Duminica a VIII a dupa Rusalii – DOUĂ SOCOTELI…3 min read

Se bănuieşte de la început că nu se vor potrivi.

Pericopa aceasta, luată separat, vorbeşte despre înmulţirea minunată a pâinii şi peştilor. De data aceasta, acestea s-au înmulţit, vădit, prin cuvântul lui Dumnezeu şi cu ajutorul ţarinii şi mării.

Natura rodeşte şi ea, dar minunea aceasta dovedeşte că natura rodeşte la binecuvântarea Supra-naturii. Aceasta dovedeşte că la mersul vremii, la mersul naturii, e implicată şi toată purtarea omenească faţă de Supranatură, faţă de Stăpânul naturii.
Ucenicii erau oameni simpli şi practici: văzând mulţimile, iar ei fiind într-un loc pustiu, s-au gândit, omeneşte: oamenilor le va fi foame,

„Doamne, dă-le drumul”.

Oameni naturali, gândeau natural, sub categoria naturii. Nu-i o vină; e chiar semn de sănătate a gândi natural.
Ucenicii se gândeau la trebuinţa pâinii naturale, care stâmpără foamea trupului.

Iisus se gândea însă la altă pâine, a vieţii mai presus de fire, se gândea la Sfânta împărtăşanie. Aşa avea Iisus de gând să le deschidă mintea către această pâine nouă, plecând de la minunea pâinii naturale.

Reuşise Iisus să ridice la o înţelegere superioară pe o femeie – şi aceea păcătoasă -, la fântâna lui Iacov, vorbindu-i despre apa vie şi despre adevărul că Dumnezeu e Duh şi Adevăr şi că e pretutindenea de faţă, nu numai în templul din Ierusalim, – unde mai nu mai era.

N-a reuşit însă cu mulţimile. Mulţimile sunt grele. Mulţimile gândesc cu stomacul. Mulţimile înţeleg „viaţă veşnică” un stomac veşnic. La aşa mentalitate se gândea sfântul Pavel când zicea despre unii că „dumnezeul lor e pântecele” (Filipeni 3,19).
Din context şi locurile paralele ale acestei Evanghelii găsim că într-adevăr Iisus n-a fost înţeles şi că în mulţime a prins fulgerător gândul pământesc: să-L pună pe Iisus împărat, fiindcă are putere să le dea pâine până şi în pustiu.
Mulţimile care-L urmau pe Iisus, trăgeau de El să-L facă pământesc. Iar Iisus trăgea de om să-1 refacă ceresc.

Iată socotelile omului şi iată socotelile Domnului !

N-are rost să ne întrebăm cine are dreptate. Se înţelege. Chiar socoteala îngustă, socoteala de gloată, dă dreptate socotelii divine.

Omul doreşte o veşnicie, e adevărat; numai cât aceasta trebuie strămutată cu om cu tot în împărăţia lui Dumnezeu, de unde e de obârşie. Spre strămutarea omului din raza naturii în zarea mai presus de fire, avem trebuinţă mereu, nu numai de pâinea naturală, ci mai ales de pâinea mai presus de fire, a Sfintei împărtăşanii.

Pr Arsenie Boca – Cuvinte vii

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments