(…) dacă suferi pentru celălalt, îl iubeşti puţin mai mult. Dragostea cu durere înseamnă să strângi în braţe pe un frate de-al tău care are demon, iar demonul să plece. Fiindcă dragostea care îmbrăţişează, dragostea duhovnicească cu durere, dăruieşte făpturilor lui Dumnezeu mângâiere dumnezeiască, îi îneacă pe demoni, slobozeşte suflete şi vindecă răni cu balsamul dragostei lui Hristos pe care îl varsă.
Omul duhovnicesc este tot o durere.
Se topeşte de durere pentru ceilalţi, se roagă, mângâie.
Şi luând asupra lui durerea celorlalţi este întotdeauna bucuros, căci Hristos îi ia durerea şi îi dăruieşte mângâiere duhovnicească.(…) Dragostea adevărată îl încredinţează lăuntric pe celălalt fără manifestări exterioare. Dragostea înseamnă să asculţi cu durere mâhnirea celuilalt.
Dragostea înseamnă şi o privire îndurerată şi un cuvânt pe care îl vei spune cu durere celuilalt când el se confruntă cu o greutate.
Dragostea înseamnă să participi la durerea lui, să-l odihneşti în necazul lui.
Dragostea înseamnă să rabzi un cuvânt greu pe care ţi-l va spune. Toate acestea mai mult decât cuvintele multe şi decât manifestările exterioare.
Când suferi lăuntric pentru celălalt, Dumnezeu îl încredinţează lăuntric de dragostea ta şi atunci el o simte chiar şi fără manifestări exterioare.
Tot aşa se întâmplă şi când nu se exteriorizează răutatea pe care o avem în lăuntrul nostru; şi în acest caz celălalt tot o simte.
Vezi şi diavolul, când se arată ca un „înger de lumină”(II Cor. 11,14), aduce tulburare, pe când îngerul adevărat aduce o bucurie negrăită.(…)
În viaţa duhovnicească nu există “aproape” şi “departe“.
Dragostea lui Hristos nu este despărţită de distanţe, căci Hristos cu dragostea Sa anulează distanţele.
Prin urmare, omul, atunci când este aproape de Hristos şi se leagă frăţeşte de celălalt cu dragostea lui Hristos, fie că se află aproape, fie departe, îl simte pe celălalt întotdeauna aproape.
Cuviosul Paisie Aghioritul – Patimi şi virtuţi
