O linişte care obligă la mărturie serenitate (linişte şi pace deopotrivă) care arată că acolo unde este Cel Ce Este, toate ale creaţiei (oameni şi natură deopotrivă) capătă valenţe mărturisitoare. Pe oameni îi auzim zicând: „Cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Mt 14, 33).

 

Dar putem bănui şi reacţia duhurilor care agitaseră şi făcuseră apa lacului greu de străbătut pentru un „aprins” ca Sf. Petru. Ea va fi fost identică, în cuvinte măcar, cu aceea pe care Sf. Luca o exprimă în descrierea acestei minuni: „Cine este Acesta, că şi vânturilor şi apei le porunceşte, şi ele Îl ascultă?” (Luca 8, 25b).

 

De altfel, în contextul Apostolului citit astăzi în Biserică (I Cor. 3, 9-17) cred că ar mai trebui să învăţăm ceva. Încercând să arate măreţia apostoliei, Apostoli ca „împreună-lucrători” cu Dumnezeu (I Cor. 3, 9), Sf. Pavel ne arată – şi Evanghelia ne-o dovedeşte – că nu-i suficient ca doar Dumnezeu să le facă pe toate: Înmulţire a pâinilor şi a peştilor, rugăciune, călcare pe ape, potolire a furtunii, ci că atunci când suntem cu El împreună-lucrători, acestea toate le putem face, ba chiar, trebuie să le facem. Învăţând cu Sf. Pavel preţul nostru – chiar al putregaiului nostru de trup: „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templul [literal: naosul] lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi?” (I Cor. 3, 16).

 

În împreună-lucrare, temple alese ale slavei. Care val va fi mai mare decât valul credinţei noastre? Ce furtună mai adâncă decât a nădejdii noastre? Cu ele răspund la parola dragostei lui Dumnezeu prin iubirea noastră?

 

Şi, Doamne, câtă linişte mai apoi în corabie cu El, Dumnezeul Liniştii şi al Păcii…

 

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments